World's Last Chance

Arthur S. Maxwell a spus povestea unei ipoteze făcute pe timp de război, care a schimbat rezultatul istoriei. Potrivit lui Maxwell, Armada spaniolă urmărea nave britanice mai mici, înarmate, comandate de viceamiralul Lord Nelson. Vasele spaniole au depășit numărul navelor britanice și o victorie ușoară părea asigurată. Cu toate acestea, pe neașteptate, un marinar britanic a căzut peste bord. În astfel de cicustanțe, majoritatea comandanților ar continua să navigheze. De ce să riște viața tuturor pentru a salva viața unuia?

Totuși, nu asta s-a întâmplat. A fost dată comanda să fie salvat marinarul britanic. Navele britanice au încetinit. O barcă de salvare a fost coborâtă și trimisă să-l salve pe omul acela.

Văzând acest lucru, comandantul spaniol nu putea să creadă că cineva ar risca înfrângerea pentru a salva viața unui singur marinar. El a presupus că, comandantul britanic trebuie să fi văzut cu siguranță întăriri la orizont. De ce altfel s-ar fi oprit și și-ar fi făcut timp să salveze un singur om? În conformitate cu această ipoteză greșită, navele spaniole s-au întors și au fugit, lăsând navele britanice nevătămate ca să lupte încă o zi.

În cele din urmă, această ipoteză a contribuit la anihilarea virtuală a marinei spaniole atunci când Spania s-a alăturat Franței pentru a lupta împotriva britanicilor la bătălia de la Trafalgar. Victoria britanică la Trafalgar, „a distrus strategia maritimă a lui Napoleon și planurile de invazie . . . [Aceasta] a stabilit limita imperiului lui Napoleon și a trasat calea căderii sale.”¹ Dacă comandantul spaniol nu ar fi făcut acea presupunere falsă, Nelson ar fi putut fi învins mai devreme, iar bătălia de la Trafalgar ar fi putut avea un sfârșit foarte diferit, dacă n-ar mai fi luptat deloc. Istoria ar fi fost foarte diferită cu excepția unei mici ipoteze false.

Pericolul Presupunerilor

Presupunerile folosesc fapte cunoscute (sau idei acceptate-ca-adevăr) pentru a extrapola convingeri despre ceva care este de fapt nedovedit. Problema apare atunci când o presupunere incorectă este acceptată ca și adevăr solid.

Unele presupuneri sunt amuzante. Să luăm, de exemplu, avertizarea Dr. Dionisie Lardner, la începutul anilor 1800, că orice persoană care călătorește cu viteza maximă pe trenuri s-ar asfixia din cauza lipsei de oxigen. Alte ipoteze pot fi periculoase, cum ar fi presupunerea făcută în secolul al 17-lea că tot sângele este la fel, ceea ce-i încurajează pe medici să transfuzeze sânge de animal la oameni. Oamenii ar muri, cu certitudine. Și cu cât este mai răspândită ipoteza, cu atât mai puternică este puterea ei de a înșela.

Astăzi, creștinătatea a fost prinsă într-o iluzie. O iluzie bazată pe o presupunere. Din păcate, ipoteza are o pondere de aproape 1.600 de ani care o susține, încercând să-i liniștească pe toți cei care ar dezvălui adevărul.

Această ipoteză este că săptămâna modernă, de Duminică până Sâmbătă, a pedalat continuu și fără întrerupere de la Creație. Această presupunere a creat amăgirea că Sâmbăta este ziua Sabatului zilei a șaptea din Scriptură, în timp ce Duminica – prima zi a săptămânii – este ziua în care Yahushua a ieșit din mormânt. Iluzia se datorează influenței presupunerii. Dar presupunerea este greșită.

Adevărul este că Sâmbăta de azi nu este Sabatul original în care Yahuwah s-a odihnit la Creație. Nu este vechiul Sabat consacrat în cele 10 porunci din Sinai și observat de către Yahushua și ucenici. Nu e adevăratul Sabat ținut de primii creștini din primele secole ale erei noastre. Nici Duminica nu e ziua în care Yahushua a înviat din morți. Astfel de afirmații pot fi șocante și e normal să avem o reacție de scuturare, respingându-le ca fiind greșite. Cu toate acestea, istoria, Scriptura și chiar astronomia dovedesc că presupunerea unui ciclu săptămânal continuu e greșită.

Mai degrabă, decât respingerea imediată a acestor afirmații ca și erezie – „Doar fiindcă se întâmplă să fie greșite!” – WLC vă invită să studiați cu atenție faptele uitate în istorie și pierdute în Scriptură, dar păstrate totuși cu exactitate în ceruri. Vă rugăm să vă păstrați o minte deschisă: o minte dispusă să accepte și să se supună Duhului lui Yah care vă convinge de adevăr. Puteți avea încredere în Yahuwah că vă păstrează mintea în siguranță, pe măsură ce analizați cu atenție dovezile, luând împreună „Poruncă . . . după poruncă, învățătură peste învățătură, rând pe rând, rând după rând, aici puțin, și acolo puțin.“ (Isaia 28:10, KJV)

Uitat de Istorie

Conversația a fost în parte, deranjantă și surprinzătoare. Mi-am respectat prietenul. Era bine educat. El deținea o diplomă de Masterat în Teologie. L-am crezut ca este un om intelectual, cu adevărat cinstit. În calitate de pastor Adventist de ziua a Șaptea, l-am auzit vorbind în întâlniri evanghelice, explicând de ce era importantă închinarea într-o zi precisă (Sabatul zilei a șaptea); care nu este doar o altă zi (a se citi: Duminica).

Deci, când am aflat că Sabatul în vremurile biblice era calculat printr-un alt calendar, el a fost unul dintre primii cu care am dorit să împărtășesc. Cu dragostea lui față de adevăr și pregătirea intelectuală, eram convins că vrea să audă și asta. (Încă nu învățasem că cel mai greu de împărtășit este cu cei care cred că știu mai multe decât tine).

La început, a respins ideea prin care conceptul unui ciclu săptămânal continuu încă de la creație nu este decât o presupunere falsă.”Când calendarul a trecut de la calendarul Iulian la cel Gregorian, nu s-au pierdut zile ale săptămânii. Joi, 4 octombrie, a fost imediat urmat de vineri, 15 octombrie „, a spus el, explicând fapte pe care deja le știam.

El era corect, dar nu se întoarse destul de mult înapoi. Adevărul este ascuns în trecutul cețos, dar pentru a găsi adevărul este necesar să se sape mult mai adânc și să se ducă mult mai înapoi decât cu 400 de ani în urmă. Modificarea ciclului săptămânal – și chiar și a lungimii săptămânii – a avut loc cu o mie de ani mai înainte de introducerea calendarului Gregorian modern.

Cele mai vechi calendare, din cele mai avansate societăți, au fost luni-solare. Egiptul a fost prima națiune care s-a mutat într-un calendar solar, dar, inițial, calendarele au fost întotdeauna legate, într-un fel, de Lună, fie calendare strict lunare (care aveau problema că lunile se scurgeau pe parcursul anului, iar anotimpurile veneau în momente neașteptate) sau luni-solare, unde lunile(lunațiile) erau ancorate în anul solar, prevenind astfel „deviația” sezonieră. Acest fapt a fost stabilit în mod repetat de diferiți arheologi. După cum scrie dr. Nicholas Campion de la Universitatea din Țara Galilor: „Utilizarea astronomiei în scopuri colective, atât religioase, cât și politice, este evidentă în cele mai vechi înregistrări astronomice, de la dovezile pentru calendarele lunare paleolitice până la monumentele megalitice și rapoartele Mesopotamiei celeste.” Timpul în sine este, desigur, continuu. Totuși, aceasta nu înseamnă că metoda prin care este calculat a fost, de asemenea, întotdeauna continuă. Săptămânile din calendarul modern se desfășoară continuu. Dar acest lucru nu a fost întotdeauna așa și nu trebuie să ne întoarcem la calendarele lunare paleolitice pentru a stabili acest fapt.

Săptămâna Planetară

Cercetătorii se referă la săptămâna modernă folosită astăzi drept „săptămâna planetară”. Acest lucru se datorează faptului că zilele săptămânii sunt numite după diferitele planete sau, mai exact, zei planetari. În limba engleză, numele de Marți, Miercuri, Joi și Vineri, au fost derivate de la zeiI Norvegieni: Tiw, Woden, Thor și zeița Frigg, soția lui Woden.²

În funcție de limbă, acesta este un concept dificil de abordat, pentru că, odată la putere, Biserica Romano-Catolică a vrut să ascundă originile păgâne ale săptămânii planetare și să-i înșele pe oameni să creadă că nu era decât o prelungire a săptămânii biblice. (Succesul lor poate fi văzut în faptul că mulți astăzi încă mai presupun că Sâmbăta modernă este Sabatul Scripturii). S-au făcut eforturi concertate pentru a schimba denumirile păgâne de zile la numele biblice de zile. Cu alte cuvinte: „Prima zi”, „A doua zi”, „A treia zi”, etc.

