Print

Ești spălat în Sângele Mielului?

Acesta este un articol non-WLC. Atunci când folosim resurse de la autori externi, publicăm numai conținutul care este 100% în armonie cu Biblia și convingerile biblice actuale ale WLC. Deci, astfel de articole pot fi tratate ca și cum ar proveni direct de la WLC. Am fost foarte binecuvântați de slujirea multor slujitori ai lui Yahuwah. Dar nu îi sfătuim pe membrii noștri să exploreze alte lucrări ale acestor autori. Astfel de lucrări, le-am exclus din publicații deoarece conțin erori. Din păcate, încă nu am găsit un minister care să nu conțină erori. Dacă sunteți șocat de un conținut publicat non-WLC [articole / episoade], țineți cont de Proverbe 4:18. Înțelegerea noastră despre adevărul Său evoluează, pe măsură ce mai multă lumină este aruncată pe calea noastră. Prețuim adevărul mai mult decât viața și îl căutăm oriunde ar putea fi găsit.

Titlul acestui articol se regăsește și in numele unui imn de care majoritatea sigur ați auzit. Este o bijuterie printre multe alte imnuri precum „Există putere în sânge” și „Există o fântână plină de sânge”. Tendința pe care, în ultimul timp, o observ în multe congregații este aceea de “echipe de rugăciune” al căror scop este acela de a-și “îndruma” membrii la închinare prin melodii de cor repetitive. Deși subiectele despre pocăință și umplerea cu duhului sfânt ale lui Yahuwah pot fi încă găsite în versurile acestor imnuri, pentru mine ceva foarte trist iese în evidență: subiectul botezului în apă este în mod deosebit inexistent în ele. De ce oare?

Adevărul complet este că în trecut, credincioșii au avut o înțelegere mult mai biblică asupra importanței și, susțin,asupra necesității absolute a botezului în apă, nu pot spune același lucru despre majoritatea covârșitoare a credincioșilor care mărturisesc astăzi! Botezul este un subiect de maximă importanță pentru oricine speră, la fel cum o fac și eu, să se ridice pentru a-l întâlni pe Yahushua la întoarcerea Sa glorioasă. Din moment ce Mesia și apostolii au dat botezul ca pe o poruncă, acesta este o necesitate care nu poate fii negociată pentru oricine se pregătește pentru acel mare eveniment!

În mod tragic, există mulțimi de oameni care își citesc scripturile, frecventează biserica, mărturisesc că îl urmează pe Mesia, etc. Dar sunt orbi asupra faptului că suferă de o lipsă gravă de învățătură biblică solidă, cu privire la subiectul foarte important al botezului!

În timp ce împărtășeam cu niște prietenii nevoia pe care o avem cu toții de a fi regăsiți în numele lui Yahushua pentru iertarea păcatelor (Luca 24:46-47; Fapte 2:38), „omul casei” (care asculta cu urechea în apropiere) mi-a contrazis afirmația cu declarația fermă că „dacă o persoană înțelege cu adevărat Scripturile despre botez ale Noului Legământ, va ști că singurul botez de care avem cu adevărat nevoie astăzi este botezul în Cuvânt!” Imediat atunci gazda mea a început să-mi amintească spunându-mi: „Hoțul de pe cruce de lângă Yahushua nu a fusese botezat; și totuși a fost mântuit!”

Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt!.” - Fapte 2:38.

Printre multele scripturi ale Noului Legământ care se întipăresc în minte, cerințele pentru mântuire, în cea mai simplă „formulă” pentru începerea călătoriei care ne poate duce la mântuirea o găsim în Fapte 2:38. În acest pasaj putem citi cum cei unsprezece apostoli rămași au fost de acord cu Petru când acesta a proclamat: “Pocăiți-vă și fiecare din voi fiți botezați în numele lui Yahushua Mesia pentru iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Duhului Sfânt.” În ciuda clarității foarte simple a acestei afirmații, porunca ei literală a botezului a fost respinsă de multe ori– „explicată” de mulți care cred că au găsit o înțelegere mai „spirituală” pentru acest verset. Acest lucru este foarte periculos deoarece orice explicație pe care o dă o persoană, una care să împiedice o comadă clară înseamnă neascultare, nu “iluminare” (Marcu 7:13).

