Există
mii de biserici în lumea de astăzi, toate declară
că reprezintă adevărata credință a lui Yahuwah. Unii dintre ei
susțin că ei și nimeni alții sunt ekklesia, și toți cei care nu
se conformează acesteia vor fi pierduți. Se pare că este o sarcină
descurajantă și imposibil de identificat, care este adevărata ekklesia a lui Yahuwah.
Luni de studiu sunt necesare pentru a evalua în mod adecvat chiar și numai una dintre aceste denominațiuni. Chiar și atunci când evaluarea a fost făcută, problema care rămâne este, dacă aceasta se bazează pe o fundație fermă. Un cercetător experimentat știe foarte bine că, la un moment dat criteriile sale personale pot să-l facă adecvat unei denominațiuni și la un alt moment favorabil alteia. Astfel încât ancheta în sine nu poate oferi un răspuns definitiv.
Biblia pare a fi un criteriu obiectiv și corect, prin care să se judece cât bine fac bisericile. Dar, în practică, vom merge împotriva unei probleme reale. În primul rând, Biblia este atât de extinsă, încât este nevoie de mai multă muncă decât este posibil pentru a evalua diferitele biserici. În al doilea rând, criteriile unei persoane sau chiar ale unui comitet care să poată stabili pe baza Bibliei sunt, în mod clar, subiective. Biblia este sensibilă la multe interpretări, și fiecare va avea propria lui idee despre ceea ce este important și ce ar trebui să fie inclus. O mie de criterii "biblice" de evaluare pot fi bine imaginate.
Solutia este să se ia, pur și simplu, acele porțiuni din Biblie care oferă cele mai mari revendicări pentru a fi dezvăluite de Yahuwah ca o expresie cuprinzătoare a ceea ce este necesar ca ființele umane să creadă și să facă. În acest fel, un criteriu scurt, dar cuprinzător poate fi stabilit fără a introduce aspecte subiective. Decalogul, se întâmplă să fie singurul text care pretinde a fi fost rostit de Yahuwah în mod direct, fără profet, înger, vis sau viziune, și în mod public la o imensă mulțime de oameni din toate națiunile. Există rapoarte care au venit din cele mai mari metropole ale civilizației umane, la momentul respectiv. Ei au numărat, cel puțin, peste două milioane de persoane care reprezenta rasa umană a timpului. Nici un alt text al cărților religioase clasice din toată lumea nu face aceleași revendicări obiective la revelație. Indiferent dacă noi credem că povestea este adevărată sau nu, textul este unic conform revendicărilor sale, și, prin urmare, cel mai bun criteriu pe care-l avem pentru evaluarea bisericilor.
O altă problemă care face ca utilizarea Decalogului să fie un instrument de evaluare rapid și sigur este, pur și simplu, faptul că majoritatea creștinismului recunoaște autoritatea Decalogului. Este adevărat că unele voci se opun. Dar, marea majoritate a celor care pretind că sunt creștini aparțin unor confesiuni care recunosc nu numai autoritatea Decalogului, dar chiar dau Decalogului un loc proeminent în catehismele lor, cărțile lor publicate pentru a preda credințele lor. Astfel de catehisme bazate pe Decalog există pentru romano-catolici, ortodocși, luterani, reformați, anglicani, metodiști și comuniunea Presbiteriană, ca să menționăm doar câteva, și ca să menționăm doar confesiunile care alcătuiesc marea majoritate a populației creștine din lume.
Este atât corect cât și obiectiv să evaluăm bisericile și confesiunile pe baza Decalogului. Decalogul va fi suficient ca să arăte dacă o denominațiune este căzută sau nu. Pot exista desigur aspecte ale unei denominațiuni care arată caracterul său căzut, care nu apar doar prin investigarea aspectelor menționate în Decalog. Pot exista poveri nejustificate pe care denominațiile le plasează pe membrii lor sub formă de credințe și practici care nu sunt menționate în Decalog. Cu alte cuvinte, Decalogul nu poate dezvălui amploarea modului căzut al confesiunilor, dar dacă se descoperă a fi căzute, atunci ele cu siguranță sunt căzute
Din punct de vedere practic, cu toate acestea, doar trei porunci sunt suficiente:
1. Să nu ai alți elohimi afară de Mine.
2. Amintește-ți de ziua de odihnă ca să o sfințești.
3. Să nu ucizi.
Se pare că nu există nici măcar o singură biserică sau confesiune care să respecte toate trei porunci, fără să mai vorbim de cele zece.
