Print

La Umbra Aripilor Sale: Ascunși în Locul Secret al Celui Prea Înalt


Cerurile cheamă pe credincioși să se ascundă în locul secret al Celui Prea Înalt


 

Uraganul Irma și Nevis

 

Uraganul Irma a fost cel mai mare uragan înregistrat vreodată în Atlantic. Dar nici chiar această măreață forță a naturii nu poate înfrânge un credincios umil care se sprijină pe făgăduințele puternice ale lui Yah.

 

 

The island of Nevis in the Caribbean

 

Insula Nevis din Caraibe.

Uraganele sunt unele dintre cele mai puternice forțe ucigașe ale naturii, cunoscute de om. Un uragan poate răsturna un camion de două tone ca pe jucăria unui copil. Vânturile lor puternice pot scoate acoperișurile clădirilor, lăsând doar un morman de moloz. Furtuna care însoțește astfel de vânturi monstruoase crează propriul ei pericol. Cum ar putea o familie lipsită de apărare cu trei copii mici de 8, 5 și 2 ani să supraviețuiască într-o situație atât de periculoasă?

În furtunile vieții, ancora ta te susține?

În furtunile vieții ancora ta te susține,
Când vârtejuri de nori se abat peste tine?
Dacă valuri prea mari se-nbulzesc să te-nece
De acoră prins, vei privi cum vor trece.1

Chiar unei astfel de situații a trebuit să-i facă față o familie de pe insula Nevis.

Era Marți, 5 Septembrie 2017, pe mica insula caraibiană, Nevis, cu o populație de 15,000 de oameni. Cerul încă senin și însorit contrasta cu furtuna intensă ce urma să bată în acea zi.

Uraganul Irma a cărui mărime este aproximativ egală cu a statului Texas, și-a năpustit asupra noastră forța mortală a vînturilor sale de 185 mph și a rafalelor de peste 200mph într-o puternică furtună.

Cu o săptămână în urmă aflasem de avertizarea unui posibil uragan, dar era prea devreme ca să ne găndim prea mult la asta; locuiam în arhipeleagul caraibian de mai mult de 5 ani și experimentasem doar căteva furtuni ocazionale. Luni, cu o zi înainte ca uraganul să lovească, Irma se afla în categoria uraganelor de gradul 3. Monday, a day before the hurricane was to hit, Irma was a category 3 hurricane. Luni, seara descopeream că unele dintre obloanele de uragan nu s-ar fi închis deoarece lemnul a fost deformat sau au lipsit bolțurile.Ne-am bucurat când un om a venit în următoarea dimineață să ne ajute să le fixăm.

Marți de dimineață pe când citeam Biblia, eram la Isaia 59. După ce am citit Isaia 59:19, ” Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui. Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” I-am mulțumit lui Yahuwah petru această asigurare providențială și mi-am imaginat cum un înger stă între noi și uragan, zicând ”Vânt să nu atingi.”Eram încrezător la gândul că mă aflu în Măinile Stăpânului Naturii.

În acea dimineață am aflat că Irma crescuse în intensitate de la categoria 3 la 5, pe măsură ce se îndrepta spre ape mai calde, cu forfecare verticală scăzută a vântului. Irma devenise cel mai larg uragan văzut vreodată în bazinul Atlanticului și ar fi lovit mai întâi nordul insulelor Leeward, de care aparțin și insulele St Kitts and Nevis. Prognoza traseului uraganului a arătat că ochiul uraganului trecea prin St. Kitts și Nevis.


Imagine din satelit comparând mărimile uraganelor de categoria 5: Andrew și Irma.

De când se înregistrează, nu au existat decât trei uragane de categoria 5 care au lovit Statele Unite: uraganul ”Ziua Muncii” din 1935; uraganul Camille, în 1969;uraganul Andrew în 1992. Uraganul Irma era în afara oricărei categorii. Uraganele din categoria 5 sunt furtuni cu viteza vântului mai mare de 157 de mile pe oră. Viteza vântului în uraganul Irma a ajuns la 185de mile pe oră(295km/h), determinând pe unii comentatori să sugereze că va trebui introdusă o nouă categorie de uragane pe scală: nemaiauzită anterior, categoria 6.Dar dimensiune absolută a Irmei a fost cu adevărat de neînțeles. A întrecut oricare furtună precedentă.

