Numele păgâne ale zilelor săptămânii planetare continuă să fie folosite în calendarul actual în așa-numitele țări creștine. De fiecare dată când ne uităm la calendar avem în fața noastră o amintire constantă a sincretismului dintre păgânism şi creștinism, care a avut loc ca urmare a marii apostazii religioase – acea "cădere", prezisă de apostolul Pavel, ce s-a petrecut în primele secole ale bisericii creștine, și a creat Babilonul modern al conflictelor dintre sectele și crezurile, celor ce mărturisesc numele lui Hristos .(1)
Deși regretabil, este de înțeles, de ce creștinii moderni cred că săptămâna așa cum este cunoscută în prezent a pedalat în mod continuu și fără întrerupere încă de la Creațiune: întreaga lume a fost unită în utilizarea Calendarului Gregorian timp de 60 de ani, în timp ce diferite părți ale lumii occidentale au acceptat Calendarul Iulian acum aproape 2000 de ani! Cu toate acestea, ignorarea adevărului nu schimbă importanța lui; așa cum Yahuwah a observat cu tristețe în Osea 4: 6: "Poporul Meu piere din lipsă de cunoaștere" Este responsabilitatea fiecărui individ să căute el înșiși ce este adevărul și să îşi trăiască viața în lumina aceastei cunoașteri.
Sincretismul dintre creștinism şi paganism sub forma mithraismului a fost un proces care a durat câteva sute de ani. Odată ce procesul a fost complet, adevăratul Sabat al poruncii a patra a fost abandonat în ipoteza că forma modernă a săptămânii planetare s-a derulat fără întrerupere de la Creațiune. Dintre referirile cu privire la noii creștini ce se agățau încă de practicile păgâne, găsite în Noul Testament, cea mai mare schimbare, ce s-a strecurat, a vizat metoda de stabilire a calendarului. Calendarul Iulian Solar cu ciclul său săptămânal continuu era foarte diferit de calendarul luni-solar folosit de evreii și creștinii apostolici. Realizarea afacerilor într-o o societate ce folosea o metodă diferită de urmărire a timpului era dificilă. Încă din ultima parte a primului secol, Ignaţius "a pionierat mișcarea de substituire a respectarii Sabatului cu respectarea zilei de duminica".(2)
Creștinii din Roma, au fost printre primii care au început să folosească în închinare, mai degrabă Calendarul Iulian, decât Calendarul Biblic. Acest lucru a creat confuzie printre păgâni. În jurul anilor 175-178 d.Hr, Celsus, un filozof stoic roman a scris Adevărata Doctrină: Un Discurs Împotriva Creștinilor .(3) Aceasta a fost o denunțare puternică a creștinismului. În timp ce scrierile sale "descoperă comparativ puțin din inverșunarea care caracterizează atacurile [predominant pagane]"(4) el, fără doar si poate, lua în derâdere crestinii pentru că îi imitau pe păgâni. "Rezultatul efortului său a fost de a plasa creștinismul într-o lumină foarte nefavorabilă în ochii romanilor și ai conducătorilor lor."(5)
Deși nu mai există copii ale operei lui Celsus, o mare parte din aceasta a fost citată într-o lucrare masivă a lui Origen, Contra Celsum. Unul dintre citate este deosebit, deoarece se referă la mithraism și la zeii planetari.(6) Este interesant de notat, de asemenea, că Origen nu a încercat să respingă orice paralelă, pe care Celsus le-a facut, între creștinism și mithraism, ci pur și simplu a căutat să se sustragă acuzațiilor.(7)
Măsura în care unii creștini îmbrățișau practicile păgâne a creat confuzie în rândul romanilor păgâni. Tertulian (c. 160-225), un scriitor creştin timpuriu, a scris în apărarea creștinilor, dezvăluind procesul ce avea loc atunci; Unii creștini se închinau in ziua de duminică, alții in cea de sâmbătă, alții încă se ţineau de Sabatul biblic (calculat lunar). Declarațiile sale dezvăluie în mod clar că pe atunci creștinii erau confundaţi cu mithraiştii:
Alții, cu siguranță mai cultivați, cred că Soarele este dumnezeul creștinilor, deoarece se știe că ne rugăm spre est și se ţine o sărbătoare în Ziua Soarelui. Tu procedezi altfel? Nu este aşa că majoritatea dintre voi, pretinzând că vă închinați corpurilor cerești, uneori vă îndreptaţi buzele spre soarele răsărit. Voi cu siguranță sunteti aceia care ați primit, de asemenea, Soarele în registrul celor șapte zile, și ați deosebit acea zi de celelalte. . . . (8)
Este ușor de văzut cum creștinii care se închinau Duminica erau uşor de confundat cu pagânii. Similaritățile revendicate între Hristos și Mithra includ:
Când creștinii au adoptat calendarul Iulian pentru închinare, păgânii nu au putut vedea diferențe mari între Creștinism și propriul lor Mithraism, altele, decât refuzul creștin de a arde tămâie Împăratului, ceea ce era privit ca o trădare. Un alt citat din Tertulian este foarte semnificativ, dezvăluind, din nou, diferențele dintre practicile creștinilor, unii închinându-se Duminica, alții Sâmbăta pe care el o consideră a fi o deviere de la practica iudaică (creștinii apostolici în acel timp încă păstrau Sabatul din calendarul biblic):
”Vom fi luați drept persani [Mithraisti], poate. . . Motivul pentru acest lucru este, presupun, faptul că se știe că ne rugăm spre răsărit. . . De asemenea, dacă vom dedica ziua Soarelui ca zi de sărbătoare (dintr-un motiv foarte diferit de cel al cultului Soarelui), suntem pe locul al doilea față de cei care venerează ziua lui Saturn, ei înşişi fiind, de asemenea, deviaţi de la obiceiul evreiesc cu privire la care ei sunt ignoranți.” (10)
Acest citat afirmă că închinarea in ziua de sâmbătă în sine a fost o deviere de la obiceiul evreiesc de închinare în a șaptea zi a calendarului inițial.