Pentru a fi corecți, trebuie să examinăm Biserica Romano-Catolică prin propria sa versiune a Celor Zece Porunci în Exodul 20 din versiunea Douay-Rheims din 1899.
(Exo 20: 1) Și Domnul a vorbit toate aceste cuvinte:
(Exo 20: 2) Eu sunt Yahuwah Eloah-ul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.
(Exo 20: 3) Să nu ai Elohimi străini înaintea mea
(Exo 20: 4) Să nu-ți faci un lucru cioplit, care să semene cu tot ceea ce este sus în cer, sau în jos pe pământ, și nici cu acele lucruri care sunt în apele de sub pământ.
(Exo 20: 5) Să nu le venerezi, și nici să nu le slujești: Eu sunt Yahuwah Eloah-ul Tău, puternic, gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la a treia și a patra generație a celor care mă urăsc:
(Exo 20: 6) Și arăt milă la mii din cei care Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.
(Exo 20: 7) Să nu iei numele lui Yahuwah Eloah-ul tău în deșert, pentru că Yahuwah nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua numele lui Yahuwah Eloah-ul lui în deșert.
(Exo 20: 8) Amintește-ți să sfințești ziua Sabatului.
(Exo 20: 9) Șase zile să lucrezi și tu și să faci toate lucrările tale.
(Exo 20:10) Dar, în ziua a șaptea este Sabatul lui Yahuwah Eloah-ul tău: nu vei face nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, și nici străinul care este înăuntrul porților tale.
(Exo 20:11) Căci în șase zile Yahuwah a făcut cerul și pământul, marea și toate lucrurile care sunt în ele și s-a odihnit în ziua a șaptea: de aceea Yahuwah a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o.
(Exo 20:12) Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să poți trăi mult timp în țara pe care Yahuwah, Eloah-ul tău ți-o va da.
(Exo 20:13) Să nu ucizi.
(Exo 20:14) Să nu comiți adulter.
(Exo 20:15) Să nu furi.
(Exo 20:16) Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
(Exo 20:17) Să nu poftești casa aproapelui tău; Nici să nu dorești soția lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al lui.
Versetele 2 și 3 se referă la Yahuwah prin pronumele "Eu" și "Mine". Aceasta este o reflectare corectă a textului ebraic. Cuvintele sunt la singular. Atunci când se înțelege mai mult de o persoană, folosim întotdeauna pronumele "noi" și "nouă" sau cuvintele lor corespunzătoare în alte limbi. Ar fi un caz uluitor, ciudat și foarte neobișnuit ca un comitet de trei să utilizeze cuvintele "Eu" și "Mine" în loc de "noi" și "nouă". Textul Îl prezintă în mod clar pe "Yahuwah Eloah" ca un singur personaj. Dacă Biserica Romano-Catolică, sau oricare alta pentru care contează, fie neagă existența acestui Unic Eloah Atotputernic, care vorbește aceste cuvinte, în conformitate cu textul, fie le face să fie o pluralitate de persoane, care înseamnă mai mult decât unul, care este altul decât un singur vorbitor aici, atunci primul test eşuează de la principiu. Acest lucru în sine este suficient pentru a clasifica biserica sau denominațiunea ca apostaziată.
Oare Biserica Romano-Catolică trece primul test? Să vedem. Trei citate din catehismul romano-catolic, de acelaşi fel, trebuie să fie suficiente.
Articolul 249: "De la început, adevărul revelat al Sfintei Treimi a fost la rădăcina credinței vii a Bisericii,..."
