Print

Tăinuirea Problemei Expuse în 1888

"Am văzut că Jones și Waggoner au omologii lor în Iosua și Caleb, și ca și copiii lui Israel care au ucis cu pietre iscoadele, la fel s-a aruncat acum, cu pietre literale de sarcasm și batjocură! Am vazut ca ați intenționat să respingeți ceea ce știți a fi adevărul, doar pentru că era prea umilitor pentru demnitatea voastră, am văzut pe unii dintre voi în corturile voastre, criticând și făcând tot felul de glume pe seama acestor doi frați! De asemenea, am văzut că, dacă am fi acceptat mesajul lor, noi am fi fost în împărăției de doi ani, de la acea dată (1888), dar acum trebuie să mergem înapoi în pustie și să rămânem acolo  patruzeci de ani. "GCB, 1892, 7 mai.

SOLIA 1888 A FOST RESPINSĂ /O TĂINUIRE A PROBLEMEI EXPUSE ÎN 1888, de Nyron Medina

Prieteni, nu știți eforturile care sunt depuse de lideri, ca să te facă să crezi că biserica a acceptat solia 1888. Voi nu ați examinat inregistrarile originale nealterate, neimprimate așa cum le am eu, așa că nu știți cu adevărat faptele. De multe ori Spiritul Profetic a declarat că, cele cu privire la problema 1888 au fost ținute ascunse sau necitite. Data a fost pervertită de teama că oamenii ar putea cunoaște faptele și ar trebui să le citească. Nu vă înșelați, poporul meu drag, oamenii în poziții de conducere știu că mesajul a fost respins, și au păstrat conștient această cunoaștere departe de voi.

  În Canada, și în diferite părți ale lumii, liderii știu că ceea ce biserica învață acum nu este ceea ce a fost prezentat la 1888 în reuniunile de la Minneapolis, și nici după. Acestea sunt, urmarea politicii Conferinței Generale, ca să vă țină în întuneric. De exemplu, dacă dimineața, politica oficială a Conferinței Generale este să proclame că biserica a respins mesajul, veți vedea, pe neasteptate, liderii predând  acest lucru.

Toate acestea arată doar că sunt în cunoștință de cauză, la fel ca și păstorii cei răi care duc turma în rătăcire, doar ca să fie acceptați de Conferință și ca să-și păstreze locurile lor de muncă. În acestă broșură ÎL voi onora pe  [Eloah]-ul Adevărului prin prezentarea unor citate standarde, dovedind clar că biserica prin acțiunile conducătorilor ei încăpățânați, a respins solia 1888. În 1890, sora White a spus: "Acum, fraților, vrem să avem simplitatea lui Hristos, știu că El are o binecuvântare pentru noi, el a avut-o pentru noi, la momentul Conferinței Generale aici, dar nu a existat nici recepție... "EGW, Manuscript Release No.253. Așa că, vedeți ce a spus, doamna White că nu a existat nici o recepție a mesajului.

 Iată un alt citat din numeroasele citate care arată cum, conducătorii au respins mesajul și au ținut oamenii departe de el! "Am spus, care a fost utilitatea strângerii noastre laolaltă de aici, atât pentru noi cât și pentru frații noștri pastori, să vină, dacă  sunt aici, doar ca să țină departe Duhul lui [Yahuwah] de poporul nostru?" E.G.W., Predica de la Minneapolis, Conferința din 24 octombrie, 1888. M59.  Ai văzut? La Conferință, ea a profetizat că ei ar trebui să transmită mesajul poporului!  Mesajul 1888 a fost numit "Marea strigare" de doamna White! "Timpul de încercare este chiar acum asupra noastră, pentru “Marea strigare” a îngerului al treilea care a început deja în descoperirea neprihănirii lui Hristos, răscumpărătorul care iartă păcatul. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple întreg pământul. "RH-noiembrie 2, 1892 spune despre 1888, chiar în 1892 ,“Marea strigare” a început. Predică biserica acum  “Marea strigare”?

 Dacă da, cum de Legea Duminicală nu a fost aplicată încă? Cum se face că membri sunt totuși atât de lumești? Știm că biserica este în prezent într-o stare călduță, așa că nu este predicată “Marea strigare”! Deci, unde s-a dus înapoi, “Marea strigare”? Ce s-a întâmplat cu ea? Perioada 1888-1996, ne oferă 108 ani, “Marea strigare” ar avea un timp scurt, așa că nu ar fi putut fi o predică pentru toți acești ani! Mesajul a fost respins, aici este ceea ce spune doamna White despre acest lucru. "Întreaga Apocalipsa 18 va fi îndeplinită la închiderea glorioasă a acestei lucrări. Ea nu a fost încă îndeplinită, și lumina mesajului îngerului al patrulea a început să strălucească în acest mod ciudat și impresionant la Minneapolis. Singura concluzie rezonabilă este că lumina a fost îndepărtată prin mașinatii omenești. "E.G.W. Scrisoarea 10