Să nu presupuneţi că, dacă unii creștini au acceptat calendarul și practicile păgâne, această schimbarea a avut loc, fără protest din partea celorlalti creștini. Creștinii apostolici, cei care au aderat strict la învățăturile apostolilor și ale descendenților lor spirituali imediaţi, au fost foarte supăraţi de ceea ce au văzut ca fiind apostazia păgână strecurându-se în ekklesia. Prejudecata împotriva creștinilor a fost extremă. De fapt, scopul principal al lucrării lui Tertulian, Apologeticum, a fost de a apăra creștinismul împotriva tratamentului nerezonabil aplicat de către păgâni, creștinilor.
Tertulian, înzestrat cu un spirit neînfricat și cu o mare poftă de ironie, evidenţiază tratamentul inconsistent la care sunt supuşi, de către magistrați, creștinii față de infractorii de rand,(11) deoarece un criminal de rând era torturat până când îşi mărturisea crima, creștini care mărturiseau a fi "creștini" erau torturați până când negau acest fapt. Deși, creștinii au fost acuzați de ritualuri incestuase și devorarea noilor născuţi, aceste acuzaţii nu au fost niciodată dovedite. Mai mult decât atât, Tertulian observă că păgânii (care, într-adevăr, îşi abandonau copiii nedoriți) erau atât de licenţioşi, încât incestul pentru ei era inevitabil în cazul unei întâmplări neprevăzute!
Nu
este drept ca astăzi creștinii să îi judece pe cei care au trecut
prin persecuție extremă în trecut. Cu toate acestea, trebuie înțeles
faptul că păgânismul a făcut incursiuni în creștinism numai sub presiuni
extreme și prin sângele martirilor. 
Cei care au refuzat să ofere un
vârf de tămâie în onoarea Impăratului "Divin", erau
de multe ori forțati să țină în mână tămâie amestecată cu cărbuni aprinsi. În
cazul în care amestecul arzător era scapat din reflex sau dacă acesta
se strecura numai după ce degetele au
fost arse, păgânii se bucurau că onoarea corespunzătoare fusese acordată Împăratului.(12)
De asemenea, se aştepta din partea creştinilor, să ofere un vârf de tămâie şi celorlalţi zei romani. "A se ruga la planete în zilele dedicate acestora, a fost o parte din cultul corpurilor cerești."(13) Unii teologi moderni recunosc, "Da, când Sabatul zilei a șaptea este calculat pe calendarul biblic, acesta va cădea în mod diferit; dar tot ce cere Dumnezeu de la noi este să păstrăm Sabatul zilei a șaptea, în funcţie de calendarul folosit în societate." O astfel de credință relevă o lipsă tragică de cunoaștere a problemelor în joc. Săptămâna planetară cu cei șapte zei astrologici a fost văzută clar de către creștinii apostolici ca fiind legată de cultul demonic. Scriptura este neclintită în afirmarea că ritualurile păgâne nu sunt altceva decât închinarea la diavol: "Dar eu spun că lucrurile pe care neamurile [păgânilor] le jertfesc, le jertfesc demonilor, și nu lui Yahuwah, și eu nu vreau ca voi să aveți părtășie cu diavolii."(14)
Imaginea de mai sus(15) găsita în “Torturile și Chinurile Creștinilor Martiri” prezintă un martir, figura A, fiind forțat să țină în mână cărbuni arzând.(16) Legenda spune: "Martirul a cărui mână este umplută cu tămâie amestecată cu cărbuni arzând, și care, fiind constrâns de durere, împrăștie tămâia, se spune că a adus sacrificiu idolului." Mănunchiul de trăsnete, în obișnuita forma a unui X cu un fulger gros împărţit în două, dezvăluie idolul a fi zeul planetar, Jupiter.(17) Nici un creștin adevărat, pentru a-şi salva viața, n-ar oferi un vârf de tămâie zeului planetar din acea zi, nici măcar lui Saturn - chiar dacă ziua a șaptea de Sabat ar coincide, datorita lunației, cu ziua lui Saturn. Daca ar face acest lucru, l-ar recunoaște pe Saturn ca "zeu" al acelei zi.