Articolul 258: "Întreaga economie divină este opera comună a celor trei persoane divine ...."
Articolul 266: "Acum, aceasta este credința catolică: Noi adorăm un singur Dumnezeu în Treime și Treimea în unitate, fără să fie confundate persoanele sau divizarea substanței, pentru persoana Tatălui este unul, pentru Fiul este altul, Sfântul spiritul e altul, dar Dumnezeirea Tatălui, Fiului și Sfântului Duh este una, gloria lor egală, coeterna lor măreție "(Crezul Atanasian: DS 75 ND 16).
Prin această doctrină biserica Romano Catolică se plasează în conflict cu criteriul Decalogului și se arată a fi o biserică apostată. Nu este nevoie de mai multe dovezi decât acestea.
Dar să mergem mai departe. Versetele 4 și 5 interzic să faci, să te închini și să slujești unui chip. Oare Biserica Romano-Catolică trece acest al doilea test?
Articolul 2132: "Venerarea creștină a imaginilor nu este contrară primei porunci care interzice idolii. Într-adevăr," cinstea dată unei imagini trece la prototipul ei, "și" oricine venerează o imagine venerează persoana portretizată în ea. ". Onoarea acordată imaginilor sacre este o "venerare respectuoasă", nu adorația datorată numai lui Dumnezeu: închinarea religioasă nu este îndreptată către imaginile în sine, considerate ca fiind simple lucruri, ci sub aspectul lor distinctiv ca imagini care ne conduc spre Dumnezeu întrupat. Mutarea spre imagine nu se termină în ea ca imagine, ci tinde spre acel a cărui imagine este. "
La fel cum doctrina Trinității caută să mențină singularitatea lui Yahuwah impunând în același timp un punct de vedere trinitarian, păgân, acest principiu urmărește să justifice folosirea imaginilor în devotiune prin afirmația că devotamentul este îndreptat spre "Dumnezeu" și nu imaginii în sine. În timp ce acest lucru este fără îndoială adevărat, această afirmație, mai degrabă dezarmând, nu ia în considerare, se pare, cerințele specifice ale poruncii “să nu facă,să nu se închine, să nu servească". Chiar dacă argumentul catolic este acceptat, practica se află undeva într-o zonă nedefinită în cuvântul "adoră." Cel puțin jumătate din poruncă este spartă.
Se potrivește Biserica romano-catolică cu ideea din versetul 7?
Articolul 2143 "Dintre toate cuvintele din Apocalipsa, există unul care este unic: numele descoperit al lui Dumnezeu, Dumnezeu mărturisește numele său celor care cred în el, el însuși li se descoperă în misterul său personal. Darul unui nume aparține… în funcție de încredere și cunoaștere "numele Domnului este sfânt. ' Din acest motiv, omul nu trebuie să abuzeze de el. El trebuie să-l țină în minte în adorație tăcută, iubitoare. El nu-l va introduce în propriul său discurs, decât ca să-l binecuvânteze,să-l lăude, și să-l glorifice."
Această expresie pare să adere la poruncă. Aceia care interpretează porunca de interzicere cu desăvârșire a juruinței, se vor găsi vinovaţi în articolul 2154.
Articolul 2154: "După Sf. Pavel, tradiția Bisericii a înțeles cuvintele lui Isus care nu exclud jurămintele făcute din motive grave și motive corecte (de exemplu, în instanța de judecată)." Un jurământ, adică invocarea numelui divin ca martor la adevăr, nu poate fi adoptată decât în cazului certificării adevărului, la judecată și în domeniul justiției.'"
Și, prin aceeași ordine de idei, există eroarea în articolul 2155.
Articolul 2155: "Sfințenia numelui divin cere ca noi să nu-l folosim pentru lucruri lipsite de valoare, nici să nu facem un jurământ, care, pe baza circumstanțelor ar putea să fie interpretat ca aprobarea unei autorități care se impune în mod injust. Atunci când un jurământ este impus de autoritățile civile ilegitime, poate fi refuzat. Trebuie să fie refuzat atunci când este necesar în scopuri contrare demnității persoanelor sau comuniunii ecleziale".
