Un număr tot mai mare de căutători oneşti ai
adevărului se poticnesc asupra unei afirmații uimitoare: Biserica Romano-Catolică este responsabilă
pentru furnizarea Bibliei către omenire, în forma actuală. Se afirmă că Biserica Romano-Catolică, la Consiliul de la
Niceea, a ales ce scrieri să includă, a decis ce cărți au fost inspirate şi în
acelaş timp a respins altele ca fiind neinspirate.
Dacă această afirmație este adevărată, problema este foarte evidentă: având în vedere cât de multe credințe nebiblice sunt predate și practicate de Biserica Romano-Catolică, cum putem să fim siguri că Biblia modernă este cuvântul lui Yahuwah? Ce se întâmplă dacă Biserica Romano-Catolică a respins câteva cărți care ar fi trebuit incluse? Dacă catolicismul este răspunzător pentru Biblia noastră modernă, cum putem fi siguri că este corectă?
Ideea că Biserica Romano-Catolică este singura responsabilă pentru furnizarea Bibliei către omenire, nu este surprinzătoare nici pentru romano-catolicii înșiși. Credința a Milioane de oameni: Prerogativele Religiei Catolice identifică în mod clar motivele folosiri acestei afirmații incredibile:
Biserica Catolică a fost cea care a adunat toate aceste cărți [ale Noului Testament], le-a pus în coperțile unui singur volum, și, astfel, a dat lumii ceea ce este cunoscut astăzi ca Biblia...
1. Noul Testament a fost scris în întregime de către catolici.
2. Sf. Petru, primul Papă al Bisericii Catolice, este autorul a două din epistolele sale.
3. Biserica Catolică a stabilit canonul sau lista de cărți pentru a constitui Noul Testament.
4. Declarația Bisericii Catolice afirmă despre cărțile Noului Testament că toate sunt inspirate de Dumnezeu care constituie unica autoritate pentru credința universală atât Catolică cât și Protestantă în caracterul lor inspirat.
5. Biserica Catolică a existat înainte de Noul Testament.
6. Biserica Catolică este mama Noului Testament.
Dacă ea nu ar fi examinat cu atenție scrierile copiilor ei, respingând unele și aprobând altele ca fiind demne de includere în canonul Noului Testament, astăzi nici nu ar exista Noul Testament.
Dacă ea nu ar fi declarat cărțile care alcătuiesc Noul Testament ca şi Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, noi nu l-am fi știut.
Unica autoritate, pe care non-Catolicii o recunosc pentru inspirația Scripturilor este autoritatea Bisericii Catolice. Dacă acesta din urmă ar fi respinsă, nu rămâne nici un motiv logic pentru a reţine principiului cardinal al tuturor protestanților - caracterul inspirat al Scripturii.1
Autorul acestei declarații incredibile este, în mod intenționat un înșelător. El foloseşte, în mod deliberat, cuvinte răsucite într-un mod abil, viclean. Prin utilizarea termenului "Biserica Catolică" pe tot parcursul, o persoană este îndemnată să presupună că biserica la care se face referire este Biserica Romano-Catolică. Cu toate acestea, acest lucru este amăgitor. Faptele istoriei dovedesc că Biserica Romano-Catolică a venit la existență după câteva sute de ani de la scrierea Noul Testament. Prin urmare, Biserica Romano-Catolică nu putea, în realitate, să fie "mamă a Noului Testament", nici nu ar fi putut "existat înainte de Noul Testament." Prin urmare, scriitorii Noului Testament nu puteau fi romano-catolici!
Iată aici locul unde înșelăciunea este, deliberat, introdusă. Afirmația este făcută cu privire la "Biserica Catolică" nu "Biserica Romano-Catolică", cum ar presupune majoritatea cititorilor. Cuvântul "catolic" înseamnă pur și simplu "universal". Deci, în acest sens, s-ar putea argumenta că scriitorii Noului Testament erau un corp "universal" de credincioși care, de fapt, au existat înainte de vremea Noului Testament. Cu toate acestea, implicația că numai declarația Bisericii Romano-Catolice cu privire la, " cărțile Noului Testament sunt toate inspirate de Dumnezeu constituie unica autoritate pentru credința universală atât a catolicilor cât și a protestanților în caracterul lor inspirat" este extrem de incorectă și de blasfemiatoare.
O astfel de declarație slăbește autoritatea Bibliei și plasează Biserica Romano-Catolică pe o poziție superioară Scripturii. Dacă Cuvântul lui YAH este sfânt, doar pentru că Papa declară astfel, aceasta îl așează pe papă într-o poziție mai importantă decât pe Yahuwah Însuși, Autorul divin.