Lumina a fost ÎNDEPARTATĂ, astfel încât, toată Apocalipsa 18 nu au putut fi îndeplinită, așa că biserica a respins mesajul "Aici este o altă declarație uimitoare a Ellen G. White: "În 1888, la Conferința Generală care a avut loc la Minneapolis, Minnesota, Îngerul din Apocalipsa 18: 1 a venit ca să-și facă treaba, și a fost ridiculizat, criticat și respins. Și atunci când, mesajul, se va întoarce din nou, transformat într-un strigăt puternic, va fi din nou  ridiculizat, criticat, și respins de majoritatea. ... " E.G. W. face un reproș în acest citat, în care vedem clar că mesajul a fost respins, și că va fi respins din nou, așa cum se întâmplă acum. Sora White spune că majoritatea vor respinge mesajul. Acum permiteți-mi să vă ofer un exemplu al marii  înșelăciuni, practicată mereu și mereu în cărțile privitoare la istoria 1888,  scrise de liderii bisericii. Din timp în timp, am fost chemat ca să explic anumite pretenții din aceste cărți, pentru că acești oameni au amestecat date, au jonglat cu frazele, și au eliminat porțiuni de declarații de valoare din Spiritul Profetic care dovedeșc că biserica a respins mesajul.

O ilustratie  izbitoare este văzută în ceea ce s-a  făcut unei scrisori scrise de CC Mc Reynolds, despre Conferința1888. El a fost prezent la Conferintă si a asistat la întregul eveniment. Scrisoarea este plasată împreună cu o alta a lui WC White (fiul lui Ellen White) și a lui AT Robinson în Anexa D a cărții "Prin Criză la victorie." Scris de AV Olson "(publicată mai târziu sub titlul "Criza de Treisprezece ani."). Aceste trei scrisori au fost plasate acolo ca mărturii că biserica a acceptat mesajul. Toți cei trei bărbați au fost prezenți la conferința din 1888, iar scrisorile lor au fost folosite ca dovadă că biserica a acceptat solia. Scrisorile nu au fost plasate în cartea de către Olson, pentru că el a murit de un atac de cord într-o vineri seara, în timp ce  finaliza cartea. Poate că acest lucru a fost răsplata lui [Yahuwah],pentru ca, atunci când cartea sa este citită, iar sursele materialelor  sunt menționate în starea lor nealterată, se poate  vedea că a avut dovezi clare de respingere a mesajului, dar a ascuns în mod deliberat faptele și a hotărât să înșele cititorii. El nu a fost înșelat; știa ce făcea. Cartea este o mostră de înșelăciune.

Ellen White Estate a publicat cartea și a plasat scrisorile în apendice. În cazul în care scrisorile sunt citite în forma lor originală, oricine este uimit de ceea ce ei au făcut scrisorii lui White și  lui Mc Reynolds! Bărbații din conducerea publicației au sucit conștient faptele și au mințit poporul ca să-l facă să creadă că biserica a acceptat solia. În scrisoarea sa, AT Robinson se contrazice nu numai pe sine, dar el contrazice și mărturiile celorlalți doi, atât a lui White cât și a lui Mc. Reynolds, atunci când sunt citite în formele lor originale.

Scrisoarea lui Robinson este complet reprodusă în cartea lui Olson, dar nu și cele ale lui White și Mc Reynolds. Când toată scrisoarea White este studiată în forma sa originală se poate vedea că publicația a despartit-o în paragrafele diferite de secvențele din  scrisoarea originală, ceea ce nu pare să dovedească faptul că mesajul a fost acceptat, ci că a fost respins. În scrisoare lui Mc Reynolds o înșelăciune grosolana a fost practicată de publicația Estate.

Scrisoarea contine puncta,puncte (...) care arată că cinci porțiuni au fost șterse. O porțiune, a șasea și ultima a fost eliminată, și nu există puncte (...) care să arate că acest lucru a fost făcut. În cazul în care scrisoarea este citită din cartea lui Olson, s-ar crede, cu excepția celor cinci eliminări, că scrisoarea este completă, dar acest lucru nu este așa, pentru că a șasea parte a fost eliminată, fără nici un fel de indiciu.

Astfel că, atunci când citim ceea ce a fost șters, se vede că acești lideri știau cu adevărat că biserica a respins mesajul, dar ei au ascuns acest fapt de oameni. Voi cita o parte din cele șase porțiuni lipsă, iar citatul final va fi al șaselea lipsă, citește foarte atent ... "Când delegații au venit de la ultima ședință a zilei a existat o simplă rumoare, cu multe glume și râsete, iar unii extremiști au făcut comentarii dezgustătoare, și nici un spirit de solemnitate nu a existat.