Părerea noastră este că Biserica Romano-Catolică este corectă în interpretarea legii care susține că depunerea jurământului se poate face. Cu toate acestea, există îngrijorarea că demnitatea Bisericii este plasată deasupra legii. Acest articol ar împiedica, de exemplu, o persoană să dea mărturie sub jurământ cu privire la actul de pedofilie comis de un preot. Poate că Biserica face o distincție în această privință, dar, în orice caz, o face pe autoritatea care este așezată deasupra moralității. Ea își rezervă dreptul de a defini moralitatea, iar acest lucru nu este acceptabil.
Dacă versetul șapte este echivoc, astfel încât să putem acorda beneficiul îndoielii Bisericii Romei, versetele 8-11 nu sunt. Biserica Romană se poziționează, în mod clar, împotriva sensului literal și practicii poruncii Sabatului prin instituția de Duminică.
Articolul 2175: "Duminica se distinge în mod expres de Sabat, care urmează cronologic în fiecare săptămână, iar pentru creștini, respectarea ceremonialul ei îl înlocuiește pe cel din Sabat. Paștele lui Cristos, Duminica împlinește adevărul spiritual al Sabatului Evreiesc și anunță odihna veșnică a omului în Dumnezeu.. pentru închinare în conformitate cu legea pregătită pentru taina lui Hristos, și ce s-a făcut acolo a prefigurat unele aspecte ale lui Hristos: Cei care au trăit în conformitate cu vechea ordine a lucrurilor au ajuns la o nouă speranță, care nu mai este ținerea Sabatului, ci Ziua Domnului , în care viața noastră este binecuvântată de el și prin moartea sa."
Chiar dacă am acceptat șicanarea mai degrabă irațională în chestiunea Trinității, șicanarea rațională în materie de imagini, precum și interpretarea oarecum discutabilă a jurămintelor, poziția în ceea ce privește Sabatul este atât de ostilă față de intenția clară a textului, că dovedește Biserica romano-catolică a fi căzută.
Chiar dacă în acest moment, nu este necesar să se meargă mai departe în cadrul anchetei, ar putea fi subliniat faptul că în mare parte Biserica Romano-Catolică susține restul poruncilor. Există o încercare de a sprijini propria autoritate prin adăugare la porunca cinstirii părinților. Există, dezvoltarea conceptului de război drept, dar este atât de circumscrisă în teorie, că practica ar trebui să fi împiedicată, în cazul în care poziția declarată a Bisericii este acceptată în toate punctele. Dând Bisericii Romano-Catolice beneficiul dubiului cu privire la toate punctele posibile, rămâne totuși cazută asupra problemelor legate de unicitatea lui Yahuwah și a Sabatul, înlocuindu-le cu Trinitatea și Duminica.
Există, cu siguranță, atât circumstanțe atenuante cât și condamnabile pe care nu le-am investigat. Dar, criteriul pe care l-am urmărit în mod adecvat arată că Biserica Romei este căzută.
Se pare că nu există în acest moment, o singură versiune română autorizată a Bibliei în Biserica Ortodoxă. Biserica Ortodoxă își întemeiază Bibliile sale pe Septuaginta în greacă. În timp ce Septuaginta diferă de multe ori de Biblia ebraică și, prin urmare, de versiunea King James în limba engleză, cele zece porunci par a fi destul de stabile. Singura diferență de semnificație posibilă pare a fi faptul că, în versetul 8, cuvântul Sabat este la plural în Septuaginta. Chiar dacă aceasta dă loc de interpretare textului, incluzând mai ușor festivalurile anuale, nu este neapărat o slăbiciune.
Prima teză din Catehismul ortodox (http://orthodoxcatechism.org/), în conformitate cu articolul Sfânta Treime, este aceasta:
"Noi credem într-un singur Dumnezeu. Acest Dumnezeu este treimic, mai bine spus, Dumnezeu include trei persoane:Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt"
Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a arăta că Biserica Ortodoxă este căzută.