În această încercare, Biserica Catolică a avut doar un succes parțial. Într-un număr de limbi astăzi, originalul „Saturday“ (sau ziua lui Saturn) a fost înlocuit cu cuvântul „Sabat“, în timp ce originalul „Duminica“ (ziua Soarelui) este menționată ca „Ziua Domnului.“

Să nu fie nici o greșeală, totuși. Scopul era să înșele și să ascundă adevăratul Sabat Biblic. Eviatar Zerubavel, profesor israelian de sociologie la Universitatea Rutgers, a scris o carte fascinantă intitulată Cercul Celor Șapte Zile: Istoria și Semnificația Săptămânii. În ea, el prezintă în mod clar originile păgâne ale săptămânii moderne precum și încercarea Romano-Catolică de a ascunde aceste origini. El scrie:

În ciuda efortului său evident pentru a oferi săptămânei un conținut distinct creștin, Biserica, totusi, a ales să păstreze forma evreiască de șapte zile ritmice. Acest lucru nu ar trebui să fie luat prea ușor; atâta timp cât exista posibilitatea să se adune în mod regulat, în conformitate cu tradiționalul ciclu săptămânal Roman de opt zile . . . La urma urmei, prin abrogarea Sabatului, Biserica a distrus, de asemenea, rațiunea [motivul existenței] săptămânii de șapte zile a evreilor.

Păstrarea ritmului de șapte zile a fost, în parte, rezultatul evident al atașamentului profund și inconștient al Bisericii față de iudaism, precum și o încercare pragmatică de a evita o alienare a componentei evreiești, în mod inutil,care da semnificație apartenenței sale. Totuși, o scurtă privire la numele zilelor săptămânii în majoritatea limbilor europene ar trebui să ne reamintească faptul că săptămâna iudaică nu este singurul context în care ar trebui privită evoluția ciclului ecleziastic de șapte zile. După cum vom vedea, convergența celor două săptămâni evreiască și astrologică s-a făcut în timpul când creștinismului era introdus în Imperiul Roman, producând ciclul de șapte zile, care s-a raspandit în cea mai mare parte a lumii civilizate.³

Cu alte cuvinte, spune Zerubavel, construcția săptămânii moderne a fost o alegere deliberată, nu o extindere automată a timpului calculat anterior. Alte săptămâni au fost respinse în mod deliberat, în timp ce o săptămână de șapte zile a fost aleasă în mod deliberat pentru a emula săptămâna evreiască de șapte zile.

Când oamenilor le sunt prezentate faptele istoriei: că Sâmbăta modernă nu este Sabatul biblic, mulți indică faptul că o mulțime de limbi se referă la a șaptea zi a săptămânii ca la „Sabat”, mai degrabă decât folosind denumirea planetară inițială de Ziua lui Saturn. Zerubavel explică și acest lucru. El spune:

În timp ce Biserica Romano-Catolică se agăță oficial de nomenclatura(sistemul de denumire) evreiască tradițională a zilelor săptămânii, denumirile planetare ale acestor zile au apărut încă din secolul al doilea în scrierile părinților bisericii, și au fost popular folosite de creștini cel puțin din anul 269 d.Hr. (Singura încercare creștină semnifictivă, organizată pentru a restabili nomenclatorul ebraic original din zilele săptămânii pare să fi fost eliminarea oficială a „denumirilor păgâne” de către Prima Adunare Generală din Pennsylvania, reprezentând în mod evident spiritul Societății Prietenilor, între 1682 și 1706. De altfel, până în ziua de astăzi, quakerii încă numesc școlile lor de Duminică „Școli de Ziua Întâi”). După cum putem spune în mod curios, din punct de vedere etimologic, că nici o denumire planetară a zilelor din săptămână nu poate fi găsită fie în limba greacă, fie în oricare dintre limbile slave, numai Biserica Răsăriteană pare să fi reușit să suprime influența considerabilă a astrologiei. Roma, evident, a avut mult mai puțină reușită, deoarece numele planetare ale câtorva zile ale săptămânii în limbile engleză, germană, olandeză, daneză, norvegiană, islandeză, suedeză, finlandeză, Lapp, maghiară, albaneză, Catalană, Spaniolă, Bretonă, Gaelică, Galeză și Cornwall par să indice asta.

Din istoria etimologică a limbajului reiese clar că astrologia s-a răspândit mai devreme în Imperiul Roman și, probabil, mult mai rapid decât creștinismul. Astfel, până la începutul secolului al IV-lea, când Biserica a dobândit în cele din urmă control asupra Imperiului, era evident prea târziu pentru orice efort ecleziastic serios de a elimina complet asociațiile astrologice din cele șapte zile ale săptămânii. . . . chiar și în inima Imperiului Roman, unde predomină limbile derivate din limba latină, numai în ceea ce privește cele două zile „cheie” ale săptămânii Iudeo-Creștine, și anume Sâmbăta (Sabatul) și Duminica (Ziua Domnului ), Biserica a reușit să înlocuiască astrologia. Influența astrologică este evidentă și mai pronunțată în jurul Imperiului Roman, unde Creștinismul nu a ajuns decât mult mai târziu. Engleza, Olandeza, Bretona, Galeza și Cornwall, sunt singurele limbi europene care au păstrat până în ziua de azi numele planetare originale din toate cele șapte zile ale săptămânii, sunt vorbite în zone care nu aveau influență Creștină în timpul primelor secole ale erei noastre, când săptămâna astrologică se răspândea în întregul Imperiu. Nici nu au cuvinte derivate din limba Greacă sau Latină, limbile cel mai strâns asociate cu Biserica. Acest lucru este, de altfel, valabil și pentru toate celelalte limbi care au păstrat denumirile planetare ale cel puțin uneia din cele două zile „cheie” ale săptămânii Iudeo-Creștine – Germană, Galică, Daneză, Norvegiană, Islandeză, Suedeză, Finlandeză, Maghiară și Albaneză.⁴

Acesta este motivul pentru care multe limbi au înlocuit vechea „Sâmbătă” cu „Sabatul” și „Duminica” originală cu „Ziua Domnului”.

Un sondaj arată că în cel puțin șaizeci și cinci de limbi, zilele săptămânii sunt numite după cei șapte zei planetari ai păgânismului vechi – Soare, Lună, Marte, Mercur, Jupiter, Venus și Saturn. Iar practica numirii zilelor după aceste zeități păgâne este acum cea mai generală în acele ținuturi în care practicarea religiei creștine este dominantă.

Ar fi absurd, totuși, să presupunem că dedicarea zilelor săptămânii corpurilor cerești este de origine ebraică sau creștină. Sfintele Scripturi arată că evreii vechi și primii creștini au desemnat zilele prin numere, a șasea și a șaptea fiind numite și „Pregătirea” și, respectiv, „Sabatul”.

Dicționarele, enciclopediile și alte surse de informații generale sunt practic unanime în atribuirea denumirilor calendarului zilelor unei surse păgâne.⁵

Din nou, așa cum s-a afirmat anterior: săptămâna planetară nu a fost extrasă din săptămâna biblică. A venit de la păgânism. Biserica a încercat să ascundă acest fapt prin schimbarea denumirilor zilelor săptămânii și, în acest caz, au reușit doar parțial.

Originea Săptămânii Planetare

Săptămâna modernă are aceeași lungime ca săptămâna biblică. Dar, după cum s-a menționat, numele zilelor săptămânii, precum și ciclurile săptămânii nu vin din Scriptură. După cum a spus Zerubavel mai devreme, „Biserica a ales totuși să-și păstreze forma ritmică evreiască de șapte zile. Acest lucru nu ar trebui luat prea ușor; la fel de bine ar fi putut alege să se adune în mod regulat în conformitate cu ciclul săptămânal tradițional roman de opt zile „. Mai mult se va vorbi despre acest punct mai târziu, dar deocamdată este suficient să înțelegem că săptămâna modernă nu era o prelungire naturală a săptămânii biblice. Mai degrabă, a fost extrasă din păgânism și au ales în mod deliberat să imite lungimea săptămânii biblice din care nu a fost extrasă.

Un calendar pe lemn găsit în Băile lui Titus din Roma.