Când sunt privite în lumina faptelor documentate de istorie, astfel de cereri îndrăznețe s-au dovedit a fi nimic mai mult decât, mândrie cutezătoare, înșelătoare.
Conciliul de la Niceea (AD 322-325), a fost convocat de Constantin I doar pentru scopuri ecumenice. El a vrut să unifice Creștinismul pentru propriile scopuri, seculare. Crezul Niceean pe care-l primim este al Conciliului. Nu există înregistrări ale vreunei discuții la acea dată, referitoare la ce cărți ar trebui să cuprindă canonul sacru și care ar trebui să fie excluse. Noul Testament așa cum există astăzi a fost în circulație și recunoscut ca fiind inspirat cu mult înainte de Conciliul de la Niceea. Toate cărțile care cuprind Noul Testament au fost scrise în 95 AD. Chiar în timpul vieții lui Pavel, epistolele sale erau deja în circulație printre primii credincioși. Pavel i-a instruit pe membrii din Colose: "După ce va fi citită această epistolă la voi, vedeți să fie citită şi în biserica Laodicea, și voi la rândul vostru să citiţi epistola din Laodiceea." (Coloseni 4:16, NKJV. Vezi, de asemenea, 1 Tesaloniceni 5:27.)
 |
|
Justin Martyr by Theophanes the Cretan |
Pe la mijlocul secolului al doilea, cele patru Evanghelii au circulat împreună. Iustin Martirul (100-160 AD) nu a citat cu nume nici o scriere a Noului Testament, dar a făcut referire la ele cu:
"aceasta este înregistrată" sau ca "memoriile apostolilor."
De asemenea, el vorbeşte la plural despre Evanghelii: "Pentru că apostolii, în memoriile scrise de ei, care sunt numite Evanghelii, ni le-au dat astfel după cum le-a fost poruncit; că Isus a luat o pâine, și după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a spus, "Să faceți acest lucru spre pomenirea Mea...." 2
În jurul anilor 170-175 AD, Tatian, un ucenic de-al lui Justin, a creat o armonie a celor patru evanghelii ortodoxe cunoscute sub denumirea de Diatessaron. Acest text a fost acceptat în unele cercuri, fiind chiar utilizat ca să înlocuiască cele patru Evanghelii, dar acest succes a fost de scurtă durată. Ce dezvăluie această armonie, însă, este faptul că biserica era dispusă să recunoască doar patru evanghelii.3
Acesta este un moment important, deoarece respinge în mod clar toate Evangheliile gnostice, care au fost scrise între secolele doi și patru după Hristos. Irineu, Clement din Alexandria și Tertulian, cu toţii, au citat din, menționând numele tuturor cărților Noului Testament, cu excepția lui Filimon, Iuda Iacov, 2 Petru, și 2 și 3 Ioan. Cu ani înainte de Conciliul de la Niceea, Origen (185-254 AD) a menționat toatecărțile, atât ale Vechiului cât și ale Noului Testament! Eusebiu, care a fost numit "părintele istoriei ecleziastice," a luat în considerare persecuția care a avut loc sub împăratul Dioclețian. El a enumerat toate cărțile Noului Testament. Atanasie, episcop de Alexandria, a enumerat, de asemenea, toate cărțile Noului Testament.
Canonul Muratorian oferă și mai multe dovezi concludente și unica evidenţă că, Noul Testament a fost compilat înainte și în afara oricărei acțiuni a Bisericii Romano-Catolice. Acest document este un fragment de manuscris care conține cea mai veche listă de cărti cunoscută a Noului Testament. Cei mai mulți cercetători cred că a fost scrisă cândva între AD 170 si AD 200. Singurele cărți care lipsesc din listă sunt Evrei, 1 și 2 Petru și 3 Ioan. Acesta nu este un document romano-catolic..
Biserica Romano-Catolică, aşa cum este astăzi nu era în existență în primele trei secole după Hristos. Aceasta a devenit proeminentă doar după eforturile ecumenice ale lui Constantin I care a legalizat Creștinismul. Și chiar și atunci, a fost un proces care a durat mai multe secole.