Septuaginta folosește cuvinte grecești în versetul 5, care par a fi mai precise decât cele din versiunea Douay-Rheims, și în aceiași ordine de idei, tradiția ortodoxă se retrage de la amploarea idolatrie găsită în Biserica Romană.
"Adevărul exprimat mai sus, revelat în creștinism, formează astfel bazele artei picturii creștine. Icoana (sau pictograma) nu numai că nu contrazice esența creștinismului, dar este negreșit în legătură cu ea, iar acest lucru este fundamentul tradiției care, de la la bun început, a fost Vestea bună adusă lumii de către Biserică, atât în cuvânt cât și în imagine.”
"Sf. Ioan Damaschin, Părinte al Bisericii în secolul al optulea, care a scris la înălțimea iconoclaștilor (anti-icon) controverse în Biserică, lămurește că deoarece Cuvântul lui Dumnezeu a devenit trup (Ioan 1:14), noi nu mai suntem în copilaria noastră, am crescut, și am fost dăruiți de Dumnezeu cu puterea de discriminare și știm ce poate fi descris și ceea ce este de nedescris Deoarece a doua Persoană a Sfintei Treimi a apărut printre noi în carne, noi Îl putem înfățișa și reproduce pentru contemplarea Celui care a binevoit să fie văzut. Putem reprezenta cu încredere pe Dumnezeu Invizibilului - nu ca o ființă invizibilă, ci ca unul care s-a făcut pe Sine vizibil de dragul nostru prin împărtășirea în carnea și sângele nostru.
"Icoanelor s-au dezvoltat alături de Slujbele Divine și, la fel ca Slujbele, au exprimat învățătura Bisericii, în conformitate cu cuvântul Sfintei Scripturi. După învățătura celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic, Icoana este văzută nu ca o simplă artă, dar că există o legătură completă a icoanei cu Sfînta Scriptură ", pentru că, atunci când Icoana este arătată de Sfânta Scriptură, Sfânta Scriptură este făcută în mod incontestabil clară prin icoană" "(Faptele celui de-al 7-lea Sinod Ecumenic, 6). http://www.ocf.org/OrthodoxPage/reading/catechism.html
Poziția ortodoxă diferă de Biserica Romano-Catolică în interzicerea cioplirii sau imagini tridimensionale conform poruncii. Conceptul teologic al imaginii bidimensionala diferă oarecum la fel de bine. O paralelă completă este trasată între pictogramă sau imagine și Cuvântul revelației, ambele fiind văzută ca autoritate de învățare în egală măsură. În acest sens, ca în multe aspecte, Roma face un pas suplimentar în apostazie, dincolo de celelalte biserici. Nu ar fi consecvent să pretindem că Roma este idolatră în utilizarea de imagini, în timp ce Ortodoxia nu este. Dar, sub raportul strict al versetelor 4 și 5, ambele pot fi văzute ca idolatre.
În ceea ce privește versetul 7, Ortodoxia pare să se ridice la înălțimea cerințelor poruncii. Dar, în ceea ce privește Sabatul, Ortodoxia este deficitară. Cu toate că nu înlocuiește Sabatul cu Duminica, neglijează în mare măsură Sabatul, cu excepția unei singure dăți pe an.
"La Sfânta și Marea Sâmbătă, Biserica contemplă taina coborârii Domnului în locuința morților, locul morților." (http://lent.goarch.org/holy_saturday/learn/)
Sâmbăta Sfântă este sărbătorită în tradiția romană, de asemenea, dar fără s-o recunoască drept Sabat.
Ortodoxia, în mare parte, sprijină restul poruncilor. Și acesta este deficitară ca martor împotriva uciderii în război. Dacă una se concentrează pe practică, atât biserica romano-catolică cât și biserica ortodoxă sunt deficitare în problema uciderii. Jafurile catolice în al doilea război mondial, comise de către Croații Catolici cu binecuvântarea tacită a Bisericii au fost fundalul recentelor represalii ortodoxe din Bosnia, represalii pe care, lumea le-a judecat cu asprime. O considerație serioasă fată de poruncă ar salva vieți. Dar nicio biserică nu ar avea puterea morală, nici înțelegerea teologică a poruncii ca să se ridice la provocarea influențării parohiei sale. Ortodoxia a călcat la fel de mult ca și Roma, porunca “Să nu ucizi.”