Săptămâna planetară are o istorie proprie, independentă de Scriptură. Când săptămâna planetară a fost introdusă pentru prima dată și a început să fie acceptată în Calendarul Iulian, noua săptămână de șapte zile începea Sâmbăta! Notați, de exemplu, acest calendar „stick” găsit în Băile lui Tit, construit la Roma în anul 81. În partea de sus sunt cei șapte zei planetari, în ordinea zilelor săptămânii. Primul zeu arătat este Saturn. El deține o coasă, deoarece el a fost considerat „zeu al recoltei.“

Următorul zeu în linie, în a doua zi a săptămânii, este Sol sau zeul soarelui, încoronat cu raze de lumină. A treia zi o are pe zeita lunii, Luna, încoronată de luna crescentă. Ceilalți zei urmează în ordine: Marte, zeul războiului, purtând o cască; Mercur, purtând casca înaripată și ținând un caduceu; Jupiter, agățându-și pachetul obișnuit de fulgere; și, în sfârșit, ultima zi a săptămânii o are pe zeița iubirii, Venus.

Acest lucru stabilește în mod clar că săptămâna modernă nu ar fi putut fi extrasă din Scriptură, deoarece, în momentul în care a început să fie folosită în calendarul Iulian, începea în Ziua lui Saturn și se încheia în Ziua lui Venus, Vineri. Abia mai târziu a fost standardizată săptămâna, ca să înceapă Duminica și să se încheie Sâmbăta.

Săptămâna Timpurie a lui Iulian

Calendarul Iulian era o invenție destul de recentă în timpul când Mântuitorul a umblat pe pământ. Romanii au folosit inițial calendarul Republicii Romane, care era, la fel ca și calendarul Ebraic, luni-solar.

Calendarul Republicii romane s-a bazat pe fazele Lunii. Preoți Romani păgâni, numiți pontifi, au fost responsabili pentru reglementarea calendarului . . . .

În timpul lui Iulius Cezar, lunile nu au fost complet aliniate cu anotimpurile. Julius Cezar și-a exercitat dreptul ca pontifex maximus (marele preot) și a reformat ceea ce a devenit un calendar greoi și inexact.⁶

Julius Cezar l-a invitat pe Sosigenes, un astronom al Alexandriei, să vină cu un nou mod de a calcula timpul.

Sosigenes a decis că singurul pas practic era abandonarea totală a calendarului lunar. Lunile trebuie să fie aranjate pe o bază sezonieră, iar un an tropical (solar) a fost folosit, ca în calendarul Egiptean . . . Marea dificultate cu care se confruntă orice reformator de [calendar] a fost că nu părea să existe nicio modalitate de a face o schimbare care să permită în continuare lunilor să rămână în pas cu fazele Lunii și anul cu anotimpurile. A fost necesar să se facă o pauză fundamentală cu luarea în considerare a tradiției pentru a elabora un calendar sezonier eficient⁷

Calendarul Iulian păgân, solar, numit după cel ce a fost responsabil pentru anularea calendarului lunar al Republicii Romane.

Noul calendar a fost numit calendarul „Iulian“după Iulius Cezar. In 45 î.e.n., au fost adăugate un număr de 90 de zile la calendar pentru a aduce lunile înapoi în aliniere corectă cu anotimpurile. Dar chiar aici este un fapt important, asupra căruia majoritatea oamenilor sunt ignoranți. Noul calendar Iulian avea un ciclu săptămânal continuu. . . dar săptămânile aveau fiecare opt zile! „Calendarele timpurii ale lui Iulian nu au fost construite în grilă, așa cum sunt calendarele moderne, dar datele au fost enumerate în coloane, cu zilele săptămânii desemnate prin litere de la A până la H.” ⁸

Acesta este un fapt ușor de stabilit de istorie și arheologie. De fapt, fiecare dintre calendarele timpurii Iuliene, numite fasti, încă în existență, arată o săptămână de opt zile. Mai mult decât atât, toate acestea datează din perioada lui Augustus Cezar până la Tiberius Cezar, sau de la 32 î.e.n. la 37 e.n. Aceasta cuprinde o perioadă mai lungă decât viața lui Yahushua pe pământ. Săptămâna de opt zile a calendarului Iulian a fost folosită de Romani în timpul vieții lui Yahushua. Așa o foloseau legiunile Romane staționate în Palestina. Ceea ce ne conduce la un punct interesant: au existat două calendare cunoscute Evreilor în vremea lui Yahushua:

1. Calendarul solar al cuceritorilor Romani cu ciclul saptamanal de opt zile continuu; sau,
2. Calendarul luni-solar al Creației, restabilit la Exod, cu saptamana de sapte zile, care a reluat fiecare zi de Luna Noua.

Care calendar crezi tu că ar fi folosit Evreii? Este interesant de observat că majoritatea Manuscriselor de la Marea Moartă conțin puțin mai mult decât încercări de a corela două metode diferite de păstrare a timpului. Numai acest lucru dezvăluie că în acea vreme au existat cel puțin două calendare diferite în Palestina. De asemenea, oferă dovezi circumstanțiale că Evreii foloseau un calendar diferit de cel folosit de conducătorii lor Romani.

Aceste fragmente de piatră dintr-un calendar Iulian timpuriu arată lunile din August până în Decembrie. Literele A până la H desemnau zilele săptămânii. Acest lucru poate fi văzut în mod clar pe fragmentele de piatră, dovedind lungimea de opt zile a calendarului timpuriu Iulian.

Calendarul Iulian a fost atât păgân, cât și solar. Calendarul Gregorian folosit astăzi este, de asemenea, atât păgân, cât și solar. Este aproape identic cu calendarul păgân, solar Iulian și nu are practic nici o asemănare cu calendarul Biblic luni-solar al lui Yahuwah.

Inscripții funerare

Inscripțiile sculptate de Creștini pe morminte oferă dovezi arheologice suplimentare care dovedesc, că primii Creștini aveau cunoștințe atât despre calendarul Iulian, cât și despre calendarul Biblic și despre diferența dintre ciclurile săptămânale ale celor două calendare. Astfel, nu este nerezonabil să se deducă faptul că au ales să se închine în calendarul Biblic, chiar dacă au desfășurat o afacere în calendarul secular, Iulian. În Inscriptiones Latinæ Christianæ Veteres, Ernst Diehl înregistrează următoarea inscripție funerară din 269 e.n.:

În consulatul lui Claudius și Paternus, pe Nones Noiembrie, în ziua lui Venus, și în ziua a 24-a lunii lunar, Leuces a plasat [acest memorial] pentru fiica ei foarte dragă Severa, și Duhului Tău cel Sfânt. A murit [la vârsta] de 55 de ani, 11 luni [și] 10 zile.⁹

Aceasta este una dintre cele mai vechi inscripții Creștine funerare datate, care se găsește în Roma și este fascinantă pentru că oferă două date diferite! „Nones” Noiembrie se referă la 5 Noiembrie. În acel an, aceasta a căzut în „ziua lui Venus” sau Vineri. În această lunație specială, aceasta a corespuns celei de-a 24-a zi a lunii lunar, care ar fi fost „Ziua A Doua“ pe săptămâna Biblică.

Acest lucru este extrem de important, deoarece în cazul în care „Ziua A Doua“, în care lunația a căzut Vineri, ziua a șaptea -și Sabatul- a coincis cu păgânul Miercuri sau „ziua lui Mercur“!

Recunoașterea Învățătorilor Evrei

De prea mult timp, din cauza faptului că Evreii se închină Sâmbăta, Sabatul a fost folosit pentru a „dovedi” că Sâmbăta este Sabatul Biblic. Dar nu este altceva decât un raționament în cerc: Evreii se închină în Sabat. De aceea, Sâmbăta este Sabatul, pentru că Evreii se închină atunci.

Adevărul este că, oamenii de știință Evrei sunt conștienți de faptul că Sâmbăta nu este Sabatul original al Scripturii. Următoarele citate sunt ale oamenilor de știință evrei, cu toate sublinierile.

Într-o scrisoare adresată dr. L.E. Froom, din 20 februarie 1939, [Rabbi Louis] Finklestein [din Seminarul Teologic Evreiesc al Americii] a recunoscut cu ușurință: „Calendarul actual al evreilor a fost stabilit în secolul al IV-lea.” Maimonides și mulți alți cronologi Evrei sunt de acord că calendarul evreiesc modern se bazează pe „mișcările medii ale soarelui și ale lunii, calendarul adevărat fiind lăsat la o parte”. ^10,11

Maimonides (1135-1204), rabin, filozof și medic.

