|
Acesta este un articol non-WLC. Când folosim resurse de la alți autori din afară, ca echipă avem în vedere ca subiectul să fie în armonie cu Biblia. În cele mai multe cazuri, autorii acestor studii sunt departe de învățăturile fundamentale pe care WLC le susține.Totuși, acest lucru nu ne împiedică să fim binecuvântați prin scrierile lor care se dovedesc în armonie cu Scriptura. Astfel că acceptarea unor părți ale scrierilor lor nu înseamnă că acceptăm tot ce ei susțin. |
“Expresia Fiul lui Yahuwah indică importanța acordată de Yahuwah printr-o imagine a unui israelit ascultător cu adevărat și nu ca a celei de a doua Persoană a Trinității.”[1]
“O structură complexă a fost înălțată peste sistemul greșit înțeles al limbajului biblic cu privire la filiație... Într-adevăr, să fii un ‘Fiu al lui Dumnezeu’ trebuie să fii o ființă diferită de Yahuwah!”[2]
“După secolul al treilea oricine mai păstra încă sensul original al [‘singurului-Fiu-născut’] și refuza să accepte noua interpretare era considerat ca eretic.”[3]
Literatura teologică și în mod particular, scrierile apologeților evanghelici vin în sprijinul încercărilor Trinității de a face față volumului crescând de obiecții pe baza exegezei solide, a dovezilor lexicale și a examinării cadrului istoric al Bibliei. Ce au putut face apologeții cel mai bine a fost să asocieze câteva versete izolate, cele mai multe din evanghelia după Ioan și câteva de la Pavel. Nu poate fi găsit nici măcar un text care să facă referire la ”Dumnezeu” ca la un triunic Yahuwah. Și s-a acordat prea puțină atenție declarațiilor deplin unitariene ale lui Yahushua raportate de Ioan. Afirmația constantă a lui Pavel despre Yahuwah ca moștenire a lui Israel nu îl face, hotărât, un trinitarian. Conceptul unitarian atât de vădit în Vechiul Testament cu privire la Yahuwah este trecut cu vederea. Unii folosesc metode ciudate, incluzând redefinirea unor cuvinte simple, în încercarea de a transforma Biblia ebraică într-o carte trinitariană. Limbajul este astfel înjosit și cei ce au custodia Scripturii Vechitestamentare iudaice și moștenirea monoteismului iudaic sunt pe bună dreptate ofensați. 4]
Mulțimea copleșitoare de declarații monoteistice cu privire la Yahuwah ca Tată al lui Yahushua sunt ne luate în seamă, în timp ce câteva texte ambigui sunt înaintate în susținerea faptului că Yahushua este ”Dumnezeu.” Greutatea dovezilor lor nu se compară cu descrierea tât de evidentă a lui Yahuwah de-a lungul întregii Scripturi ca fiind singura Persoană divină. O folosire total ocazională a cuvântului”Dumnezeu” pentru Yahushua este comparabilă cu folosirea lui pentru agenți umani cum a fost Moise. Alterând crezul unitar monoteistic al Bibliei ebraice pe baza a două referințe pentru Yahushua ca ”Dumnezeu” implică un tratament incorect a informațiilor biblice.
Dacă Biserica este înrădăcinată în Yahushua, ar fi înțelept din partea credincioșilor să revină la credința lui Yahushua și la teologia lui Yahushua. Îndepărtarea de la a crede pe Yahushua și învățăturile sale înseamnă să deschidem ușa înșelăciunii cele mai răspândite. Probabil că aceasta avea în vedere Yahushua când avertiza că majoritatea ”creștinilor” vor fi dezamăgiți să afle că au navigat sub un pavilion fals. (Mat. 7:22-23).