În timp ce Ortodoxia nu ajunge la același nivel de rebeliune împotriva Domnului ca Biserica Romană, adeziunea la Trinitate și neglijarea Sabatului arată că este o biserică căzută.
Biserica Coptă diferă de Ortodoxie, în principal, în problema Monofizită. Credința ortodoxă susține că Fiul lui Yahuwah are două naturi, una divină și una omeneasca. Poziția monofizită susține că există doar o singură natură, fiind atât divină cât și umană. În practică, acest lucru a condus la convingerea că Yahushua este Eloah, mai degrabă decât uman.
Biserica Etiopiană se deosebește de cea Coptă în observarea Sabatului zilei a șaptea. Toate formele istorice ale creștinismului estic au o formă a Trinității. Acest lucru este valabil bisericii etiopiene, care este, de asemenea, monofizită. În concluzie, așa cum se vede prin criteriul celor zece porunci, toate vechile biserici, istorice sunt căzute din cauza idolatriei. Toate au adoptat Trinitatea păgână. Unele mai mult decât altele se angajează în închinarea extrem de discutabilă a icoanelor. Toate, cu excepția Bisericii Etiopiene, neglijează Sabatul, iar Biserica Romano-Catolică înlocuiește, de fapt, Sabatul cu Duminica. Cât de clar este că toate sunt căzute! Aceste biserici, din punct de vedere numeric, reprezintă marea majoritate a creștinismului de astăzi.
Judecate pe baza celor zece porunci, bisericile Anglicană, Luterană, și Reformată sunt toate decăzute. Toate acestea aderă la doctrina Trinității, toate neagă datoria respectării Sabatului, și toate servesc drept biserici de stat și sprijină acțiunea militară ofensivă, atunci când consideră că este justificată, încălcând astfel porunca, Să nu ucizi. Ca să fii un membru al unei astfel de biserici, iei parte la acele păcate. Pentru a rămâne un membru al bisericii luterane, de exemplu, iei parte la vina sprijinului Luteran acordat crimelor lui Hitler împotriva umanității și ai mâinile pătate de sângele cuiva. "Și am auzit un alt glas din cer, spunând: Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și ca să nu primiți din urgiile ei." (Apocalipsa 18: 4)
La articolul 85 din Marele Catehism, luteranii vorbesc mai puternic împotriva Sabatului decât o face Roma, căci ei numesc respectarea Sabatului crearea " de tulburări, de schimbare inutile."
"Dar, din moment ce vechea Duminică, a fost numită [Ziua Domnului] în acest scop, noi ar trebui să continuăm la fel, pentru ca totul să fie făcut în perfectă armonie, și nimeni să nu creeze dezordine prin inovații inutile."
Modul în care oricine poate lua în considerare Sabatul ca pe o inovație și Duminica valabilă, doar după ce s-a raportat că Sabatul a fost în vigoare sub Vechiul Testament și că Duminica se presupune că a fost introdusă după Noul Testament, trece dincolo de limitele rațiunii acceptabile pentru om cu mintea sănătoasă.
Totodată, catehismul, în timp ce neglijează cuvintele clare ale poruncii, adaugă propriile poveri. Sensul Sabatului nu este să se odihnească de la lucru, ci să se supună și să asculte de preot! Întreaga învățătură sub porunca Sabatului în Catehismul mic se reduce la acest lucru:
"Noi ar trebui să ne temem și să-L iubim pe Dumnezeu, ca să nu disprețuim predicarea și Cuvântul Său, ci să-l păstrăm sacru, și cu bucurie să-l ascultăm și să-l învățăm."
Așa că ținerea Sabatului, înlocuit de Duminică, înseamnă să mergem la biserica Luterană, să ascultăm preotul, și "cu bucurie să ascultăm și să învățăm."