Luna Noua încă,mai este, la fel cum Sabatul la început, a fost dependent de ciclul lunar. . . Inițial, Luna Nouă a fost sărbătorită în același mod ca Sabatul; treptat a devenit mai puțin importantă, în timp ce Sabatul a devenit din ce în ce mai mult o zi de religie și omenie, de meditație și instruire religioasă, de pace și de încântare a sufletului.¹²

Odată cu dezvoltarea importanței Sabatul ca o zi de consacrare și accentul pus pe numărul semnificativ șapte, săptămâna a devenit tot mai disociată de legătura sa lunară . . . . ¹³

Lunile anului erau lunare și începeau cu luna nouă (hodesh, care însemna „luna”). În timpul erei Regilor, luna nouă a fost observată de un festival de două zile (I Samuel 20:24 -47.) ¹⁴

Observați în citatul de mai sus că Rabinul Finklestein a recunoscut în mod deschis că actualul calendar Evreiesc este diferit de cel folosit înainte de secolul al IV-lea, iar Maimonide a mers mai departe spunând că originalul a fost „lăsat deoparte”.

Acest lucru se datorează persecuției extreme de sub conducerea bisericii timpurii Creștine (Romano-Catolică) odată ce a câștigat puterea în secolul al IV-lea. Din nou, evreii sunt foarte deschiși cu privire la aceste fapte din istorie, recunoscând cu ușurință că au schimbat calendarul sub presiunea extremă a persecuţie.

„Sub domnia lui Constantin (337-362), persecutarea evreilor a atins un nivel atât de înalt încât . . . calculul calendarului [a fost] interzis sub amenințarea pedepsei severe.“¹⁵

Declararea noii luni calendaristice prin observarea lunii noi, și noul an la sosirea primăverii, se putea face numai de către Sinedriu. În timpul lui Hillel al II-lea (ultimul președinte al Sinedriului), romanii au interzis această practică. Prin urmare, Hillel II a fost forțat să-și instituie calendarul fix, ceea ce a permis Sinedriului aprobarea prealabilă a calendarului tuturor anilor viitori.¹⁶

(Pentru mai multe informații citiți „Constantin I & Hillel II: Doi Bărbați Care Au Înșelat Întreaga Lume„).

Recunoașterea Învățătorilor Catolici

Conciliul de la Niceea este încă considerat unul dintre cele mai influente concilii ale bisericii care a avut loc vreodată.

În mod interesant, cercetătorii romano-catolici sunt, de asemenea, foarte grei de cap în legătură cu faptul că sunt responsabili de schimbarea calendarului care a influențat ziua de închinare a creștinismului. Acest lucru a avut loc la Consiliul de la Niceea și este rezumat cel mai bine de Heinrich Graetz în montumentala Istorie a Evreilor, publicată de Societatea de Publicații Evreiești din America în 1893!

Apoi, lumea a asistat la spectacolul ad-hoc al primei convocări generale de la Niceea, formată din mai multe sute de episcopi și preoți, cu împăratul în fruntea lor. Creștinismul s-a gândit să sărbătorească triumful său, dar a reușit doar să-și trădeze slăbiciunea și dezbinarea internă. Căci, cu prilejul acestui fapt, în prima sa apariție oficială, în toată splendoarea plinătății sale de putere spirituală și temporală, nu a rămas nici urmă din caracterul său original. . . La Conciliul de la Niceea a fost rupt ultimul fir care lega creștinismul-mlădița de port-altoiul strămoșesc. Festivalul de Paști era sărbătorit până acum, în cea mai mare parte, în același timp cu Paștele evreiesc și cu zilele de celebrare, calculate și fixate de Sinedrion-ul(Sinedriul) din Iudea; dar, în viitor, respectarea lui trebuia făcută complet independent de calendarul evreiesc, „Căci este fără îndoială, nepotrivit, să urmăm obiceiurile evreilor în această sărbătoare a festivalurilor. De acum înainte, să nu avem nimic în comun cu acest popor dezgustător; Mântuitorul nostru ne-a arătat o altă cale. Ar fi cu adevărat absurd dacă Evreii ar fi putut să se laude că nu suntem în poziția de a sărbători Paștele fără ajutorul regulilor lor (calcule). „Aceste remarci sunt atribuite Împăratului Constantin. . . [și au devenit] principiul călăuzitor al Bisericii care trebuia acum să decidă soarta evreilor.¹⁷

Nu poate exista nici o îndoială că acțiunile episcopilor romano-catolici din cadrul Consiliului de la Niceea au fost direct responsabile de schimbarea bisericească a calendarului folosit pentru închinare atât de evrei, cât și de creștinii apostolici. După cum cronologistul, David Sidersky a explicat, „Nu mai era posibil sub Constantin să se aplice vechiul calendar.“¹⁸

În anii următori, evreii au trecut prin „sabie și foc”. Împărații creștini [Romani papali] au interzis calculul evreiesc al calendarului și nu au permis anunțarea zilelor de sărbătoare. Graetz spune: „Comunitățile evreiești [și apostolice creștine] au rămas în totală confuzie cu privire la cele mai importante decizii religioase: în ceea ce privește festivalurile lor”. Urmarea imediată a fost fixarea și calcularea calendarului ebraic de către Hillel II.¹⁹

Deciziile de la Nicea „au distrus Templul Legii în Iudeea” și vechea reglementare a lui Moise pentru armonizarea cursului lunii cu cel al soarelui, care a fost înlocuit, în cele din urmă, cu calcule care implică echinocțiul de primăvară, după care cea mai apropiata lună plină a fost aleasă să fie luna pascală. Din acest punct echinocțial, biserica [Catolică] și-a construit calendarul ecleziastic și sărbătoarea sa de Paști. Este ușor să luăm în considerare semnificația reală a Consiliului Nicea și a influenței sale asupra sistemului calendaristic evreiesc,căci,deși, biserica a dorit să se îndepărteze de calculul evreiesc și să adopte o sărbătoare mobilă, în cele din urmă s-a dovedit că atât festivalurile evreiești cât și cele romano-catolice au ajuns să fie calculate din același punct de timp – . . . echinocțiul de primăvară-vernal.²⁰

Savanții catolici știu acest lucru. De aceea, Revizuirea Catolică Trimestrială Americană a putut publica o declarație precum: „Duminica … este pur și simplu o creație a Bisericii Catolice”. ²¹ Sau, după cum a fost publicată în Revista Ecclesiastică: „Ei [protestanții] consideră că e datoria lor să țină Duminica sfântă. De ce? Deoarece Biserica Catolică le spune să facă acest lucru. Ei nu au alt motiv . . . Respectarea Duminicii devine astfel o lege bisericească complet diferită de legea divină a respectării Sabatului . . . Autorul legii Duminicale . . . este Biserica Catolică.”²²

Acest lucru este important, deoarece dovedește că Duminica nu este ziua învierii lui Yahushua. In timp ce Sabatarienii de Sâmbătă au insistat multă vreme că porunca a patra este încă obligatorie și că are importanță pentru Yahuwah în ce zi se închină, majoritatea păzitorilor de Duminică resping aceste afirmații insistând: „Mă închin în toate zilele”.

Acesta este un argument bazat pe ignoranță. În primul rând, a patra poruncă nu spune doar să te închini în ziua a șaptea. Spune, de asemenea, că în timp ce nu se va face nici o lucrare în a șaptea zi, munca ar trebui să se facă în celelalte șase zile ale săptămânii. În plus, motivul care se dă tradițional pentru închinarea de Duminică se bazează pe argumentul că Duminica este ziua învierii lui Yahushua. Cu toate acestea, după cum am văzut, Duminica nu a existat în săptămâna de opt zile a calendarului Iulian timpuriu. Prin urmare, Mântuitorul nu putea să se fi ridicat în acea zi. Duminica nu are nici o bază pentru închinare, deoarece este o tradiție a Bisericii Romano-Catolice, așa cum au susținut-o întotdeauna.

Autorul catolic și prezentator radio, Patrick Madrid.

Chiar și cercetătorii catolici moderni știu datorită unei întâmplări. Patrick Madrid este un autor american, romano-catolic, apologet, și prezentator la radio. Pe 5 ianuarie 2006, Madrid se afla pe EWTN, Rețeaua Globală de Radiodifuziune Catolică. La „Open Line”, într-un apel în direct la radio, un ascultător a pus o întrebare. Cumnatul ascultătorului îi spusese că Biserica Catolică a schimbat Sabatul de la Sâmbătă la Duminică. Răspunsul lui Madrid, oferind în același timp o „retorică” catolică pentru a justifica faptul că nu se mai închină Sabatului biblic, arată că este conștient de dovezile istoriei și ale Scripturii. El a declarat:

Ceea ce cumnatul tău nu poate înțelege este că Biserica Catolică nu a schimbat acea poruncă a [Sabatului]. Biserica Catolică respectă porunca de a păstra sfințirea Sabatului, dar o face în Ziua Domnului, iar primii creștini au transferat respectarea poruncii de la Sâmbătă la Duminică.

În primul rând, pentru că a existat o ruptură clară între cerințele Vechiului Testament: ritualurile și legământul Mozaic cereau odată cu venerarea Sabatului și sacrificii de animale, și un anumit tip de lucru. Iar ei au vrut să arate că Creștinismul era distinct de Iudaism. Provenea din Iudaism, dar era distinct de el. . . . Sărbătorirea morții și învierii Domnului în ziua în care a înviat din morți a părut a fi cea mai potrivită.