Câțiva nu s-au implicat în ilaritate "Cu siguranță aceștia nu sunt oamenii care au acceptat mesajul Tocmai ai citit a doua omisiune,.. Aici este a treia omisiune". (După ce) Prezbiterul  Waggoner a terminat cele unsprezece studii, a căror influență a adus la tacere pe  multi din cei cu  spirit de dezbatere .... Cu toate acestea opoziția a continuat. "

Unii dintre bărbați au susținut la acea întâlnire că ei "... au crezut întotdeauna în îndreptățirea prin credință și au predicat-o." Dar Mc Reynolds a declarat într-una din porțiunile eliminate ... "Asta a fost valabil în teorie și cu unii lideri în vârstă,  era adevărat că ei știau din experiență cum este, dar în multe cazuri teoria era tot ce aveau, și eu știu că unii dintre frații noștri dragi în vârstă, susțin și  astăzi, că nu a existat nici o confuzie și chiar nici o dezbatere"

Mc Reynolds continuă: "Ei bine, am fost acolo și am fost în mijlocul problemei, atât în întâlnirea publică cât și în întâlnirile private și știu că spiritul de dezbateri și controverse a fost la mare înălțime și că a lăsat un gust amar, dar conferința   s-a închis cu o umbră întunecată asupra multor minți." Ai citit asta? Cum ar putea ei atunci susține că biserica a acceptat mesajul? Acum, pentru a cincea omisiune! În aceasta, se face trimitere la confesiuni care au fost făcute de către "cei mai mulți dintre conducători" în următorii doi sau trei ani! Acest șiretlic este folosit astăzi de către lideri, ca să demonstreze că biserica a acceptat mesajul, dar Mc Reynolds citează din cartea presbiterului Daniells în contrast cu acest lucru!

Acesta este citatul lui: "Ce trist, și cât de adânc regretabil este faptul că acest mesaj al neprihănirii în Hristos a trebuit, la momentul intrării sale, să se întâlnească cu opoziția din partea oamenilor, binevoitori serioși în cauza lui [Yahuwah] "(Hristos Neprihănirea noastră). Mc Reynolds avea să arate că Daniells care era în viață în perioada 1888, cunoștea faptele! Dar acum, citiți a șasea omisiune din scrisoarea lui Mc Reynolds, care nu a fost indicată de EGWhite Estate!

Iată citatul surprinzător: "Mult mai mult, mult mai mult ar putea fi adăugat, dar totul este prezentat cu claritate de mai multe citate din mesajul publicat în broșură, de prezbiterul Daniells," Hristos neprihănirea noastră ", pe care o recomand tuturor să o citească. Ne pare rău pentru toți cei care în Minneapolis în 1888 ... " " ...  nu recunoasc că a existat opoziție și respingere a mesajului pe care [Yahuwah] L-a trimis poporului Său la acel moment. Încă nu este prea târziu să se pocăiască și să primească o mare binecuvântare. "(C. C. Mc Reynolds, Lt. 1934 E. G. White Omisiuni)

Ați observat ce a ascuns publicația Estate de oameni? Biserica a respins mesajul, și prin 1931, când Mc Reynolds a scris această scrisoare, biserica încă nu avea mesajul, așa că el a sfătuit biserica să "se pocăiască și să primească o mare binecuvântare." Dragii mei, vedeți cât de departe ar merge acești oameni să vă înșele cu privire la 1888? Feriți-vă, fiți atenți, și nu permiteți să fiți înșelați de liderii mincinoși.

Doamna White spune că, atunci când mesajul se va întoarce, va fi din nou respins. "Solia îngerului al treilea nu va fi înțeleasă, lumina care va lumina pământul cu slava sa, va fi numită lumină falsă de cei care refuză să umble în slava ei crescândă ..." RH 27 mai 1890.

 Avertizarea lui [Yahuwah] către membrii bisericii este, să nu permiteți să fiți înșelați de liderii mincinoși care cunosc adevărul, dar care ascund în mod conștient faptele și răsucesc dovezile pentru a păstra oamenii în supunere față de ei. Membrii trebuie să fie destul de deschiși la minte și să ia în considerare cele două părți ale problemei și apoi să aleagă unde vor sta. Poate că, pe baza probelor reale, faceți o alegere bună, în numele sfînt al lui [Yahushua]. Amin.

Solul lui Ilie (http://webhome.idirect.com/~siracus/1888.html [email protected])


Am scos afară din articolul original toate numele păgâne și denumirile Tatălui și Fiului, și le-am înlocuit cu numele originale date. Mai mult, am restabilit în citatele din Scripturi numele Tatălui și Fiului, așa cum au fost scrise inițial de autorii inspirați ai Bibliei. - Echipa WLC