Mi-era teamă că nu voi face față și nu voi fi recunoscător orice s-ar întâmpla. Credeam că voia lui Yahuwah era perfectă pentru viețile noastre și orice ar permite este pentru binele nostru veșnic. Așa că I-am cerut să-mi ajute să rămân calm, încrezător și plin de mulțumire. Am căutat pe internet informații despre uraganele de categoria 5 ca să înțeleg la ce să mă aștept. Am decis să stăm într-o cameră din beci cu o singură ușă și o singură fereastră cu vedere spre Oceanul Atlantic. Le-am explicat copiilor noștri de 8,5 și 2 ani că vom dormi acolo deoarece credeam că furtuna care creștea urma să ne ia acoperișul și să producă distrugere mare, dar îngerii ne vor proteja așa cum l-au păzit pe Noe și familia lui în timpul potopului. Am mai invitat pe un frate în vârstă și pe nepotul său de trei ani să vină să stea cu noi.

Marți după amiază, ne-am îndreptat spre camera din beci cu pături, prosoape, apă și gustări. Am pus caprele și găinile într-o altă cameră alăturată.

În acea seară am cântat,”Te Vei Prinde de Ancora Ta?””Sub Aripile Lui”,”Un Adăpost în Timp de Furtună””Clădind pe Stâncă”și ”Este Bine cu Sufletul Meu”. Am citit câteva exemple din Biblie despre cât de prezent a fost ajutorul lui Yahuwah în timp de necaz.

În timp ce copiii adormeau, m-am întins pe jos. Am ascultat o carte radiofonică, Planul de Bătaie pentru Rugăciune, deoarece mi-am amintit povestea unei familii care văzând că se apropia tornada, s-au ascuns sub masa din sufragerie rugându-se ca Yahuwah să intervină în salvarea lor, doar ca apoi să descopere că totul înjurul lor fusese distrus cu excepția locului în care se aflau. Am ascultat acea poveste de câteva ori în acea noapte. Unele persoane spuneau că uraganul va trece în jurul orei 2 de dimineață, alții spuneau că poate va veni dimineața următoare, Miercuri pe la ora 8.

Târziu în noapte, totul a dispărut și tot ce mi-a rămas era raportul vieții mele așa cum l-a văzut Yahuwah, ce am devenit și ce ar fi trebuit să devin. Acordul dintre mine și protecția lui Yahuwah erau făgăduințele Lui. Și simțeam că acestea erau tot ce-mi rămăsese și-mi deveniseră tot mai prețioase. Am recitat făgăduințe din Psalmii 46 și 121 care aduc mângâiere, așa că m-am prins de ele.

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru,un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.

Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.

Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.

Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. (Psalmul 46:1-5)

Îmi ridic ochii spre munţi…De unde-mi va veni ajutorul?Ajutorul îmi vine de la Domnul,care a făcut cerurile şi pământul.Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul;Cel ce te păzeşte nu va dormita.Iată că nu dormitează, nici nu doarme. Cel ce păzeşte pe Israel.Domnul este Păzitorul tău,Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea nu te va bate soarele ziua,nici luna noaptea.Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.

Domnul te va păzi la plecare şi la venire,de acum şi până în veac.

(Psalmul 121)

Toată noaptea nu am auzit și simțit nimic, doar o boare de vânt la un moment dat, dar nimic mai puternic decât ceea ce auzim în timpul unei ploi torențiale. Am fi simțit și auzit uraganul deoarece una dintre ferestre era spartă și pavilionul de uragan nu se închidea complet, așa că ne așteptam ca ploaia să pătrundă prin crăpăturile lui. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Când m-am trezit de dimineață, m-am gândit că uraganul va veni în jurul orei 8 de dimineață, dacă nu și-a schimbat direcția. Am deschis radioul și am aflat că deja trecuse! Nu-mi venea să cred.

Când am ieșit afară nu am găsit decât câteva ramuri rupte în grădină, dar nici măcar cotețul găinilor care avea intrarea deschisă și nici pereții nu era uzi în interior! Am îngenunchiat și am mulțumit lui Yahuwah pentru protecția Sa plină de milă și pentru grija Sa iubitoare.

Au fost inundații în ziua uraganului și după aceea. Drumul din fața casei s-a transformat într-un șuvoi de ape. Era multă curățenie de făcut pe întreaga insulă. Uraganul Irma suflase spre nord și trecuse încet pe deasupra insulei Nevis.

Yahuwah a fost Refugiul. El a fost Adăpostul în timp de furtună. El este Adăpostul în orice furtună a vieții.

Yahuwah Credincios Și-a ținut făgăduințele.


După ce uraganul Irma a trecut , tot ce a rămas din căminul din St. Bart a fost un maldăr de lemne.

Un Adăpost în Timp de Furtună

Yahuwah este Stânca noastră,în El ne ascundem,
Un adăpost în timp de furtună;
Sigur, orice s-ar întâmpla, răspundem
Un adăpos în timp de furtună, El rămâne3

Yahuwah comunică cu fii Săi printr-o varietate de căi. Le vorbește prin Scriptură, prin impresiile Duhului Sfânt asupra inimii și prin natură.De obicei, credincioșii iau seamă la frumusețea naturii: la purtarea de grijă pe care o arată Creatorul față de păsările cerului și a crinilor de pe câmp. Dar, la fel de bine, El poate vorbi prin forța destructivă a naturii.

Uraganele de categoria 5 sunt atât de puternice încât adesea sunt numite ”mânia lui Dumnezeu”.Cu siguranță, uraganul Irma a primit un astfel de calificativ. Vărtejul furtunii a fost atât de puternic încăt, practic a absorbit apa pe mile-distanță de pe plajele din Bahamas. Un fenomen despre care meteorologul Angela Fritz de la Washington Post spunea că-l cunoaște doar din teorie.3

Este important de știut aceste lucruri deoarece Yahuwah permite apariția lor în favoarea binelui nostru spiritual.



O fotografie postată pe 8 Septembrie 2017, un utilizator de Twitter, Adrian, arată cum dispare oceanul atât de departe cât poate vedea ochiul.

Amos 3 conține o făgăduință scumpă inimilor tuturor credincioșilor: ”Cu siguranță Adonai Yahuwah nu va face nimic fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi, profeții.” (Amos 3:7) Deși textul se referă, evident și în prim sens, la profețiile lui Yahuwah cu privire la viitor, principiul arată că Yahuwah descoperă ce va veni și prin natură.

Când Yahuwah a răspuns întrebărilor lui Iov, a făcut-o printr-o serie de întrebări prin care Își demonstra Puterea Atotputernică comparativ cu slăbiciunea și niminicia omului.

Atunci Yahuwah i-a răspuns lui Iov din furtună, zicând, Cine este acela care-mi întunecă planurile prin cuvinte nebune? Încinge-te ca un bărbat ca să te întreb si să-mi răspunzi. Unde erai tu când am așezat temeliile pământului?spune dacă ai înțelepciune. Cine a făcut măsurătorile, dacă știi? Sau cine a întins bolobocul peste acesta. (Iov 38:1-5,)

Din acel moment, Yahuwah îi pune întrebări și mai obiective:

Cine a închis marea cu porţi, când a ţâşnit din pântece? (Iov 38:8,)

Ai fost tu la izvoarele mării sau te-ai plimbat tu prin adâncurile ei? Ţi-au fost arătate porţile morţii?... sau ai văzut tu porţile umbrei morţi? Pricepi tu cât de larg este pământul? Vorbeşte dacă ştii toate aceste lucruri. (Iov 38:16 & 18)

Aceste întrebări nu au răspuns. Și totuși, când apar calamitățile, este de-o importanță vitală ca se recunoasă în ele vestitorii evenimentelor viitoare. Este singurul motiv pentru care Yahuwah fie 1) trimite furtuni distrugătoare; fie 2) permite oamenilor ce sunt agenți ai celui rău să manipuleze clima și să creieze în mod artificial condițiile unor calamități în masă.Uraganul Harvey, de categoria 4, a urmat uraganului Irma, uraganul Jose (care în momentul când scriu încă își suflă amenințarea) și multe altele formate deja, reprezintă alarmele cerești ce sună: Treziți-vă!