Celălalt lucru pe care trebuie să-l amintim este calendarul pe care îl urmăm, inclusiv Adventiștii de ziua a Șaptea, nu este doar un calendar creat de Biserica Catolică, ci și un calendar care se bazează pe anul solar, nu anul lunar. Iar calendarul evreiesc care a fost observat în timpul lui Hristos urmărea un calendar lunar, care este cu câteva zile mai scurt decât calendarul solar.

Deci marea ironie este că și Adventiștii de ziua a Șaptea nu se închină exact în aceeași zi de Sabat ca evreii din vremea lui Hristos, pentru că există,acum, câteva zile libere care au fost scoase [din] calendarul lunar.^.23

Întregul subiect este mult mai vast decât doar Sâmbăta față de Duminică. Avem de-a face cu un întreg sistem de închinare falsă: închinarea păgână / papală solară față de închinarea curată, biblică a Celui Atotputernic.

Când am expus faptele istorice ale calendarului timpuriu, prietenului meu pastor Adventist de Ziua a Șaptea, a tăcut un moment lung. În cele din urmă, el a spus: „Ai dreptate. Dar tot ceea ce cere Dumnezeu este să păstrăm sfântă, ziua a șaptea a oricărui calendar pe care societatea îl folosește „.

Am fost uimit. O astfel de afirmație contrazice în mod clar orice declarație pe care a făcut-o vreodată cu privire la faptul că Tatăl ne așteaptă să ne închinăm într-o zi precisă și specifică.

Pierdut în Scriptură

Există o greșeală pe care aproape toată lumea o face atunci când citește Biblia. Este una foarte comună și foarte ușor de înțeles. Adică, atunci când oamenii citesc Biblia, ei poartă un set specific de „ochelari” ideologici. Acești ochelari sunt creați de mediile lor culturale și educaționale individuale și formează modul în care interpretează ceea ce citesc.

Creștinii se închină Sâmbăta sau Duminica, deoarece ei își asumă săptămâna așa cum este astăzi, ca pedalând în mod continuu și fără întrerupere de la ziua lui Yahushua.

Nicăieri nu este acest lucru văzut mai clar decât în subiectul Sabatului. Întreaga lume a fost unită în utilizarea calendarul Gregorian papal începând cu anul 1940. De aceea, este normal ca atunci când oamenii citesc despre Sabat în Scriptură, să presupună că se referă la a șaptea zi a săptămânii moderne: la Sâmbătă. Această presupunere, totuși, este greșită.

Cea mai mare diferență între calendarul Biblic și calendarul modern, se regăsește în ciclurile săptămânale ale fiecărei metode de păstrare a timpului. După cum am menționat anterior, calendarul modern are un ciclu săptămânal continuu. Acest lucru înseamnă că, în fiecare lună începe pe o altă zi a săptămânii. Nu la fel este cu calendarul biblic. Ciclul săptămânal pe calendarul lui Yah reîncepe cu fiecare lună nouă. Dar, mai mult, calendarul modern, fiind fondat pe soare, nu are legătură între săptămâni și nici vre un model în natură. În schimb, ciclul săptămânal al calendarului lui Yahuwah este legat în mod irevocabil de fazele lunii.

Nu există niciun text în Scriptură care să explice cum funcționa calendarul biblic dintr-un motiv foarte simplu: era o cunoaștere asumată.. Toată lumea a folosit calendarul respectiv. Nu a fost nevoie să se precizeze cum a funcționat calendarul față de astăzi. Nu este necesar să se explice cum funcționează calendarul gregorian, pentru că toată lumea știe. Cu toate acestea, indicii există și sunt din belșug împrăștiate în întreaga Biblie. Atunci când se aplică principiul biblic, învățătură peste învățătură, rând după rând, aici puțin acolo puțin, diferențele devin foarte evidente.

Zilele de Lună Nouă

Biblia conține numeroase referințe la o anumită categorie de zi care pur și simplu nu există în calendarul modern: Lunile Noi. În mod clar, a fost folosit un alt mod de calcul al timpului. Aceasta este întâlnită prima dată în timpul săptămînii creațiunii, în ziua a patra: „Atunci Dumnezeu a zis:„Să fie niște luminători în întinderea cerului, care să despartă ziua de noapte, și ei să fie niște semne pentru anotimpuri, zile și ani … ” Și așa a fost.“ (Geneza 1:14, 15, NKJV)

Cuvântul tradus „semne” vine de la cuvântul ebraic owth, ceea ce înseamnă un semnal, un monument, un balizaj, un semn sau un simbol. Cu atât mai semnificativ este cuvântul tradus „anotimpuri”. Acest lucru vine din cuvântul ebraic mo’ed, care înseamnă un anumit timp sau un sezon, și anume un festival. Acesta este folosit în Levitic 23, referindu-se la sărbătorile lui Yahuwah: „Și Yahuwah a vorbit lui Moise, spunând: Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: În ceea ce privește sărbătorile lui Yahuwah, pe care să le proclamați adunări sfinte, chiar și acestea sunt sărbătorile Mele. „(Leviticul 23: 1-2, KJV) Prima sărbătoare menționată a fost sărbătoarea săptămânală a Sabatului zilei a șaptea. Apoi celelalte date au fost sărbătorile anuale.

„Încă de când festivalurile evreiești aveau loc la intervale regulate, acest cuvânt a fost strâns identificat cu ele . . . Mo’ed este folosit într-un sens larg pentru toate adunările religioase. Acesta a fost asociat îndeaproape cu cortul în sine. . . [Yah] s-a întâlnit acolo cu Israel la momente specifice, în scopul de a le dezvălui voia Sa. Este un termen comun pentru adunarea de închinare a poporului [lui Yah].”²⁴

Fundamentul calendarului stabilit prin Yahuwah la Creatiune este mișcarea Lunii. Doar prin mișcare, timpul este măsurat. Scopul de urmărire a mișcării Lunii a fost de a stabili zilele sfinte! „El a făcut luna pentru anotimpuri.“ (Psalmul 104: 19, KJV) Aici, din nou, cuvântul tradus „anotimpuri“este mo’ed, sau „adunările de închinare ale poporului lui Yah.“

Zilele de Lună Nouă sunt cele mai importante, din punct de vedere funcțional, ale întregii metode biblice de menținere a timpului luni-solar, deoarece acestea sunt zilele care reglează începutul lunilor și începutul ciclului săptămânal. Doar pentru că aceste fapte sunt necunoscute majorității creștinilor, nu înseamnă că învățații creștini sunt la fel de ignoranți:

Luna calendaristică era o unitate de timp strâns legată de lună. Cuvântul ebraic pentru „lună calendaristică” însemna, de asemenea și „luna”. . . Motivul legăturii dintre luna calendaristică și lună este că începutul unei luni calendaristice era marcat de o lună nouă. Luna a fost observată cu atenție de oamenii din timpurile biblice.²⁵

Ciclul Săptămânal

Diferența dintre ciclurile săptămânale este, de obicei, cel mai greu lucru pentru oamenii care studiază calendarul luni-solar care tind să-și blocheze creierul la început. ²⁶ Și totuși, din nou, oamenii de știință sunt bine familiarizați cu aceste fapte, chiar dacă nu au reușit să susțină prelegeri despre asta. Emil G. Hisrch, într-un articol intitulat „Săptămâna: Conexiunea cu Fazele Lunare” din Enciclopedia Evreiască afirmă:

Săptămâna de șapte zile a fost conectată cu luna lunară, din care, aceasta reprezintă, aproximativ, un sfert (o pătrime). Diviziunea cvadripartită a lunii era în mod evident folosită printre evrei și alte popoare antice; dar nu este clar dacă acesta se află la origine. Nu este totuși necesar să presupunem că a fost derivat din babilonieni, deoarece este de asemenea posibil ca observațiile celor patru faze ale lunii să fi condus spontan și independent nomazii evrei să elaboreze sistemul de împărțire a intervalului dintre lunile noi succesive în patru grupe de șapte zile fiecare. . . . Accentul pus pe cerința din [Levitic 23:15] că săptămânile la Cinzecime ar trebui să fie „complete“ ( „temimot“) sugerează că săptămâna ar putea fi socotită în așa fel încât să încalce această poruncă.

Acest citat este interesant deoarece, în primul rând, acesta conectează corect ciclul săptămânal antic cu fazele lunare; și, în al doilea rând, afirmă că numărătoarea pentru Cincizecime care necesită săptămâni „complete” pare să deducă faptul că ciclul săptămânal utilizat nu ar oferi automat săptămâni complete.