Calendarul cuprinde aspecte mult mai mari decât au fost înțelese. Ziua în care omul se închină dezvăluie cărui Zeu / divinitate se închină. Primii creștini știau bine că a se închina după un calendar păgân, însemna să aducă un omagiu unui zeu păgân. Închinându-se după calendarul luni-solar al Creatorului, ei declarau loialitatea lor față de Eloahul cerului.
Acceptarea de către Creștinism a calendarului păgân nu s-a întâmplat peste noapte. Unii creștini faceau compromisuri într-un aspect, alții în altul. Unii au aderat strict la calendarul luni-solar în timp ce alții au păstrat Sabatul Lunar, dar au recunoscut, de asemenea, şi Duminica. Alții țineau atât Sâmbăta cât și Duminica, în timp ce unii se închinau numai Duminica. Compromisurile unei generații erau duse un pic mai departe de următoarea generaţie.
La fiecare pas pe parcursul sincretismului, la fiecare pas făcut în adoptarea formelor de cult din religia soarelui, precum și împotriva adoptării și respectării Duminicii, au existat constant proteste susținute de către toți adevărații creștini. Cei care au rămas credincioși lui Cristos și cuvântului adevărului curat al lui [Yahuwah] au tinut Sabatul [lui Elohim] conform poruncii, și conform cuvântului lui [Yahuwah], care stabilește Sabatul ca semn prin care [Yahuwah], Creatorul cerurilor și al pământului, se deosebește de toți ceilalți zei. Aceştia au protestat în mod corespunzător împotriva oricărei faze și forme de închinare adusă soarelui. Alții au făcut compromisul, mai ales în est, de a ține atât Sabatul cât și Duminica. Dar, în vest, sub influențele romane și sub conducerea bisericii și episcopiei Romei, doar Duminica a fost adoptată și ținută.(18)
Deoarece calendarele erau atât de diferite, a fost afectat în mod automat fiecare domeniu al vieții. Cei care nu au avut un angajament din inimă, față de doctrina pură, au găsit ușor o madalitate de a se scuza pentru compromisul lor. Discipolii cred că Eusebiu din Cezarea a fost primul scriitor bisericesc care a spiritualizat numele păgân de "Duminică", pentru a fi mai plăcut creștinilor. El a spus despre “dies Solis”, Duminica: "In ea a crescut, în sufletele noastre, Soarele Dreptății"(19) , el a scris mai departe că a ar fi văzut "fața slavei lui Hristos, și a privit în ziua luminii Sale."(20)
O înregistrare a tranziției creștine către calendarul păgân a fost păstrată în diverse inscripții funerare. O inscripție creștină se referă în textul său la “dies Mercurii” (ziua lui Mercur) . Data inscripţiei este considerată a fi fie 291 d. Hr. fie 302.(21) O altă inscripție creștină, una dintre cele mai vechi datate a fi descoperită la Roma, se referă la “dies Veneris” (ziua lui Venus). Ce face această inscripție să fie specială, este faptul că redă atât data Juliană cât și data luni-solară! Datată în 269 d. Hr, aceasta prevede:
În consulatul lui Claudiu și Paternus, pe Nones a lunii Noiembrie, în ziua lui Venus şi în a 24 - a zi a lunii lunare, Leuces a întocmit [acest memorial] pentru fiica sa, foarte dragă, Severa, și Duhului Tău cel Sfânt. Ea a murit [la vârsta] de 55 de ani, 11 luni [şi] 10 zile.(22)
"Nones" a lunii noiembrie este 5 noiembrie, care a căzut în ziua lui Venus, vineri. În acea lunaţie aceasta corespundea cu a 24-a zi a lunii lunare, sau "Ziua a doua" a săptămânii biblice.
