| Noi am rescris în versetele citate numele Tatălui și al Fiului, așa cum au fost scrise inițial de autorii inspirați ai Bibliei. Faceți click aici pentru a descarca versiunea Bibliei (RNV). Echipa –WLC |
Reacția la pretenţia de a cumpăra literalmente iertarea păcatelor, practicată în Biserica Romano-Catolică la începutul secolului al XVI-lea, a fost unul dintre factorii care au declanșat Reforma protestantă. La acea vreme, Biserica Catolică lovea Europa Centrală secătuind-o de fonduri pentru construirea catedralei Sf. Petru din Roma. A devenit celebră povestea unui om ce a cumpărat o astfel de indulgenţă pentru iertarea păcatului de a fura de la cel care vindea astfel de indulgenţe.
 |
|
Martin Luther |
Înţelegereaneprihănirii prin credință a început cu vizita lui Luther la Roma. El a fost șocat de ostentația și corupția preoției pe toate nivelele. În timp ce urca, în genunchi, scara lui Pilat, pentru a obține o indulgență, a fost brusc copleșit de textul biblic "Cel neprihănit va trăi prin credință." S-a ridicat de pe genunchi și a început Reforma în Germania, având în vedere acest principiu.
"Căci în [Evanghelie] este descoperită o neprihănire pe care o dă Yahuwah prin credință şi care duce la credință. După cum este scris: Cel neprihănit va trăi prin credință. " (Romani 1:17)
Trebuie să ne amintim întotdeauna că experiența observării păcatului, călcarea celor zece porunci, în biserică, a fost punctul de cotitură care a condus la înţelegerea neprihănirii prin credință. Ideea conform căreia credința în Yahushua fără ascultare față de lege, poate aduce mântuirea, este diametral opusă experienței și învățăturii lui Luther, ca să nu mai spunem că nu are nimic de a face cu învăţătra lui Pavel.
Dar, neprihănirea prin credință nu a început cu Luther și cu înţelegerea faptului că adorarea imaginilor și relicvelor sfinților, actele de meditaţie practicate în biserici, postul, credința în purgatoriu, și zeci de alte forme de aşa zisă sfințenie, nu pot salva pe nimeni. De asemenea, conceptul neprihănirii prin credință nu îşi are începutul odată cu scrierile Nou Testamentale ale lui Pavel. Cartea Geneza este structurată în jurul acestui măreț adevăr rostit chiar în ziua expulzării lui Adam și a Evei din grădina Eden, prin marea declarație a credinței lui Avraam la recunoașterea lui Iosif a providenței divine. Mântuirea a fost întotdeauna un dar al harului divin, nu ceva câștigat prin eforturi omenești.
Coperta revistei Review and Herald au avut timp de ani de zile acest rezumat al declarațiilor doctrinare:
Botezul, viața, moartea, învierea și înălțarea lui Yahushua în sanctuarul ceresc pentru a mijloci pentru credincioși și să facă ispășire pentru păcate nu sunt prezentate aici. Desigur, ei credeau aceste lucruri. Dar, faptul că acestea au fost lăsate în afara acestui rezumat a creat o distanţare mare între înţelegerile cu privire la Legea lui Yahuwah și a doua venire a lui Yahushua. Acest lucru a condus la neglijarea predicării acestor adevăruri. Această lipsă a fost adusă în atenția credincioșilor în Conferinței Generale din 1888 in Minneapolis, unde prezbiterii Waggoner și Jones au predicat solia neprihănirii prin credință.
"Mulţi comit greşeala de a încerca să definească în amănunt punctele subtile ale deosebirii între îndreptăţire şi sfinţire. În definirea acestor doi termeni, ei încearcă adesea să aducă propriile lor idei şi speculaţii. De ce încercăm să fim mult mai pretenţioşi decât Inspiraţia divină asupra problemei vitale a neprihănirii prin credinţă?”
”Când păcătosul pocăit, chinuit de remușcări înaintea lui [Yahuwah], discerne jertfa lui [Yahushua] în favoarea lui şi acceptă această jertfă ca unica lui speranţă în această viaţă şi în viaţa viitoare, păcatele îi sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă.