Dovada Datelor

Deoarece prima zi a fiecărei luni (ziua de Lună Nouă) repornea, de fiecare dată, ciclul săptămânal, Sabatul cadea întotdeauna la aceleași date ale fiecărei luni lunare. Ziua de Lună Nouă era de o categorie specială, dar era o zi de închinare. Astfel, a doua zi a fiecărei luni era, de asemenea, prima zi a fiecărei săptămâni de lucru. Chiar și în calendarul gregorian, avem ocazional un aspect similar al acestei luni. De exemplu, aprilie 2017 a fost o astfel de lună:

Singura diferență dintre amplasarea lui Aprilie Gregorian pentru anul 2017 și lunile luni-solare este că acesta este amplasamentul lunar / săptămânal pentru fiecare lună din calendarul luni-solar. Deoarece prima zi a fiecărei luni era o zi de închinare de Lună Nouă, Sabatul zilei a șaptea a căzut întotdeauna în zilele de 8, 15, 22 și 29 din luna lunară. Acest lucru este susținut de faptul că datele pentru Sabatul zilei a șaptea în Scriptură, cad întotdeauna pe aceste cifre. În plus, de fiecare dată când data Sabatului de ziua a șaptea poate fi extrapolată din textele înconjurătoare, ea se încadrează și în aceleași date. Acest lucru ar fi imposibil cu un ciclu săptămânal continuu.²⁷

Sabatele Pierdute

Interesant este faptul că oamenii cărora le este cel mai greu să accepte faptul că Sâmbăta nu este adevăratul Sabat sunt cei care înțeleg foarte clar importanța lui: sunt cei care se închină deja Sâmbăta. Ei vor protesta, „Dumnezeu n-ar fi lăsat Sabatul să fie uitat! Este imposibil! De aceea, Sâmbăta trebuie să fie Sabatul.” Un astfel de argument este o eroare logică. Nu numai că Sâmbăta poate fi dovedită a nu fi adevăratul Sabat, dar în Scriptură, Yahuwah Însuși declară că Sabatul va fi uitat și că El va fi cel care garantează că este uitat!

Proorocul, Ieremia, plângea pentru ce se întâmplase cu Ierusalimul când a fost cotropit de Babilonieni. Dar pentru că „Babilonul” este de asemenea un simbol pentru întreaga infrastructură de închinare falsă, plângerea lui Ieremia are o aplicație secundară, profetică, îndreptându-se către un moment în care cunoașterea Sabatului originar, antic a fost cu adevărat pierdută.

Yahuwah a fost ca un dușman; el l-a înghițit pe Israel, i-a înghițit toate palatele; i-a distrus puternicele lui brațe și a umplut-o pe fiica lui Iuda de jale și suspin.

Și El a răpit cortul Lui, ca și cum ar fi o grădină: a distrus locurile lui de adunare: Yahuwah a făcut ca sărbătorile solemne și Sabatele să fie uitate în Sion și a disprețuit, în indignarea mâniei Sale, regele și preotul. (Plângeri 2: 5-6, KJV)

Nici acesta nu este singurul loc din Scriptură în care Yahuwah declară că El va face ca Sabatul să fie uitat. Cartea lui Osea ilustrează necredincioșia poporului lui Yah, asemănându-l cu o soție necredincioasă, care se îndreaptă după alți iubitori. Yahuwah este un soț divin pentru credincioși. „Căci Făcătorul tău este bărbatul tău; Yahuwah este Numele Lui; și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel; Dumnezeul întregului pământ El se numește. ” (Isaia 54: 5)

Prin ignorarea închinării false, „mireasa” (credincioșii) lui Yahuwah a fost necredincioasă față de El.

Există mai multe promisiuni frumoase înregistrate în al doilea capitol al lui Osea. Ne place să citim aceste promisiuni; ne place să le cerem. Dar ele trebuie citite în context, iar contextul este că mai întâi vine o denunțare a necredinței spirituale.

Rugați-vă cu mama voastră, rugați-vă, căci ea nu este nevastă-mea, nici eu nu sînt bărbatul ei; să lăsăm deci să-i smulgă curviile din privirea ei și adulterul de la sînii ei;

Ca să nu o dezbrac în pielea goală cum era în ziua în care s-a născut și să o fac ca o pustie, ca un pământ uscat și să o las să moară de sete.

Căci mama lor s-a prostituat. Cea care i-a conceput s-a necinstit; căci a zis: Voi alerga după amanții mei. (Osea 2: 2, 3, 5, KJV)

Pedeapsa pentru adulterul spiritual? Darul Sabatului le-a fost luat:

Și acum o să-i descopăr rușinea înaintea amanților ei și nici unul nu o va scoate din mâna mea.

De asemenea, voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, Lunile ei Noi, Sabatele ei și toate sărbătorile solemne. (Osea 2: 10-11, KJV)

„Lunile Noi” reprezintă o referire clară la calendarul prin care se calculează Sabatele și „sărbătorile solemne” (mo’edim). „Prin compromisul cu păgânismul, biserica creștină timpurie și-a pierdut puritatea apostolică. Acest lucru a deschis calea tuturor înșelăciunilor lui Satana. Prin faptul că nu au apreciat și păstrat adevărul, oamenii lui [Yah] l-au pierdut. Când adevărul cerului nu este prețuit așa cum ar trebui să fie, [Yah] îl elimină; El îl face să fie uitat. „²⁸ Și tocmai asta s-a întâmplat.

Adoptarea săptămânii păgâne de către autoritățile ecleziastice care își unesc puterea cu autoritățile seculare în secolul al patrulea a condus la persecuția tuturor celor care doreau să se agațe de calendarele Biblice. Așa cum Robert Odom a observat în lucrarea sa seminificativă, Duminica în Paganismul Roman: „Se pare că un geniu spiritual care avea control asupra lumii păgâne a ordonat lucrurile astfel încât săptămâna planetară păgână să fie introdusă exact la momentul potrivit pentru cel mai popular cult al Soarelui din toate vremurile, ca să vină și să înalțe ziua Soarelui ca o zi mult mai sacră decât toate celelalte. Cu siguranță acest lucru nu a fost accidental. „²⁹

Această metamorfoză lentă de la creștinismul apostolic pur, la un creștinism interconectat cu principiile calendației păgâne este în mare parte responsabil pentru lipsa de cunoștințe existente astăzi cu privire la calendarul adevărat al Creatorului. Ciclul săptămânal continuu păgân care merge atat de mult înapoi în istorie, se presupune că ar fi existat întotdeauna ca ciclu săptămânal continuu. Faptele istorice ale calendarului iulian au fost uitate, iar raționamentul circular a fost folosit pentru a „dovedi” că Sâmbăta este Sabatul biblic: adică săptămâna gregoriană modernă se desfășoară în mod continuu în săptămânile de șapte zile, de aceea săptămânile trec mereu continuu. Sâmbăta, atunci, trebuie să fie „Sabatul zilei a șaptea” a celei de-a patra porunci.³⁰

Calendarul Cerului

De-a lungul Scripturii, Sabatul este important. De la Geneza la Apocalipsa, este un fir de aur, țesând odihna promisă de Yah tuturor. Nu are nici un fel de sens ca Creatorul, conducător al cerurilor și al pământului, să nu stabilească, de asemenea, o metodă de timp de calcul prin care oricine, oriunde și în orice moment, să poată ști când vine Sabatul. Acest punct este bine ilustrat de experiența unui misionar păzitor al Sabatului de Sâmbătă, arestat de KGB și aruncat în închisoare în timpul erei sovietice. La început, el a fost ținut în izolare. Mai târziu, a fost trimis la gulag. El a urmărit foarte atent fiecare zi, astfel încât să știe când venea Sabatul. Totuși, în cele din urmă, a pierdut calea. Fie că și-a pierdut cunoștința pentru un timp din cauza relelor tratamente aplicate, sau altceva, în cele din urmă nu contează. Oricare ar fi cauza, a pierdut în cele din urmă, derularea ca să știe în ce zi a săptămânii fusese.

Oh, ce s-au amuzat gardienii pe seama lui de atunci! L-au chinuit fara milă. Iar el a suferit o adevărată agonie mentală. El l-a iubit pe Yahuwah și a vrut să-L onoreze. El a fost în închisoare, tocmai pentru că a refuzat să-și compromită convingerile. Și acum nu știa când venise Sabatul și dacă a lucrat sau nu în el.

Acesta este rezultatul ignoranței adevăratului Sabat și calendarului adevărat al lui Yahuwah stabilit la Creațiune. Nu este voia Lui ca cineva să rămână în ignoranță. Nici nu i-a înmânat lui Adam și Eve o bucată de hârtie ca să o agațe într-un copac, și să numere. Ceva atât de important nu ar fi fost încredințat niciodată, ca să fie distrus atât de ușor sau ușor de schimbat!