Vă întorc acum atenția asupra hoțului, menționat mai devreme, care a făcut două declarații extrem de importante. Pentru a răspunde comentariului indolent și de-a dreptul nesimțit adresat lui Yahushua de către hoțul nepocăit, celălalt tâlhar a spus, “Nu te temi de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi sentinţă? Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârşit, dar Acesta n-a săvârşit nimic rău!“ (Luca 23:41). În versetul următor, el și-a urmat mustrarea cu această declarație către Yahushua. În aceste două pasaje, găsim dovezi ale inimii pocăite a hoțului smerit și ale credinței sale în Yahushua ca fiind Mesia cel promis. Aceste afirmații, împreună, au fost suficiente pentru ca Yahushua să-l asigure pe tâlhar că, într-adevăr, va fi un loc pentru el în Împărăția lui Yahuwah, atunci când Yahushua se va întoarce pentru a-și stabili Împărăția în deplinătatea și autoritatea sa peste tot pământul (Luca 23:43).

În urmă cu aproximativ zece ani, am avut o discuție în contradictoriu cu un pastor adventist de ziua a șaptea care (ca și prietenul meu) insista că botezul (deși dat ca o poruncă de către Yahushua și apostoli), este „doar un ritual opțional pentru fiecare credincios, ca o manifestare exterioară a credinței interioare și a mântuirii cuiva.” În încheierea argumentărilor sale către mine, pastorul adventist a afirmat că botezul „este înțeles într-un mod foarte greșit dacă este considerat ca fiind o cerință obligatorie pentru mântuire”. Pentru a-și justifica punctul de vedere acesta a exclamat: (ai ghicit!) “tâlharul de pe cruce.” Nu am putut renunța la afirmația mea cum că botezul este un element indispensabil al mântuirii, așa că domnul mi-a cerut să prezint informațiile care susțin poziția mea la studiul biblic din săptămâna următoare. Am acceptat invitația.

trei cruci

Pe măsură ce petreceam timp de studiu în Scripturi pentru a mă pregăti, am fost absorbit, din nou, de o întrebare de-a mea care, timp de mulți ani, a rămas fără răspuns în ceea ce privește botezul: “Cum se face că păcatele unuia îi sunt ieratate atunci când este botezat în numele lui Yahushua? La urma urmei, este doar simplă apă!” Fără excepție, această întrebare a adus același răspuns: iertarea și curățirea păcatelor pe care le primește atunci când cineva este botezat vin ca răspuns la ascultarea poruncii de a fi botezat. Însuși Petru ne dădea acest răspuns. “ opt suflete, au fost salvate prin apă; aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos, care este la dreapta lui Dumnezeu şi Căruia, după ce S-a dus la cer, I-au fost supuşi îngerii, autorităţile şi puterile.” (1 Pet. 3:20-25).

De nenumărate ori Yahuwah a instruit că sângele jertfelor trebuia aplicat la baza și coarnele altarului, la urechea dreaptă, la degetul mare și la picioarul drept ale preoților și altora din Scripturile Vechiului Legământ, pe stâlpii și tocurile ușilor.Pe casele poporului Său în noaptea de Paște etc. În oricare dintre aceste cazuri, dacă instrucțiunile lui Yahuwah pentru aplicarea sângelui nu ar fi fost îndeplinite, consecințele ar fi fost cu siguranță tragice! Acest lucru fiind adevărat, de ce nu ar trebui, la fel ca în Vechiul Testament să ni se aplice și nouă sângele care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor? Printr-o rugăciune stăruitoare, l-am rugat pe Yahuwah să-mi arate cum apa botezului aduce curățirea de păcat de care toți avem atât de multă nevoie. Dacă Yahuwah ar alege să arunce lumină asupra acestei chestiuni pentru mine, nu numai că ar face ideea că botezul este „doar un ritual” de neclintit, ci – mult mai important – ar dezvălui o mare putere de curățare pusă la dispoziție prin sângele lui Yahushua. Mi-am dat seama de răspuns după ce o altă întrebare mi-a venit în minte: „Când l-au străpuns pe Fiul Meu, ce a revărsat din coasta Lui străpunsă?”