Sfinţirea nu este o lucrare de o clipă, o oră, o zi, ci de-o viaţă întreagă. Aceasta nu este câştigată printr-un sentiment de fericire, ci este rezultatul unei constante morți faţă de păcat, şi al unei trăiri continue pentru [Yahushua]. Greşelile nu pot fi îndreptate şi nici reformarea caracterului nu poate fi făcută prin eforturi slabe şi intermitente. Numai prin efort îndelungat şi perseverent, disciplină severă şi luptă serioasă vom birui.
Aceasta [sfinţirea] nu e o simplă teorie, o emoţie sau înşiruire de cuvinte, ci este un principiu viu, activ care e prezent în viaţa de fiecare zi. Aceasta presupune că obiceiurile noastre de a mânca, a bea, a ne îmbrăca să fie astfel încât să păstreze sănătatea fizică, mentală şi morală pentru ca să putem aduce lui Dumnezeu trupurile noastre - nu ca pe o jertfă pângărită prin obiceiuri greşite, ci ”ca pe o jertfă vie, neprihănită, plăcută a lui [Yahuwah]."
Biblia este marea putere în transformarea caracterului. Dacă studiem şi îl ascultăm, Cuvântul lui [Yahuwah] lucrează în inimă supunând orice trăsătură nesfinţită.
Nu există sfinţire spontană. Adevărata sfinţire este o lucrare zilnică, care ţine atât cât durează viaţa" (Ellen G. White, Credința prin care trăiesc, pagina 116.)
Acest text oferă într-adevăr sfaturi și informații valoroase, un rezumat al întregii probleme. În primul rând, arată că ceea ce spune Biblia despre acest subiect este suficient, iar noi trebuie să fim mulțumiți cu aceste informaţii, și să nu ne angajăm în speculații. În același timp, textul arată că neprihănirea prin credință constă în îndreptăţire și sfințire.
Îndreptăţirea
este definită ca o experiența a penitenței. Asta nu poate exista decât prin
contemplarea legii celor zece porunci, care
definesc păcatul. Iertarea păcatului are loc atunci când păcătosul, pocăit și regretând
fapta, acceptă ispășirea lui Yahushua. Sfințirea este un lucru complex și greu de
definit cu precizie. Este transformarea caracterului pe tot parcursul vieții,
care are loc atunci când o persoană studiază cuvântul lui Yahuwah și I se
supune. Acel cuvânt lucrează în inimă, supunând fiecare tendinţă profană.
Amândouă sunt acte divine, dar ele necesită cooperarea umană în a primi
ispășirea prin credință, și sfinţirea zilnică în lumina cuvântului lui Yahuwah.
Cuvintele credință și neprihănire sunt folosite împreună doar în câteva texte, dar acestea se referă chiar la faptele prezentate la începutul Bibliei. Primul despre care se spune că a atins neprihănirea prin credință este Abel:
"Prin credință a adus Abel lui Yahuwah o jertfă mai bună decât Cain, prin care el a obținut mărturia că era neprihănit, Yahuwah a primit darurile lui. Și prin ea, încă vorbește deşi este mort. " (Evrei 11: 4)
Aproape toate aceste texte se găsesc în epistolele lui Pavel. Însă şi Petru foloseşte, termenii credință și neprihănire:
"Simon Petru, rob şi apostol al lui Yahushua, Unsul, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea lui Eloah şi a Mântuitorului nostru Yahushua, Unsul." (2 Petru 1: 1)
Este demn de remarcat faptul că încrederea noastră se prinde strâns, nu de unele acte de neprihănire făcute de noi, ci chiar de neprihănirea lui Yahuwah. Pavel introduce, de asemenea, discuția despre neprihănirea prin credință cu aceiaşi înţelegere:
"Căci aceasta este dreptatea lui Yahuwah descoperită prin credință şi care duce la credință; după cum este scris, cel neprihănit va trăi prin credință." (Romani 1:17)
Pavel continuă să clarifice că neprihănirea lui Yahuwah, fiind singura neprihănire ce poate fi obţinută, nu este limitată la un anumit grup de oameni. Aceasta este o concluzie evidentă, căci neprihănirea aceasta nu este una umană, ci este divină:
"Chiar neprihănirea lui Yahuwah, care este prin credința în Yahushua, Unsul, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Căci nu există nici o diferență" (Romani 3:22)