Această metamorfoză lentă a creștinismului apostolic pur, către un creștinism împletit cu principiile calendației păgâne este în mare parte datorată lipsei cunoștințelor existente în prezent în ceea ce privește adevăratul calendar al Creatorului. Ciclul săptămânal păgân datează de mult timp în istorie, se presupune că un ciclu săptămânal continuu a existat dintotdeauna. Adevărurile istorice despre Calendarul Iulian au fost uitate și un raționament circular a fost folosit pentru a "dovedi" că Sâmbăta este Sabatul biblic: adică, săptămâna modernă a celui Gregorian a avut constant săptămâni de șapte zile, prin urmare, săptămânile au pedalat întotdeauna în mod continuu. Şi astfel Sâmbătă, trebuie să fie "Sabatul, zilei a șaptea", din porunca a patra.
Faptul că protestanții și catolicii se închină Duminica, în prima zi a săptămânii gregoriene, a fost considerat a fi o "dovadă" că Sâmbăta este Sabatul zilei a șaptea a Bibliei. La urma urmei, "Dacă Sâmbătă nu este adevăratul Sabat, de ce i-ar deranja Satana pe oameni punându-i să se închine Duminica?" Această dublă înșelăciune i-a întarit pe cei ce ţin Sâmbăta în presupunerea că aceasta reprezintă Sabatul biblic. Cu toate acestea, adevărurile istoriei fac lumină în întunericul erorii și tradiției pentru a dezvălui originile păgâne ale ambelor zile moderne de cult, Duminica și Sâmbăta.
_______________________________________________________________________________
Conținut Asemănător:
_______________________________________________________________________________
(1) R. L. Odom, Sunday in Roman Paganism, (New York: TEACH Services, Inc., 2003), p. 202.
(2) Eviatar Zerubavel, The Seven Day Circle, (Chicago: University of Chicago Press, 1985), p. 22; Ignatius, Epistle to the Magnesians, (The Ante-Nicene Fathers, Grand Rapids, Michigan: W. B. Eerdmans, 1956, James Donaldson and Alexander Roberts, eds.), Vol. 1, pp. 59-65.
(3) Vezi On the True Doctrine, tradusă în engleză de R. Joseph Hoffmann, (New York: Oxford University Press, 1987).
(4) “Celsus the Platonist,”Catholic Encyclopedia, NewAdvent.org.
(5) Odom, op. cit., p. 54.
(6) Origen, Against Celsus, book 6, chapter 22 in The Ante-Nicene Fathers, (New York: Charles Scribner’s Sons, 1913), Vol. 4, p. 583.
(7) Ibid.
(8) Tertullian, Ad Nationes, Book 1, Chapter 13 in J. P. Migne, Patrologiæ Latinæ Cursus Completus, (Paris, 1844-1855), Volumul 1, coloanele 369-372.
(9) În timp ce Hristos nu s-a născut la data de 25 decembrie, aceasta rămâne "oficial" pentru creştinătatea modernă ziua de naștere a lui Mesia. (10) Tertullian, Apologia, chap. 16, in J. P. Migne, Patrologiæ Latinæ, Vol. 1, cols. 369-372; standard English translation in Ante-Nicene Fathers, (New York: Charles Scribner’s Sons, 1913), Vol. 3, p. 31.
(11) Pentru o cercetare aprofundată, vezi www.tertullian.org.
(12) Antonio Gallonio, De SS. Martyrum Cruciatibus, 1591. Published in English: Tortures and Torments of the Christian Martyrs, A. R. Allinson, trans., (London: Fortune Press, 1903), p. 143. Scopul cărții a fost "edificarea credincioșilor" și a fost publicată cu aprobarea Bisericii Romano – Catolice.
(13) Odom, op.cit., p. 158.
(14) 1 Corinteni 10:20
(15) Această ilustrație a fost o placă de cupru gravată - făcută de Antonio Tempesta din Firenza (Florența), preluată după planurile lui Giovanni de Guerra din Modena, pictorul Papei Sixtus V.
(16) Gallonio, Tortures and Torments of the Christian Martyrs, op.cit., p. 138.
(17) Jupiter’s Day, dies Jovis, corespunde zilei modern de Joi.
(18) A. T. Jones, Cele două republici, (Ithaca, Michigan: A. B. Publishing, Inc., n.d.), pp. 320-321.
(19) Eusebius, Commentary on the Psalms, Psalm 91 (Psalm 92 in A.V.), in J. P. Migne, Patrologiæ Græccæ Cursus Completus, (Paris, 1856-1866), Volume 23, column 1169.
(20) Eusebius, Proof of the Gospel, Book 4, capitolul 16, tradus în engleză de W. J. Ferrar, Vol. 1, p. 207 așa cum este citat în ibid.
(21) E. Diehl, Inscriptiones Latinæ Christianæ Veteres, (Berolini, 1925), Vol. 2, p. 118, #3033.
(22) Ibid., p. 193, #3391. See also, G. B. de Rossi, Inscriptiones Christianæ Urbis Romæ, Vol. 1, part 1, p. 18, #11.