Un tablou clar al adevăratului Yahushua ca închinător devotat al Unicului Yahuwah al Israelului este evidențiat acum publicului din diferite domenii. Karl-Heinz Ohlig, un distins profesor german, romano-catolic de teologie sistematică susține teza noastră:
Nu există nici o indicație prin care Yahushua ar fi înțeles termenul ”Tată”... altfel decât în sensul monoteistic ca Yahuwah al Iudaismului... Yahushua însuși a crescut în tradiția monoteistă evreiască... Gândirea sa și faptele sale erau adresate către acest Unic Yahuwah de care el însuși fusese trimis, și de care fusese apropiat, așa că— din nou urmând practicii evreiești timpurii— el l-a numit Tată...Dacă este cert — și nu pare să fie ceva contra acestei presupuneri— că Yahushua însuși a cunoscut doar pe Yahuwah al Israelului, pe care l-a numit Tată... prin ce drept atunci poate doctrina Trinității să devină normativă?[5]
Această întrebare pune punctul pe i. Candoarea profesorui Ohlig este inviorătoare. Ca istoric el știe că Trinitatea n-a “căzut din cer” în timpurile Noului Testament. S-a dezvoltat dureros și lent și a lăsat Biserici o moștenire care a separat-o de fondatorii ei evrei. Ohlig concluzionează raportul său complet al problemelor la care Biserica a trebuit să facă față prin promovarea lui Yahuwah și Fiului într-un mod care nu are rădăcini în Noul Testament:
Doctrina Trinității astfel apare a fi o încercare de a combina monoteismul , monismul și politeismul cu toate concepțiile importante ale lumii religioase și culturale despre Dumnezeu... Probabil că fascinația care există pentru doctrina Trinității poate fi explicată prin faptul că se combină meritele— într-un mod plin de suspans— a tuturor concepțiilor despre Yahuwah menționate: căldura și speranța pe care le trezește monoteismul; principiul finalității iminente care este rațional plauzibil și la fel de bine obiceiurile de viață sociale și comunicative ce vin din politeism …“linia de mijloc dintre două opinii” [Gregorie de Nyssa], dintre politeism și monoteismul iudaic [6]…Ceea ce savantul religios este capabil să afirme, totuși, semnifică în același timp o întrebare pentru teologie cu privire la legimitatea unei astfel de structuri. Dacă este cert —și pare că să nu existe ocol asupra acestei presupuneri— că Yahushua însuși a cunoscut doar pe Yahuwah al Israelului, pe care l-a numit Tată, și nu propria sa ”dumnezeire” de mai târziu. Prin ce drept poate atunci doctrina Trinității să fie normativă?…Cum…poate să legitimeze o dezvoltare doctrinară care a inceput în secolul al doilea?…Nu contează cum cineva interpretează pașii în mod individual, este cert că doctrina Trinității, până la sfârșit a devenit “dogma” atât în est cât și— chiar mai mult — în vest, fără a poseda fundament biblic și, deasemenea, fără o “succesiune continuă.”[7]
Studiul lui Ohlig a fost precedat de al altor istorici ai dogmei care s-au făcut remarcați prin dificultatea cu care au încercat să justifice tendințele evident păgâne ale Bisericii secolului al doilea. Paul Schrodt scrie:
Lumea secolului al doilea a fost marcată în filosofia și religia ei de un sincretism puternic [un amestec de sisteme de gândire străine]. Cea mai înaltă espresie a acestei tendințe a fost, de sigur, gnosticismul. În cadrul acestui dualism dintre spirit și materie, speculațiile cosmologice și emanațiile progresive (Aionii) care de la Yahuwah Preaînaltul coboară asupra materiei acești aioni, a fost descoperită, deasemenea, un loc pentru o Evangheliei a salvării prin Hristos revizuită... În Biserică această elenizare a rămas și o găsim printre apologeții secolului al doilea. Monoteismul Bisericii a căpătat deasemenea, o nuanță păgână, filozofică, pluralistă. Această nuanță ciudată a doctrine despre Yahuwah a început prin îndepărtarea noțiunii păgân-filozofică a Logosului, care în cadrul păgân avea înțeles diferit. În Evanghelia după Ioan, Logosul este legat de noțiune de “învățător” și “învățătură.” În filozofia acelor timpuri, din contră, era doar un singur Aion al lui Yahuwah Cel Preaînalt. În acest sens au citit apologeții [Justin Martirul și alții] doctrina lui Philo despre logosul din Scriptură.[8]
Dar Yahushua a fost îndepărtat din aceste descoperiri și compromisuri păgâne. William Barclay, cunoscut pentru analizele sale serioase pe textele biblice și pentru erudiția sa, comentează asupra schimbului de replici dintre Yahushua și scribul evreu din Marcu 12:28-34:
Acest scrib a venit la Yahushua cu o întrebare care adesea devenea subiect de dezbatere în școlile rabinice. În iudaism existău două tendințe. Exista tendința de a extinde legea nelimitat în sute și mii de reguli și regulamente. Dar mai exista o altă tendință să se reducă legea într-o singură propoziție, o afirmație generală care ar putea fi un compendium la întregul mesaj. 9] Lui Hillel i s-a cerut, odată, de un prozelit să-l instruiască în ceea ce privește întreaga lege în timp ce stă într-un picior. Răspunsul lui Hillel a fost, “Ce ție nu-ți place, altuia nu face . Aceasta este întreaga lege, restul sunt doar comentarii. Mergi și învață.”… Pentru a răspunde Yahushua a luat două porunci mari și le-a pus împreună. (i) “Ascultă, O Israel, Domnul nostru Yahuwah este singurul Domn.” Această unică propoziție reprezintă crezul real al iudaismului... Era propoziția cu care orice serviciu din sinagogă începea întotdeauna și încă mai începe …(ii) “Să-ți iubești apropele ca pe tine însuți.”…Noutatea constă în faptul că Yahushua a pus aceste două propoziții împreună.[10]
Barclay ne amintește că Shema “este declarația că Yahuwah este singurul Yahuwah, temelia monoteismului iudaic.” El apoi a notat că “Atunci când Yahushua a citat această propoziție ca primă poruncă, fiecare iudeu devotat a fost de acord cu el.”[11]
Ce se întâmplă atunci? Afirmația Bisericii cu privire la Yahuwah ca trei în unu devine un obstacol și o ofensă adusă oricărui evreu devotat. Descrierea lui Yahuwah făcută de Yahushua a fost discreditată și înlocuită cu un crez “îmbunătățit” care pe bună dreptate ofenseză pe iudeu și trebuie să alarmeze pe creștinul devotat lui Hristos.