Se stabilește că doar neprihănirea lui Yahuwah este acceptată, și că aceasta este accesibilă tuturor persoanelor fără nicio deosebire. Dar nu este încă clar cum le este transmisă oamenilor această neprihănire. Procesul este descris în continuare:
"Fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Yahushua Unsul: Pe El Yahuwah l-a rânduit mai dinainte să fie prin credința în sângele lui, o jertfă de ispășire, ca să declare dreptatea lui pentru iertarea păcatelor care sunt iertate, prin îngăduința lui Yahuwah . "(Romani 3:24, 25)
Mintea umană este atât de pervetită încât continuă în mod natural să îşi pună întrebarea: ce trebuie să facă omul? Contemplarea unor așa-numite fapte apare în scrierile lui Pavel:
"Dar celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința lui îi este socotită ca neprihănire." (Romani 4: 5)
Dar care sunt, cu exactitate, faptele
inutile este o chestiune ce necesită argumentare.
În timpul lui Luther, cea mai mare parte a înţelegerii era cu privire la ritualurile
nescripturistice. Pe vremea lui Pavel, chestiunea cea mai arzătoare printre
evrei era dacă un bărbat convertit trebuie să fie circumcis. În consecință,
această dispută a afectat ekklesia timpurie, aşa cum aflăm din epistolele lui
Pavel:
"Fericirea aceasta este doar pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca neprihănire". (Romani 4: 9)
Pavel dă exemplul lui Avraam:
"Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a neprihănirii pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Şi aceasta pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; și pentru ca să le fie atribuită şi lor neprihănirea aceasta."(Romani 4:11)
Destul de interesant, Paul ocoleste cu totul problema binefacerilor ca fapte și se concentrează pe accesibilitatea neprihănirii prin credință pentru întreaga omenire. Din nou, accentul făgăduinţei nu este pe omenire ca atare, deoarece acest lucru ar implica fapte, ci pe sămânța lui Avraam, adică pe Yahushua, care este moștenitorul lumii. Accesul la mântuire pentru toţi oamenii nu îi mântuieşte pe toți, ci doar pe cei care constitue moștenirea pe care Yahushua a câștigat-o. Acesta este motivul logic din spatele ineficacităţii faptelor:
"În adevăr făgăduința făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moșteni lumea, nu a fost făcută pe temeiul legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri ce se capătă prin credință." (Romani 4:13)
"Ce vom zice? Neamurile, care nu căutau neprihănirea, au ajuns la neprihănire, şi anume neprihănirea care este prin credință. "(Romani 9:30)
Într-adevăr faptele sunt definite, ca fiind tăierea împrejur, obicei ce aparține unui anumit popor şi nu pur și simplu credincioșilor din toate popoarele care constituie moștenirea lui Yahushua. Aspectul regalității divine cu privire la predestinare, ce vizează neprihănirea prin credință, a fost în mare măsură neglijat, și acest lucru explică, de asemenea, dezechilibrul ce duce la speculaţii cu privire la relația dintre credință şi fapte, lucru deplâns de Ellen White în textul menționat mai devreme.
Dat fiind faptul că neprihănirea prin credință este moștenirea legală a lui Yahushua, care este moştenitorul lumii, a învins moartea, și a devenit izvorul vieții, aceasta depinde în mod direct de relația umană față de învierea lui Yahushua:
"Dar neprihănirea pe care o dă credința vorbește astfel, ... Cuvântul este aproape de tine, chiar în gura ta și în inima ta, şi cuvântul acestra este cuvântul credinței, pe care îl predicăm noi; Că dacă vei mărturisi cu gura ta pe Yahushua ca Stăpân, și crezi în inima ta că Yahuwah L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se ajunge la neprihănire; și prin mărturisirea cu gura se obţine mântuirea" (Romani 10: 6,8-10).