Nu faceți greșeala să credeți că dezastrele naturale nu duc la consecințe. Yahuwah îl întreba pe Iov: ”Are ploaia tată? Sau cine dă naștere picăturilor de rouă? Din al cui sân iese ghiața și cine naște promoroaca cerului? (Iov 38:28-29) Acestea nu sunt întrebări retorice? Yahuwah își asumă responsabilitatea pentru structurile climatice ale pământului. Dar nu face doar atât. El ne descoperă că fenomenele climatice extreme vor fi folosite la sfârșitul timpului. ”Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut cămările grindinei pe care le păstrez pentru timpurile de strâmtoare, pentru zilele de război și de bătălie?” (Iov 38:22-23)

Furtunile fac parte din eco-sistemul natural al pământului. Dar atunci când ele sunt de o asemenea mărime și atât de distructive cum a fost recentele uragane caraibiene: Harvey, Irma, Jose și Maria—credincioșii trebuie să ia aminte deoarece Yahuwah avertizează că vor veni mai multe.


Paraquita Bay din Insulele Virgine Britanice înainte și după uraganul Irma.

Eu, doar în El, îmi pun Speranța

Când negura-I ascunde fața,
în harul Său statornic,mă ascund.
Chiar dacă în furtună mă afund
De adăpostul Lui sunt ancorat.5

  1. Irma a fost catalogat printre cele mai puternice uragane înregistrate vreodată în oceanul Atlantic. Furtuna și-a menținut viteza vântului la 180 mph timp de 37 de ore, stabilind astfel un record ca fiind cea mai intensă furtună de lungă durată de pe pământ. Acoperind o suprafață de 400 de mile, a fost un monstru absolut, forța vânturilor extinzându-se la 80 de mile depărtare de ochiul furtunii.

Ochiul Irmei a trecut peste Barbuda la 1:47 a.m., Miercuri,6 Septembrie 2017. Micuța Insulă Barbuda, la mai puțin de 70 de mile la est de Nevis, cu o populație de 1800 de oameni a fost devastată. Gaston Browne, Primul Ministru din Antigua și Barbuda, declara către Associated Press, ”Este o situație cu adevărat dezastruoasă” adăugând” Distrugerile din Barbuda sunt fără precedent. Proprietățile au fost distruse în procent de 95%.”

Locatarii au fost în totalitate evacuați deoarece nu mai exista electricitate, apă potabilă, hrană și nicio posibilitate de a le obține. O femeie care aștepta să fie evacuată, a explicat:”Totul este distrus. Nu a mai rămas nimeni deoarece cu toții am fost afectați.”

Uraganul Irma a făcut ravagii în St. Martin,la 50 de mile nord de Nevis și în Virgin Islands, care sunt la 170 de mile nordvest de Nevis.

La 7 Septembrie 2017, New York Times raporta astfel condițiile din St. Martin:

Insula St. Martin a fost distrusă aproape în întregime, după cum relatează Daniel Gibbs, președintele consiliului teritorial francez al țării.

“Există nave avariate peste tot, case distruse peste tot, acoperișuri răsturnate peste tot,” Mr. Gibbs a declarat la Radio Caraïbes International. “Este de necrezut, indescriptibil.”6

Doar câteva zile mai târziu, Jose, uraganul de categorie 4, a trecut foarte aproape de St Martin, dar la acest moment, uraganul Maria, de categoria 5, biciuie din nou St Martin.

Cerul strigă, imploră: treziți-vă!


”Națiunea insularilor caraibieni din Dominica au reclamat pagube uriașe,”să-ți blocheze mintea”provocate de uraganul Maria, prim-ministrul lor spunea... după ce furtuna a lovit cu viteza maximă a vântului de 160 de mile la oră distrugând acoperișurile clădiri, incluzând chiar și propria casă”

În Matei 24,Mântuitorul explica: ” Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi) cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. (Matei 24:7-8)

Și este adevărat. Oricine care a urmărit știrile, știe că așa-zisele dezastre ”naturale” au crescut exponențial din 1960. Noul ”normal” este un eveniment care a spart toate recordurile: cele mai înalte valuri, inundații record, precipitații record, frig artic record. Doar în 2016, au existat trei tornade ”unul la 1000 de ani” în Statele Unite! În alte cuvinte, tornade ale căror probabilităte de a apare este de unu la 1000 de șanse. Iar toate acestea s-au desfășurat în Statele Unite!


În timp ce graficul arată o cădere în 2010, numărul dezastrelor naturale de atunci încoace a ajuns în vârf.