Prima referință istorică exactă, cu privire la cele 27 de cărți care alcătuiesc Noul Testament nu a fost prea bine prezentată, până după Conciliul de la Niceea. În scrisoarea scrisa lui Atanasie, "Scrisoare de Paști" din 367 AD, toate cele 27 de cărți au fost enumerate. Sinodul de la Hippo (393 AD) aparent, s-a referit la o listă de scrieri care ar putea fi citite în biserică. Nicio dispoziție din acest sinod nu mai există în prezent. Este cunoscut doar pentru că a fost menționat în Sinodul de la Cartagina (397 AD). "Chiar și această referință istorică de la Cartagina, Canonul 24, nu" listează "fiecare document în parte. De exemplu, citește, "Evangheliile, patru cărți ..." Singurul motiv pentru această listă este să confirme care sunt scrierile "sfinte" care ar trebui să fie citite într-un serviciu de biserică. Nu există nici un comentariu cu privire la felul în care, această listă a fost convenită."4În lumina celor prezentate mai sus, cererea lăudăroasă a Bisericii Romano-Catolice, cum că a fost singurul tutore și păstrătoare a Sfintelor Scripturi până în prezent, nu este altceva decât o pură minciună. Biblia nu este o carte catolică. Catolicii nu au scris-o, şi nici doctrinele și biserica lor nu îndeplinesc descrierea doctrinei și biserica despre care se vorbește.5
Patru criterii au fost, în linii mari, utilizate pentru a determina dacă diferitele scrieri au fost inspirate de Duhul lui Yah și ar trebui să fie incluse în canonul sacru:
1. Autorul a fost, fie un apostol, fie în strânsă legătură cu un apostol sau principalul martor la evenimentelor descrise.
2. Cartea a fost generos acceptată de către organismul credincioșilor timpurii ca fiind adevărată.
3. Doctrinele predate au fost în concordanţă cu ceea ce s-a învățat în alte lucrări inspirate
4. Scrierea a făcut dovada superiorităţii morale și a valorilor spirituale așa cum s-a demonstrat prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, răspunsul ei la cele scrise în carte.
Este important să înțelegem că nici o biserică și nici o acțiune a oamenilor nu sunt responsabile pentru Sfânta Scriptură. Nu consiliul a făcut o carte oarecum "inspirată." Diferitele declarațiile ale consiliilor, recunosc, pur și simplu, ceea ce corpul de credincioși a stabilit deja ca titlu inspirat. Michael J. Kruger, autorul lucrării, Întrebarea Canonului, remarcă:
Când oamenii descoperă că Nicea nu a decis canonul, întrebarea următoare este, de obicei: "Care conciliu a decis canonul?" Cu siguranță nu am putut avea un canon fără un fel de act de autoritate, oficial al Bisericii, prin care s-a decis. Negreșit avem un canon deoarece, undeva, un grup de oameni l-a votat. Corect?
Acest întreg raționament relevă o ipoteză fundamentală despre canonul Noului Testament, care trebuie să fie corectată, și anume că a fost (sau a trebuit să fie) hotărât de un consiliu al bisericii. De fapt problema este că, atunci când ne uităm la istoria Bisericii timpurii un astfel conciliu nu există. Sigur, există consilii bisericești regionale care au făcut declarații cu privire la canon (Laodicea, Hippo, Cartagina). Dar aceste consilii regionale nu a făcut doar să "culeagă" cărți, care se întâmpla să le placă, ci au afirmat că acele cărți funcționau ca documente fundamentale pentru credința creștină. Cu alte cuvinte, aceste consilii au declarat cum stau lucrurile, nu cum ar fi dorit să fie. Astfel, aceste consilii nu au creat, autorizat, sau stabilit modelul canonului. Ele, pur și simplu, au făcut parte din procesul de recunoaștere al unui canon care era deja acolo.6
Yahuwah este singurul responsabil cu furnizarea de scrieri inspirate către omenire, scrierile ale cărui autor este chiar El. "Toată Scriptura este insuflată de Yahuwah, și de folos ca să învețe, să mustrare, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire: ca omul lui Yahuwah să poată fi deşăvârşit, şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3:16 și 17)
Studiază Sfânta Scriptură. Încredință-ți mintea Creatorului tău. El a promis să te conducă în tot adevărul. "Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, să o ceară de la Yahuwah, care dă tuturor cu mână largă, și fără mustrare, și ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc. Pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării împins de vânt și aruncat ". (Iacov 1: 5 și 6)
Acceptă cu convingerea că Biblia este Cuvântul Celui Atotputernic pentru tine, personal. Înțelepciune și înțelegere se va acorda tuturor celor care se angajează să cunoască pe Yahuwah prin Cuvântul Său.
1John Anthony O'Brien,Credința a milioane, p. 127, accentul original.
2 Iustin Martirul, Prima Apologie 66, accent furnizat.
3 "Cum a fost format canonul Noului Testament ," http://www.churchhistory101.com/new-testament-canon.php. Diatessaron este derivat din limba greacă, διὰ τεσσάρων (tessarōn dia) "din patru".
4 Ibid.
5 " Biserica Catolică Ne Dă Biblia?" Http://www.bible.ca/cath-bible-origin.htm.
6 Michael J. Kruger, "Canonul NT nu a fost decis la Niceea – La nici un alt Consiliu al Bisericii."