Pavel le oferă galatenilor o expunere succintă a problemei:
"Căci noi, prin Duhul, așteptăm speranța neprihănirii prin credință." (Galateni 5: 5)
Atât în Romani cât și în Galateni, Pavel arată cât de ineficientă este neprihănirea ce vine din păzirea legii. Contextul este desigur cel al primului secol în care evreii migraseră la Roma, punând accent pe lege, și denaturau astfel, în mod abuziv, mesajul evangheliei. Cele două componente ale credinței israelite erau legea și trimisul divin, în figura lui Mesia. Romanii erau foarte sensibili la orice rival al Cezarului. Pentru a nu fi persecutaţi, evreii s-au concentrat asupra legii și au lăsat deoparte aşteptarea lui Mesia. Fariseii au făcut acest lucru prin metoda rabinică aplicând disciplina legii în toate aspectele vieții. Saducheii au făcut acest lucru prin ceea ce credeau a fi o aplicare literală a legii, dar care se limita la anumite aspecte, lăsând restul vieții deschise compromisului cu Roma. Astfel, ambele grupări susțineau o neprihănire a legii care îl nega pe Yahushua. În același timp, elementul central este rolul regalităţii lui Mesia. Pavel este într-adevăr un campion, nu al unei credințe noi, ci al credinței israelite conservatoare, credința în care el a rămas absolut loial conducătorului trimis, regele stabilit în mod divin. Acest lucru apare rezumat în în Filipeni 3: 9:
"Și să fie găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care o dă legea, ci aceea care se capătă prin credința în Unsul, neprihănirea pe care o dă Yahuwah prin credință." (Filipeni 3: 9)
Dar asta nu îi scutește, pe oamenii ce trăiesc după venirea lui Yahushua, de obligațiile lor morale, cum nu i-a scutit, de acestea, nici pe cei ce au trăit până la venirea lui Yahushua, sau pe cei ce au trait în timpul împăraţilor unşi ai lui Israel, sau chiar mai devreme sub conducerea judecătorilor ori cei din perioada patriarhală. Toţi trimişii divini sau unșii anteriori lui Yahushua nu puteau oferi decât satisfacție pământească. Păstrarea literală a celor Zece Porunci a fost atât mijloc cât și sfârșit, căci păstrarea poruncile nu a putut să îi ferească pe oamenii de moarte. Yahushua poate și oferă viața veșnică. El nu oferă mai puţin decât trimişii Vechiului Testament care au oferit mijloace pentru păzirea celor Zece Porunci, ci El oferă mai mult. El oferă viața veșnică pentru cei pe care El îi moștenește prin învierea din morți. Așa că, în epistola către Timotei, Pavel combină termenii neprihănire și credință cu evlavie, dragoste, răbdare și blândețe:
"Dar tu, om al lui Yahuwah, fugi de aceste lucruri; și caută dreptatea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea şi blândețea. "(1 Timotei 6:11)
Virtuțile pozitive sunt completate îndepărtarea de păcat:
"Fugi de poftele tinereții şi urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Stăpânul dintr-o inimă curată" (2 Timotei 2:22)
O teologie deplină a neprihănirii prin credință este, așadar, găsită doar prin examinarea acestor puţine texte ce menționează, în mod direct, cuvintele "neprihănirea prin credință".
Poate
că nici o explicaţie a neprihănirii prin credință nu este mai convingătoare
decât cea a chivotului. Cei care au încercat să țină legea, dar nu au intrat în
corabie, s-au înecat împreună cu păcătoșii de rând. Nimic nu poate exprima mai
clar și mai elocvent de ce și cum neprihănirea prin credință nu se obţine prin faptele legii.
"Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Eloah despre lucruri care încă nu se vedeau, şi plin de teamă sfântă, a pregătit o arcă pentru salvarea casei sale; prin care el a condamnat lumea și a devenit moștenitor al neprihănirii, care se capătă prin credință ". (Evrei 11: 7)
Conținut Asemănător: