Print

O a 13-a lună?? Precizia divină a Calendarului Luni-Solar

Într-o zi de toamnă, o femeie a descris într-un editorial, numit  "Dear Abby"  ideea sa  amuzantă. În ultimii ani, ori de câte ori ziua, luna și anul conform calendarului gregorian au coincis, a organizat o petrecere anuală. Ultima ei petrecere 12.12. 2012 se  apropia, astfel că era în căutarea unor noi idei mai distractive. Abby i-a răspuns în glumă că ea speră că ziua de 13 a lunii a 13-a din 2013 nu va pica într-o vineri.Câteva luni mai târziu, în „Dear Abby” a apărut o altă coloană, în care femeia recunoştea că a glumit, şi povestea că biroul ei a fost inundat de scrisori de la cititorii care au simţit datoria de a stabili ca fiind corect faptul că nu există nici o  luna a 13-a!

Este adevărat că nu există nici o lună a treisprezecea în calendarul solar sau cel Gregorian ce se bazează pe soare. Calendarul Creatorului nu este un calendar solar. Este un calendar Luni-solar. Un calendar care ţine cont de luna calendaristică lunară şi de anul solar. În medie anul lunar are 354 de zile.Este cu unsprezece zile mai scurt  decât  anul solar de 365 de zile. Pe calendarele strict lunare, cum ar fi calendarul musulman Hijri, aceeaşi dată pică mai  devreme faţă de anul precedent. De aceea, Ramadanul este în fiecare an mai devreme decât în anul precedent.

În schimb, Calendarul Luni-solar,  foloseşte un anumit punct din calendarul solar, pentru a ancora  anul lunar care este mai scurt. Punctul de ancorare cere ca la fiecare doi-trei ani să fie adaugată o a  treisprezecea lună în calendar. Astfel, acesta devine un an embolismic, ceea ce înseamnă că o perioada mai mare de timp a fost adăugată anului calendaristic. Calendarul biblic folosește echinocțiul de primăvară, ca punct de ancorare. Anul Nou Biblic  începe cu luna nouă cea mai apropiată de echinocțiul de primăvară.