În întrebarea 103 a Catehismului reformat din Heidelber, decât să recunoască importanța clară a Sabatului ca o zi de odihnă, ei preferă, mai degrabă, să-l folosească ca pe un mijloc de exprimare a opiniilor lor cu privire la supunerea femeilor, prin citarea sub aspectul Sabatul, a următoarelor texte:
"1 Timotei 2: 3 Lucrul acesta este bun și bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; 1 Timotei 2: 8. Vreau, prin urmare, ca bărbații să se roage în orice loc, și să ridice mâinile sfinte, fără mânie și fără îndoieli 1 Timotei 2 : 9 Tot așa femeile, să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rușine și sfială; nu cu împletituri de păr sau aur sau perle, sau îmbrăcăminte scumpă; 1 Timotei 2: 10 Dar (care se cuvine femeilor care mărturisesc evlavia) cu fapte bune 1 Timotei 2:.. 11 femeia să învețe în tăcere, cu toată supunerea."
Cum de porunca Sabatului, care afiseaza supunerea femeii față de bărbat, dar nicidecum a soției, poruncește supunerea femeilor, este greu de imaginat în mod rezonabil. Cu toate acestea, bisericile reformate pot face acest lucru, în timp ce neagă însuși cuvântul poruncii.
Bisericile naționale au căzut chiar mai mult decât Roma, în sensul că acestea sunt atașate armatelor naționale, ca fiind cele care patronează. Biserica reformată sau prezbiteriană dispune de mai multe secole de înălțarea Duminicii în locul Sabatului, chiar mai mult decât papalitatea, iar acest aspect reprezintă o apostazie mai profundă. Toate acestea au fost implicate în persecuție. Înainte de Reformă, au existat multe grupuri creștine de păstrători ai Sabatului din Europa. În zonele în care Luteranismul a câștigat teren, prima acțiune a fost, sacrificarea acestor grupuri. Sabatarienii din Silicia, Suedia, Finlanda și Norvegia au fost uciși până la ultimul suflet.
Trei porunci sunt suficiente ca să arătăm toate instituțiile creștine oficiale care sunt căzute. Exista zeci de mii de confesiuni religioase, și chiar nu este posibil, să le menționăm pe toate acestea. Dintre acestea, baptiștii și metodiștii formează majoritatea, iar ei nu reușesc să țină toate cele trei porunci, cu mici excepții de grupuri non-violente sau Sabatariene. Printre acestea, nici una nu aderă la toate cele trei porunci de încercare, fără să spun ceva de toate cele zece.
Masa confuză a cultele mici care au solicitat atenția, poate fi diminuată cu testul simplu al celor trei porunci de încercare. Nici una dintre ele nu aderă la toate trei. Adventiștii de ziua a șaptea acceptă Trinitatea si, astfel, sparg prima poruncă. De asemenea, aceștia compromit porunca Să nu ucizi, permițând uneori o participare mai activă la armată, decât le-ar impune guvernele lor. Unul dintre exemplele cele mai vizibile este cel al Bisericii Adventiste din Germania, atât în primul război mondial cât și în al II-lea. (AZȘ au respins, de asemenea, lumina avansată a Zilei de Sabat, Comoara Reîngropată: AZȘ și Sabatul Zilei a Șaptea) Martorii lui Iehova au căzut la porunca Sabatului, în ciuda mărturiei lor lăudabile asupra celorlalte lucruri. Mormonii au căzut la toate cele trei, cu sistemul lor politeist, fiind unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le-a produs creștinismul vreodată. Numărul de culte care trec testul celor trei porunci este atât de miniscul, iar dacă există, acestea pot fi evaluate de către oricine într-o anumită adâncime și prezentate, pe baza Bibliei, a fi biserici apostate. Într-adevăr, Babilonul a căzut. Cu lacrimi de iubire, Yahushua îi cheamă afară pe ai lui, din confuzia cultelor, la ascultarea față de el.
Sugestii de lectură: