Degetele bătrânei înfășurau câteva monede, zgâlțâindu-le, în timp ce făcea turul printre clienții cafenelei în care stăteam să savurez o băutură caldă, așteptând ca magazinele să se deschidă după pauza de prânz. Vocea ei era blândă, încântătoare în timp ce implora câteva monede de la clienți.
Unde stau eu găsești foarte puțini cerșetori. Într-un oraș cu 200,000 de locuitori puținii pe care îi văd fie sunt foarte în vârstă fie au un handicap. Ca american trăind în străinătate pentru mulți ani, am observat un tipar care se întâmplă în fiecare sezon turistic. Localnicii de obicei dau câte o moneda sau mai multe, turiștii însă? Niciodată.
Acum, ce-i drept. După ce am fost înșelat în mod repetat, pentru că oamenii presupun în mod incorect că sunt bogat, înțeleg turiștii care presupun că sunt vizați doar pentru că sunt – în principal – nord-americani. Această prejudecată se înstalează foarte repede și creează o suspiciune puternică față de localnici. Oamenii care locuiesc aici, totuși, o văd diferit. Există o etică a muncii foarte puternică în rândul localnicilor, așa că dacă o persoană cerșește, oamenii știu că există o nevoie foarte reală. În plus, este rezonabil ca o persoană în vârstă cu nevoi severe, văzându-te bând o cafea de 2,50 USD, să presupună că îți poți permite să-i dai 50 ¢ sau un dolar.
Privind localnicii dând câteva monede cerșetorilor în timp ce turiștii se prefac în mod repetat că nu îi văd, îmi aduce în minte una dintre pildele lui Hristos și un adevăr adânc îngropat, care a fost pierdut pentru cititorii moderni.
Într-una din zile, cineva a venit la Yahushua și i-a spus, ”Învățătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine.”
Yahushua a răspuns: „Omule, cine m-a numit judecător sau împărțitor între voi?” Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”
Și le-a spus această pildă: „Pământul unui bogat a dat recoltă bogată. S-a gândit în sine: „Ce să fac? Nu am unde să-mi depozitez recoltele.”
”Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!”
”Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:13-21)
Caritate:Oferirea ajutorului sau ușurarea săracului, milostenie. Dăruirea unor lucruri care să fie de ajutor celui nevoiaș. (Dicționarul american) |
Această pildă m-a derutat mereu. M-am întrebat: Care este lecția care se predă aici? Că nu ar trebui să fii bogat? Că nu ar trebui să construiești hambare mai mari? În cele din urmă m-am hotărât că bărbatul a fost numit un prost pentru că, nu râdeți. Am ajuns serios la această concluzie – în căutarea lui de a-și etala bogăția, a decis să-și dărâme hambarele existente înainte de a construi altele mai mari.
Dar nu asta se spune deloc! Cheia înțelegerii acestei pilde se găsește în viziunea israelită față de milostenie.
Israelul antic ca și cultură era foarte liberal. Se acorda alocație pentru văduvă, pentru orfan și străin.”Când veţi aduna recolta ţării voastre, să nu adunaţi recolta de la marginea ogorului şi să nu strângeţi spicele care vor rămâne după seceriş; lăsaţi-le pentru cel sărac şi pentru străin. Eu sunt Yahuwah, Elohimul vostru.“ (Levitic 23:22)
La fiecare al șaptelea an, țara în sine trebuia să aibă o odihnă de Sabat, timp în care toată recolta ce creștea urma să meargă la săraci.”Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i aduni rodul, 11 dar în al şaptelea an să-l laşi să se odihnească nesemănat, pentru ca săracul din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de animalele sălbatice. Să faci la fel cu via şi cu măslinii.” (Exod 23:10-11) De fapt, oricui îi era foame putea lua ceea ce avea nevoie pentru a-și potoli foamea și acest lucru nu era considerat furt. Acesta este exact ceea ce făceau ucenicii în Matei 12. Fariseii nu îi acuzau că furau grânele, ci, mai degrabă, prin smulgerea grâului, discipolii îl „culegeau”; grecându-l între mâini pentru a-l decoji, („vântuiau”). Cu alte cuvinte, lucrau în ziua Sabatului.
În mod clar, israeliții aveau o viziune asupra dăruirii care a fost pierdută de creștinii de astăzi. Această atitudine este explicată cel mai clar în cuvintele lui Hristos din predica de pe munte: Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde le distrug moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nu le distrug moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Matei 6:19-21) În Biblie răsplata pentru datul la săraci este foarte reală: adunați comori în Rai, unde este păstrată înregistrarea acțiunilor voastre până în ziua în care Yahushua se întoarce și îi răsplătește pe credincioși.
Acesta nu era un concept nou. În timpul rătăcirii prin pustie, Yahuwah a poruncit:
La sfârşitul celui de-al treilea an să scoţi toată zeciuiala din producţia acelui an şi să o aşezi în cetăţile tale. Atunci să vină levitul care nu are teritoriu sau moştenire în popor, străinul, orfanul şi văduva din cetăţile tale şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Yahuwah, Elohimul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale. (Deuteronom 14:28 & 29)
Acesta este motivul pentru care Scriptura spune să dăruiești: pentru ca Yahuwah să te binecuvânteze în tot ceea ce faci.