Sânge și apă! În tăcerea când sângele și apa curgeau din coasta lui Yahushua s-a regăsit momentul culminant pe care Yahuwah îl aștepta de la începutul marelui Său plan! Așadar, a nu înțelege semnificația sângelui și a apei și ce fac fiecare pentru noi, înseamnă a nu înțelege un aspect critic al planului de mântuire al lui Yahuwah și a face viața, învățătura, moartea și suferința Fiului Său toate ca fiind în zadar!

Când o persoană care se pocăiește respectă porunca de a fi botezată (Marcu 16:16; Fapte 2:38 și altele), sângele lui Yahushua aduce iertarea păcatelor, în timp ce apa botezului înlătură tot păcatul printr-un singur act de ascultare! Sângele deasemenea confirmă Noul Legământ (Evrei. 9:22; 10:29; Marcu 14:24). Prin Mesia, lumina slabă (Vechiul Legământ) și-a găsit sfârșitul, înlocuit de Noul Legământ ratificat prin sângele legământului celui care este Adevărata Lumină (Ioan 1:9). În Yahushua găsim cu adevărat „calea cea bună” la care face aluzie Pavel în 1 Corinteni 12:31. (Pavel deasemenea în Romani 2:29; 7:6 contrastează legea veche cu spiritul cel nou .)

Scripturile pe care le cunoșteam bine au început să prindă un nou sens prin înțelegerea mea proaspăt primită: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi” (Yahuwah, Exod. 12:13). ”Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine” (Ioan 13:8), și acum înțeleg scrierile apostolului Pavel cu mult mai bine decât mi-aș fi imaginat vreodată. Când m-am coborât în apele botezului, când sângele Lui prețios mi-a fost revărsat, acesta a fost acel eveniment și mijlocul prin care viața mea a devenit „ascunsă cu Hristos, în Yahuwah” (Col. 3:3). Vedeți, din momentul în care o persoană care se pocăiește este botezată în numele lui Yahushua, ori de câte ori Yahuwah îl privește pe acela, El vede sângele Fiului Său acoperindu-l, deoarece botezul are un efect similar cu acela de a scufunda o persoana într-o cuvă de vopsea roșie. Când Yahuwah prin botez vede sângele lui Yahushua acoperind o persoană, I se amintește faptul că prețul păcatului a fost plătit. Astfel, El este capabil (cum spune în Exod. 12:13) să „treacă” peste noi, cruțându-ne de moarte; consecinta inevitabilă a pacatului. Astfel, viața cuiva devine „ascunsă cu Mesia în Dumnezeu”. Este atât de reconfortant să știm asta.

Îmi amintesc versurile unui alt îmn vechi. Titlul acestuia pune întrebarea: “Ce îmi poate spăla păcatele?” Ce urmează este o strofă de laudă: “Nimic altceva, doar sângele lui Yahushua! O, prețios este sângele care mă face alb ca neaua!” Nu voi putea, niciodată, să cânt vreunul din vechile imnuri de „botez”, uitate și învechite pentru atât de mulți, în același mod! Sunt amintiri prețioase ale sângelui care încă mă acoperă, mă curăță și îmi ține viața ascunsă cu Mesia în ochii Dumnezeului meu. Răspunsul lui Yahuwah la întrebarea serioasă a inimii mele mi-a dat „ochi noi” asupra rolului extrem de important pe care îl joacă botezul cu sânge și apă al lui Yahushua în marele Său plan de mântuire. Ani de educație defectuoasă pe această temă au creat o masă de oameni care sunt periculos de ignoranți (și spun asta la modul cel mai blând), cu privire la nevoia lor de a fi botezați “în numele lui Yahushua pentru iertarea păcatelor” (Fapte 2:38; 4:12; 10:48, 19:5; Luca 24:47).

pocăiți-vă și fiți botezați


Acest articol non-WLC a fost scris de Shelly Hostetler.

Am scos din articolul original toate numele și titlurile păgâne ale Tatălui și Fiului și le-am înlocuit cu numele originale. În plus, am restaurat în Scripturi citate numele Tatălui și Fiului, așa cum au fost scrise inițial de autorii inspirați ai Bibliei. - Echipa WLC