Yahuwah, amintiți-vă, este Creatorul tuturor. Nu avea nevoie să-i dea lui Adam și Evei un calendar tipărit pe o bucată de hârtie. El și-a încorporat sistemul de menținere a timpului în chiar țesătura creației și a implantat-o în ceruri pentru ca toți să-l vadă indiferent de locul în care se aflau pe pământ.

Funcția Lunii în cadru calendarului este prezentată în mod explicit atât în Psalmul 104: 19, cât și în Geneza 1: 14-15. Natura neschimbată a funcției Lunii este chiar menționată într-un alt psalm: „Ca luna va fi întărit pe vecie și ca martorul credincios în cer” (Psalm 89:37, KJV)

Așa cum nu are nici un sens ca Yahuwah să încredințeze cunoașterea sistemului său de menținere a timpului pe o bucată de hârtie sau chiar pe un bloc de piatră, este, de asemenea, dincolo de orice logică să presupunem că El va încredința calculul Sabatului Său sfânt spre păstrare dușmanului Său, Lucifer. Și totuși, aceasta este tocmai cazul în care, în fața tuturor dovezilor contrare, o persoană insistă că Sâmbăta este ziua de Sabat a Bibliei din ziua a șaptea.

Calendarul solar modern „Gregorian” este o invenție papală. Este chiar numit după Papa Grigorie al XIII-lea! Când a fost introdus pentru prima dată, doar trei țări l-au acceptat, iar toate acestea erau țări catolice. Celelalte țări l-au respins pentru că era catolic.

Și totuși, calendarul Iulian nu este mai bun, deoarece era un calendar solar păgân. Numai calendarul luni-solar al Creatiei are capacitatea de a identifica adevăratul mo’edim al lui Yah, timpul desemnat de Cer pentru închinare.

Înregistrate în Ceruri

Adevărul a fost atât de împrăștiat și îngropat sub secole de eroare și presupunere, necesită răbdare și atenție minuțioasă pentru detalii pentru a asambla diferitele „piese de puzzle” care lipsesc din adevăr. Cu toate acestea, înregistrate în cerul înstelat sunt două bucăți de dovezi care ajuta să se stabilească dincolo de orice îndoială că Sâmbăta nu este Sabatul biblic. Acestea sunt data răstignirii, și Linia Datei Internaționale.

Data Răstignirii

Lăsând la o parte speculațiile de divertisment Sci-Fi, cu privire la fisuri în „spațiu-timp,“ timpul în sine este, desigur, continuu. Acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor moderni au dificultăți în a-și împacheta creierul în jurul unui sistem de calcul al timpului în care ciclul săptămânal nu este continuu. Oamenii presupun că ciclul săptămânal modern a existat întotdeauna. Prin urmare, au tendința de a gândi în termeni de date calendaristice moderne chiar și atunci când amintesc evenimentele din istorie.

Să luăm, de exemplu, bătălia de la Marathon. Data general acceptată este de 12 septembrie 490, î.e.n. Observați o problemă? De fapt, există mai multe (destul de amuzante) probleme cu această dată. În primul rând, calendarul Gregorian nu exista în 490 î.e.n. Mai mult, deși calendarul Iulian a avut o lună numită Septembrie, data este cu aproape 450 de ani mai înainte ca să intre în vigoare calendarul Iulian!

În cele din urmă, „Septembrie“ nu există în calendarul grecesc de la 490 î.e.n. Calendarul Grec, ca și calendarul Israelit al vremii, a fost luni-solare, cu unele variații între diferitele orașe-state grecești. Lunile în Atena au fost numite:

Un calendar grecesc timpuriu de la c.a. 1600 î.e.n.

Observați că nu e nici un singur „Septembrie“printre ele! Deci, ce înseamnă că bătălia de la Marathon a avut loc la 12 septembrie?

Folosind date calendaristice moderne înainte ca acest calendar să apară, este de fapt un instrument util. Acesta permite oamenilor de astăzi să înțeleagă, în raport cu sistemul modern de păstrare a timpului, când anume a avut loc un eveniment. Numărătoarea înapoi utilizând date calendaristice moderne se numește utilizarea unui calendar proleptic.

Un calendar proleptic este pur și simplu un calendar care extinde sistemul de datare înapoi în timp înainte de introducerea sa efectivă. Oricum, pe lângă faptul că este util, e important să știm când se întâmplă acest lucru. Credincioșii de astăzi au încercat să numere înapoi până la momentul Yahushua, pentru a „dovedi“ că a fost crucificat într-o Vineri. Alții au făcut același lucru, încercând să „dovedească“, de fapt că El a fost crucificat într-o Miercuri.

După cum a fost deja stabilit, ambele sunt imposibile pentru singurul motiv că nici „Vineri“, nici „Miercuri“nu fuseseră încă introduse în calendarul Iulian. În timpul vieții lui Yahushua pe pământ, calendarul Iulian încă folosea o săptămână de opt zile. Prin urmare, orice susține că Mântuitorul și-a sacrificat viața într-o zi de Vineri sau Miercuri se bazează pe datele proleptice, nimic mai mult.

Cu toate acestea, e adevărat că Yahushua a fost răstignit în a șasea zi a săptămânii. Leviticul 23 dă data pentru Paște: „În a paisprezecea zi a primei luni, în seara aceea, e Paștele lui Yahuwah” (Leviticul 23: 5, KJV). În calendarul luni-solar, a 14-a zi a fiecărei luni intră mereu pe a șasea zi a săptămânii. Deci, fără îndoială, Yahushua a murit în ziua dinaintea Sabatului zilei a șaptea.

Din acest motiv, conducătorii iudei i-au cerut lui Pilat să zdrobească picioarele celor trei oameni răstigniți, pentru ca ei să moară repede de asfixiere și să poată fi îngropați: „Evreii, prin urmare, pentru că era ziua pregătirii, și trupurile nu trebuiau să rămână pe cruce în ziua Sabatului (ziua aceea de Sabat era o sărbătoare mare), îl rugară pe Pilat să le zdrobească picioarele și să fie luați de acolo.” (Ioan 19:31, KJV)

Ziua următoare Paștelui nu e numai ziua Sabatului zilei a șaptea, ci este și prima zi a Sărbătorii Praznicului Azimelor. „Și în a cincisprezecea zi a aceleiași luni este sărbătoarea azimelor lui Yahuwah: Șapte zile, trebuie să mâncați pâine nedospită“(Leviticul 23: 6, KJV) Cu alte cuvinte, un „mare“Sabat.

Mulți cercetători au argumentat asupra anului în care crucificarea a avut loc, deoarece, iar și iar, se găsesc în căutarea unui an în care ziua a 14-a lunii lunar (Paștele în Abib 14) coincide cu o proleptică Vineri. Folosind calculele de la Departamentul Aplicații Astronomice ale Observatorului Naval al Statelor Unite, este posibil să se demonstreze că a 14-a zi a lunii lunare nu a putut coincide cu o Vineri proleptică în singurul an posibil al răstignirii Mântuitorului: 31 C.E.³¹ Acestea sunt fapte astronomice, păstrate în ceruri, ușor de calculat deoarece sunt atât de previzibile.

Yahuwah nu ar lăsa generația finală să ignore chestiuni atât de importante. El a stabilit principiile astronomiei care ne permit să știm cu precizie extremă mișcările Lunii acum 2000 de ani! Și aceleași mișcări, atunci când sunt aplicate într-un calendar mondial solar și comparate cu săptămâna modernă, stabilesc dincolo de orice îndoială că Yahushua, crucificat în a șasea zi a săptămânii lunare, nu a fost răstignit Vineri.

Acest lucru este semnificativ, deoarece stabilește două aspecte suplimentare:

1. Sabatul vechi încă observat în timpul crucificării Salvatorului nu a fost o Sâmbătă;
2. Ziua învierii lui Yahushua – motivul dat pentru închinarea de Duminică – nu a fost Duminică.

Aceste două fapte în sine dezvăluie eroarea în calcularea zilelor de închinare prin utilizarea calendarului solar modern. Sâmbătă nu este adevăratul Sabat, antic al Bibliei, și Duminică nu este ziua învierii lui Yahushua și, prin urmare, nu este o zi în care cineva ar trebui să se închine în mod specific în cinstea învierii.

Linia Internațională a Datei

Linia Datei Internationale e una dintre dovezile cele mai evidente și mai amuzante, că calendarul modern, nu poate fi folosit pentru a stabili Sabatul biblic. Este o invenție făcută de om. Este pur arbitrară și s-a schimbat de mai multe ori, pur și simplu, pentru comoditate.