Oamenii din ziua de azi sunt mult reținuți în a dărui. Ne întrebăm ce se întâmplă dacă folosește banii pentru a cumpăra droguri sau alcool? Dacă întreabă doar pentru că presupune că sunt american? Ce se întâmplă dacă așteaptă să-mi controleze buzunarul sau să-mi fure portofelul?
Pe Israeliți nu-i îngrijorau astfel de lucruri. Ei au dăruit liber și au lăsat rezultatele în mâinile lui Yah. De fapt, ai ajuta pe cei săraci se credea că oferă o scăpare de la osândă, deoarece era privită ca dăruire lui Yahuwah Însuși. Astfel, a dărui a devenit un act de cea mai înaltă închinare și adorare a Creatorului Însuși.
Proverbe 10:2 declară: ”Comorile obţinute prin înşelăciune nu folosesc la nimic, dar dreptatea salvează de la moarte.” Dicționarele moderne definesc „neprihănirea” ca fiind „un act de dreptate” și chiar Scriptura folosește acest sens al cuvântului. ”Neprihănerie” provine din cuvântul ebraic tsedâqâh. Care înseamnă drept moral, drept, virtuos și include acte de virtuozitate. Astfel, Proverbe 10:2 ar putea fi tradus la fel de ușor prin ”Comorile obţinute prin înşelăciune nu folosesc la nimic, dar dreptatea salvează de la moarte.”
În timp ce un act neprihănit poate cu siguranță, în anumite circumstanțe, să ne salveze viața fizică și pământească,el are un impact și mai mare asupra vieții spirituale. A dărui săracilor, a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, chiar și atunci când necesită sacrificiu de sine din partea ta, declară deschis lumii credința ta într-un Dumnezeu viu care are grijă și răsplătește copiii Săi. Proverbele 19:17 afirmă: „Cel ce are milă de sărac împrumută lui Yahuwah iar El va plăti înapoi ceea ce a dat.”
A da un dolar unui cerșetor este ușor, dar este și mai ușor și comfortabil atunci când ai putea folosi banii chiar tu. Când îi ajuți pe cei care au nevoie – chiar și atunci când ai putea folosi acei bani și tu însuți – exersezi credința că Yahuwah îți va oferi. Este o declarație publică a credinței tale că Yah va răsplăti ceea ce ai dat.
Pavel i-a lăudat pe filipeni pentru generozitatea lor în a-l îngriji, afirmând că era în beneficiul lor spiritual, adăugând asigurarea că Yah, la rândul său, îi va răsplăti.
Voi ştiţi, filipenilor, că în primele zile ale predicării Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o biserică n-a fost alături de mine în ce priveşte darea şi primirea, în afară de voi.
În Tesalonic mi-aţi trimis de mai multe ori ajutor pentru nevoile mele. Nu că eu umblu după daruri, ci eu umblu după câştigul care este în folosul vostru.
Am primit de toate şi sunt în belșug. Sunt foarte mulţumit că am primit de la Epafrodit darurile pe care mi le-aţi trimis. Ele sunt o aromă plăcut mirositoare, o jertfă bine primită, plăcută lui Yahuwah.
Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre, potrivit cu bogăţia Lui slăvită, în Cristos Isus. (Filipeni 4:15-19)
Astfel, vechii israeliți și chiar primii creștini au văzut dăruirea celor nevoiași ca pe un act de închinare pentru că, dând celor săraci, îl întâlneai pe Yahuwah Însuși. Ioan Gură de Aur, un arhiepiscop al Constantinopolului din secolul al IV-lea, învăța că săracii pot fi priviți, într-un sens real, ca un altar pentru închinarea lui Yah. El a scris: „Oricând . . . vezi un credincios sărac, imaginează-ți că vezi un altar. Ori de câte ori întâlnești un cerșetor, nu-l insulta, ci respectă-l.” Acest lucru poate părea pentru credincioșii moderni ca fiind puțin exagerat, dar Hristos însuși ne-a spus acest lucru printr-o pildă puternică despre judecată.
Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El Se va aşeza pe tronul slavei Sale şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui.
El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile să stea la dreapta Lui, iar caprele, la stânga.
Apoi Împăratul le va zice celor din dreapta Lui:
– Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu; moşteniţi Împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! Căci Mi-a fost foame şi Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi M-aţi primit între voi, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi M-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine.
Atunci cei drepţi Îl vor întreba:
– Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit între noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare şi am venit pe la Tine?!
Iar Împăratul le va răspunde:
– Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!
Apoi le va zice celor din stânga:
– Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui! Căci Mi-a fost foame şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi nu M-aţi primit între voi, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat!
Atunci şi ei Îl vor întreba:
– Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit?!
Atunci El le va răspunde:
– Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceştia, Mie nu Mi-aţi făcut!
Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.(Matei 25:31-46)
Atunci când uşurăm suferinţa altora în orice fel putem, într-un mod foarte real, uşurăm suferinţa Tatălui care simte tot ce simt ei. La fel, atunci când refuzăm ajutorul celor care au nevoie, i-L refuzăm Tatălui Însuși. Dăruirea altora devine astfel un privilegiu și un act de închinare.
Bogatul din parabola lui Yahushua era nebun, nu pentru că era bogat, sau pentru că dorea să-și construiască hambare mai mari. Era nebun fiindcă se concentra pe agonisirea unei comori pe pământ decât s-o folosească în salvarea altora. Aceasta i-ar fi oferit o comoară scrisă în cărțile cerești.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare este: ce dezvăluie modul meu de a da sau lipsa lui despre credința mea în Yah?
1The Century Dictionary