În întreaga lume, dezastrele naturale cresc, atât în frecvență cât si în magnitudine. Pe fiecare lună a anului 2017 au existat dezastre naturale unul după altul. Cu adevărat, cuvintele Mântuitorului sunt împlinite ca mult ca niciodată. Aberațiile climatice se datorează dezastrelor naturale sau manipulărilor artificiale ale vremii de către om pe o agendă a răului, toate acestea declară că sfărșitul lumii este asupra noastră.

Ianuarie

Ploi grele au lovit Zimbabwe și au ucis sute de persoane. Aproape 2000 de oameni au rămas fără case. Alte înundații au apărut în Pakistan, Peru, Malaiezia, Filipines, the Statele Unite, Indonezia, Thailanda, și Africa de Sud. O serie de patru cutremure majore au lovit Italia.

Februarie

Inundațiile au acoperit Kentfield, Anglia, și New Orleans din Statele Unite, în timp ce o furtună fulgerătoare din Malaga, Spania a cauzat distrugeri mari clădirilor, drumurilor și vehiculelor. Ploi puternice au provocat alunecări și inundații în Chile, lăsând un milion de oameni fără apă potabilă. Inundațiile au acoperit Mozambicul, Marocul și Columbia. Ele au continuat în Indonezia și Africa de Sud.

Martie

Africa de Sud continua să sufere de pe urma inundație. Apar inundații în Noua Zeelandă, Peru, Brazilia, și Argentina. Uriașul Ciclon Debbie cauzează 1.84 miliarde de dolari(US) în momentul impactului cu Queensland, Australia. Paisprezece oameni sunt ucis. Mai multe inundații din Zimbabwe cauzează moartea mult mai multor oameni.

Aprilie

Inundație și masive alunecări se petrec în Indonezia și China. Inundația continua în Noua Zeelandă și Argentina. Iran, Kazakhstan, Columbia, Jamaica și Missouri, în Statele Unitate, toate experimentează inundații devastatoare. Botswana șochează lumea cand cutremul de 6.5M zguduie țara. Nici nu s-au pomenit cutremure în această zonă foarte stabilă a Africii.

Mai

Montreal, Canada, declară stare de urgență în urma celei mai rele inundații pe care n-a mai experimentat-o de zeci de ani. Guvernul decretează evacuări forțate. Jamaica continuă sub potop în timp ce Arkansas, în Statele Unite, și Quebec, în Canada, sunt acoperite de apă. Haiti, Indonezia, China, și Sri Lanka sunt deasemenea îngropate în noroiul aluvionar.Colorado, în Statele Unite,este lovit de grindină atât de puternic încât s-au spart parbrizele mașinilor.

Iunie

Portugalia este măturată de focuri sălbatice, cu pierderea a 60 de vieți. Canalul ABC News rapotează Vremea severă a afectat milioane de oameni în Statele Unite. O varietate de fenomene extreme distrug camine și afaceri, cauzând pagube de milioane de dolari. Printre aceste evenimente se numără și cutremurul de 4.4M, urmat de peste 2000 de replici ale masivului vulcan Yellowstone. O explozie a acestui imens super vulcan ar putea ucide orice ființă din Statele Unite. China și Tunisia experimentează inundații devastatoare.

Iulie

O grindină severă loveste în Instabul, Turcia iar furtunile iuți îneacă aproape o săptămână Istambalul la un nivel record. Între timp în China, peste 50 de oameni sunt uciși și 38000 de case sunt distruse sub inundațiile a peste 60 de râuri. Inundațiile au forțat evacuarea a 1.2 milioane de oameni. India, Turcia, Amman și Japonia sunt inundate torențial.

August

Inundații mortale în India, și Nepal ucid mai mult de 1,200 oameni și a forțat milioane de oameni să-și părăsească casele.În același timp, ploile torențiale din Sierra Leone au adus inundații și alunecări de noroi care au ucis sute de oameni și a lăsat mii de oameni fără case. Intre timp în California, într-un August, deobicei,răcoros, orașul San Francisco sparge recordul temperaturilor înalte de la 106 F./41 C., când ajunge la 115 F./115 C. în sudul orașului. Nordul Californiei continuă să se ridice cu trei cifre.