Administrația Natională Oceanică si Atmosferică a Statelor Unite, Departamentul de Comerț admite caracterul pur arbitrar al Liniei Internationale a Datei, precizând:

Linia Internațională a Datei, înființată în 1884, trece prin mijlocul Oceanului Pacific și urmărește cu aproximare o linie nord-sud longitudinală de 180 de grade pe Pământ. Acesta e situată la jumătatea distanței în jurul lumii de la primul meridian -longitudinea zero grade stabilit în Greenwich, Anglia, în 1852.

Linia Internațională a Datei funcționează ca o „linie de demarcație” care separă două date calendaristice consecutive. Când treceți linia datei, puteți deveni un călător în timp de felul! Traversați spre vest și este o zi mai târziu; treceți înapoi și “v-ați întors în timp.”

În ciuda numelui său, Linia Internațională a Datei nu are statut juridic internațional și țările sunt libere să aleagă datele pe care le respectă. În timp ce linia de data se execută, în general, de la nord la sud, de la pol la pol, face zigzaguri în jurul frontierelor politice, cum ar fi estul Rusiei și Insulele Aleutine din Alaska.³²

Partea estică a Rusiei este de fapt mai departe spre est decât partea cea mai vestică din Alaska! O privire rapidă asupra unei hărți a Liniei Internaționale a Datei arată cât este de arbitrară.

O hartă a lumii care arată calea Liniei Datei Internaționale, zig-zag-ul din Oceanul Pacific.

Cel mai recent, Linia Internațională a Datei a fost schimbată în 2012. Aceasta a creat o problemă pentru creștinii Sabatarieni de Sâmbătă din Samoa. Ar fi trebuit să se închine în noua zi a Sabatului de ziua a șaptea? Sau să se lipească de cel vechi, ceea ce însemna că, după noua dată, acum se închinau Duminica?

Linia Datei Internațională este imaginară și complet arbitrară. Este ridicol să presupunem că Yahuwah ar permite ca ceva atât de important ca Sabatul să fie dependent de ceva atât de schimbător ca și calendarul modern, care, cu un simplu vot, poate fi schimbat.

Linia Datei Internaționale creată de om este necesar[ doar dacă veți calcula Sabatul în calendarul papal Gregorian. Cu toate acestea, dacă folosiți Luna pentru a stabili începutul lunilor și, astfel, Sabatul, un astfel de dispozitiv artificial nu este necesar. Luna a fost creată pentru stabilirea anotimpurilor (mo’edim). Este precisă, indiferent de locul în care vă aflați.

Numai Un Singur Sabat Adevărat

Pseudo-religia e ca pseudo-știința. Este falsă, o fraudă care se comportă ca adevăr. În pseudo-știință, precum și în pseudo-religie, o ipoteză se bazează pe o ipoteză și apoi eforturile sunt cheltuite pentru a dovedi ipoteza, mai degrabă decât a ajunge la adevăr. Cu toate acestea, dacă ipoteza este incorectă, nici o cantitate de „dovadă” nu va transforma eroarea în adevăr.

De asemenea, o lungă tradiție care numește Sâmbăta, „Sabat” nu o și face așa. Faptul că evreii moderni se închină acum Sâmbăta nu dovedește nimic mai mult decât ceea ce au recunoscut deja savanții lor: nu se mai închină pe calendarul biblic.

Dovezile din arheologie, Scriptură și astronomie demonstrează adevărul: Sabatul original al Bibliei a fost calculat în calendarul luni-solar, bazat pe mișcările lunii. Acest lucru înseamnă că Sâmbăta nu este „Sabatul lui Yahuwah, Eloah-ul tău.“ (Exodul 20:10, KJV) Aceasta înseamnă, de asemenea, că Duminica nu este ziua învierii lui Yahushua. Ambele sunt zile de închinare contrafăcute, stabilite de Satana pentru a distruge închinarea datorată numai lui Yahuwah singur.

Cu toate acestea, aceste fapte nu vor convinge pe nimeni care nu vrea să recunoască adevărul, deoarece este incomod. Abraham Lincoln a observat odată: „Când un om care se înșeală în mod sincer aude adevărul, va renunța la a fi greșit sau va înceta să fie cinstit”. WLC vă cere să renunțați la orice presupunere și prejudecată dragă. Puneți pe primul loc adevărul și urmați-l pe Miel oriunde El vă conduce.

Decizia este acum a ta. Cu faptele răspândite înaintea ta, ce vei decide? În încheiere, cuvintele Dr. Martin Luther King, Jr. sunt izbitor de adecvate: „Lașitatea pune întrebarea: e sigur? Oportunismul pune întrebarea: e politic? Vanitatea pune întrebarea: e popular? Dar conștiința pune întrebarea: e corect? Și vine un moment în care trebuie să luați o poziție care nu este nici sigură, nici politică, nici populară; dar trebuie să o luați pentru că este dreaptă.”

¹ http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/trafalgar_01.shtml
² „Unii cercetători spun că numele ei era Frigg; alții spun că a fost Freya; alți savanți spun că Frigg și Freya erau două zeite separate. Indiferent de numele ei, ea era adesea asociată cu Venus, zeița romană a iubirii, frumuseții și fertilității. „Vineri” vine de la engleza veche „Frīgedæg.” „(Https://www.livescience.com/45432-days-of-the-week.html)
³ Eviatar Zerubavel, Cercul celor șapte zile, p. 23, accentul pus la dispoziție.
⁴ Ibid., Pp. 23-24, accentul pus la dispoziție.
⁵ Robert L. Odom, Duminica în paganismul roman, „Săptămâna planetară păgână”, http://4angelspublications.com/Books/SiRP/CHAPTER%201.pdf, accentul pus la dispoziție.
⁶ eLaine Vornholt & Laura Lee Vornholt-Jones, Frauda de calendar, „Cea mai mare teorie conspirație a timpului: ciclul săptămânal continuu”.
⁷ „Calendarul iulian”, Enciclopedia Britanică, accentul pus la dispoziție.
⁸ Frauda calendarului, op cit., P. 31.
⁹ Inscripții Latinæ Christianæ Veteres, Vol. 2, p. 118, # 3033.
¹⁰ Fraudă în Calendar, op cit.
¹¹ Maimonide, Kiddusch Ha-hodesch, Tr. Mahler, Wein, 1889.
¹² „Vacanțe”, Enciclopedia Evreiască Universală, p. 410.
¹³ Enciclopedia Evreiască Universală, Isaak Landman (ed.), Vol. X, „Săptămâna” (ediția 1943), p. 482.
¹⁴ Enciclopedia Evreiască Universală, „Calendar”, pag. 631.
¹⁵ „Calendar”, Enciclopedia Evreiască, accentul pus la dispoziție.
¹⁶ „Calendarul Evreiesc și Sărbătorile (inclusiv Sabatul)”: Calendarul Evreiesc; Schimbarea Calendarului, www.torah.org, accent furnizat.
¹⁷ Heinrich Graetz, Istoria evreilor, voi. II, pp. 563-564, accentul pus la dispoziție.
¹⁸ David Sidersky, Originea Astronomică a Cronologiei Evreiești, Paris, 1913, p. 651, accentul pus la dispoziție
¹⁹ Grace Amadon, „Raportul Comitetului pentru Baza istorică, Implicarea și Valabilitatea Poziției din 22 octombrie 1844”, Partea V, Sec. B, pp. 17-18, accentul furnizat; Caseta 7, Dosarul 1, Colecția Grace Amadon, Centrul de Cercetare Adventistă, Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan.
²⁰ Ibid.
²¹ Ianuarie 1883
²² Februarie 1914
²³ Pentru a asculta o transcriere, faceți clic aici.
²⁴ Mo’ed (# 4150), Cuvite Cheie în Studiul Biblie, versiunea King James, „Ajutoare Lexic la Vechiul Testament”.
²⁵ Dicționarul Biblic Ilustrat de Nelson, Editura Thomas Nelson, 1986, accentul pus la dispoziție.
²⁶ Este dincolo de scopul acestui articol să explice în detaliu cum funcționa calendarul biblic. Pentru mai multe informații, faceți clic aici și aici.
²⁷ Pentru un studiu detaliat și aprofundat al acestui subiect, vezi Zilele Sabatului Săptămânal Sunt Determinate de Lună de Arnold Bowen și Matthew Janzen.
²⁸ eLaine Vornholt & Laura Lee Vornholt-Jones, Marea controversă a calendarului, p. 87, sublinierea în original.
²⁹ Odom, op cit., P. 157.
³⁰ Frauda în Calendar, op cit. p. 44.
³¹ Pentru o explicație detaliată asupra motivului pentru care 31 C.E. este singurul an posibil pentru data crucificării, citiți: „Când a fost cu adevărat Cristos crucificat?”
³² http://oceanservice.noaa.gov/facts/international-date-line.html