Uimitorul fapt care reiese din această dovadă este că nu s-a sfârșit crezul lui Yahushua, de vreme ce rămâne același, ieri, azi și pentru totdeauna.(Evrei 13:8), și nu se potrivește cu crezul trinitarian mărturisit de ucenicii lui moderni. Aceasta pare să fie o cerință deliberată a tuturor bisericilor și denominațiunile. Ceva ar putea fi greșit în mod sistematic cu doctrina tradițională despre Yahuwah ca Trinitate.
Buzzard, Anthony (2007). Lupta Titahică a Savanților de a Găsi Yahuwah Triunic în Biblie. Yahushua Nu a fost Trinitarian (pp. 93-97). Restaurare Uceniciei.
[1] E.P. Sanders and Margaret Davies, Studying the Synoptic Gospels, SCM Press, 1991, 272.
[2] Colin Brown, “Trinity and Incarnation,” Ex Auditu 7, 1991, 92, 88.
[3] Adolf von Harnack, cited in Karl-Josef Kuschel, Born Before All Time? The Dispute over Christ’s Origin, Crossroad, 1992, 49.
[4] Terminația în plural a lui Elohim nu oferă suport nici cum ideii că Yahuwah este mai mult decât unul. Mesia nu este plural, dar este numit Elohim. Moise era Elohim pentru Faraon (Exod. 4:16; 7:1) dar Moise nu era la plural. Patru texte ce cuprind pronumele“ pe noi”, care nu spune nimic despre Dumnezeirea triunică, sunt susținute împotriva a 20,000 de verbe și pronume personale la singular ce desemnează pe Unicul Yahuwah, care nu este triunic ci o Persoană singulară. Niciun verset nu face trimitere la Yahuwah ca fiind “un Lucru” sau “un Ce.”
[5] Karl-Heinz Ohlig, Unul sau Trei? De la Tatăl lui Yahushua la Trinitate, Peter Lang, 2003, 31, 121, 129, accentuările lui.
[6] De asemenea, Harnack observă că în concepția creștină despre Yahuwah pe care părinții bisericești au dezvoltat-o exista “calea de mijloc dintre politeismul păgân și monoteismul evreiesc” (Lehrbuch der Dogmengeschichte, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1983, 1:702). Dar era acesta monoteismul lui Yahushua sau mai de grabă, un compromis evident cu păgânismul?
[7] Ohlig, One or Three? 129-130, emphasis his.
[8] Paul Schrodt, The Problem of the Beginning of Dogma in Recent Theology, 64. Schrodt is discussing the views of Friedrich Loofs.
[9] Cf. Mark 1:14, 15 ca un compendium al întregii credințe creștine: Pocăință și credință în Evanghelia lui Dumnezeu despre venirea Împărăției lui Yahuwah. (vezi Luca 4:43).
[10] The Gospel of Mark, Westminster John Knox, 1975, 293-295.
Acesta este un articol non-WLC scris de Anthony Buzzard (publicat la https://www.21stcr.org).
Am scos din articolul original toate numele și titlurile păgâne ale Tatălui și Fiului, și le-am înlocuit cu numele originale. Mai mult, am restaurat citatele din Scriptură cu numele originale ale Tatălui și Fiului, așa cum le-au scris autorii inspirați ai Bibliei. –Echipa WLC