Septembrie

În acest timp familia din Nevis se roagă pentru protecție divină, în alte părți ale lumii alți oameni experimentează calamități. In fapt, atât de multe se petrec în același timp, mulți oameni habar nu au despre ce se întâmplă în alte zone.Iată lista evenimentelor care au apărut simultan cu distrugerea forjată de uraganele Harvey, Irma, Jose și Maria:

Columbia Engleză, Canada este în flăcări.

Cele mai multe dintre focuri se datorează trăsnetelor. Aproape 40,000 de trăsnete au lovit timp de 24 de ore între 10-11 Septembrie, doar în sudul Californiei.

Un alt grafic arată cum ponderea dezastrelor naturale a crescut drastic.

Sub Aripile Lui

Sub aripile Lui rămân statornic;
În noptea furtunilor sălbatice,
Totuși mă încred în El, știu că mă va păzi;
M-a răscumpărat și sunt copilul Lui.7

Lucrul pe care fiecare trebuie să ne amintim este că ”toate acestea sunt începutul durerilor nașterii”. Aceste calamități declară că sfârșitul este aproape! Din acest moment, evenimentele care vor urma în lume doar vor escalada ca proporție și intensitate. Chiar așa de rele cum sunt ele reprezintă un primtest la ce va veni. Faptul că în lume au apărut calamități de asemenea magnitudine și intensitate reprezintă o avertizare a ceea ce va veni.

Apocalipsa 8 și 9 detaliază evenimente din viitorul apropriat sub simbolul celor șapte îngeri care suflă din trâmbitei. Cu fiecare suflare a următoarei trâmbițe, un nou dezastru apare pe pământ. Ultimile trei tâmbițe sunt atât de graznice încât Biblia se referă la ele ca fiind ”vaiuri”. Acum este timpul să ne ținem strâns de marile și prețioasele promisiuni.

Și totuși, prin toate acestea răzbate bunăvoința lui Yahuwah. Acest timp tragic, fără precedent și catastrofic este plănuit pentru a atrage atenția lumii la solemnitatea timpurilor pe care le trăim.

Mulți oameni buni, și-au pierdut viețile în calamitățile ce continuă care ne anunță începul sfărșitului. Chiar dacă vom merge la Cer trecând mai întăi prin mormânt, sau fără a vedea moartea fizică, suntem în ultimă instanță în mâinile Tatălui și El știe ce este mai bine pentru fiecare circumstanță individuală.

În criză se descoperă adevăratul caracter. Când vocea așteptată a proclamat la miezul nopții: ”Iată vine mirele; ieșiți-i în întâmpinare!”, iar fecioarele adormite s-au trezit din amorțire, s-a văzut care erau pregătite și care nu. Ambele categorii luaseră seama la avertizare; dar unele erau pregătite pentru urgență iar celelalte nu. Așa și acum,o calamitate dintr-o dată și fără precedent, ceva ce aduce sufletul față-n față cu moartea, va descoperi dacă există credință adevărată în făgăduințele lui [Yahuwah]. Se va arăta dacă sufletul este susținut prin har. Marele test final vine să încheie timpul de probă al omenirii, când va fi prea târziu pentru a mai căuta întărire. 8

În timp ce scriu aceste rânduri, uraganul Irma s-a disipat dar calamitățile continuă . Uraganul Maria îsi continuă drumul spre Puerto Rico. Institutul de Meteorologie Național a declarat:” Acest huragan este extrem de periculos și ameniță viața celor din Puerto Rico și Insulele Virgine.”9 Este o problemă serioasă. Mulți dintre oamenii evacuați după uraganul Irma, au fost duși în Porto Rico! Dacă Maria va lovi în Porto Rico, va fi primul uragan de categoria 4 sau 5 din ultimii 85 de ani.

Totuși, o famile din Nevis cunoaște în cine și au pus nădejdea.

Tu cunoști?

World’s Last Chance te imploră : nu lăsa ca avertismentele Cerului să trecă pe lângă urechi surde!


1 Written by Priscilla Jane Owens in 1882.

2 Names have been withheld upon request.

3 Written by Vernon J. Charlesworth, circa 1880.

5 Written by Edward Mote.

7 Written by William O. Cushing.

8 Ellen G. White, Christ’s Object Lessons, p. 412, emphasis supplied.