Era imposibil să definească ceea ce el a găsit. Cioburile de ceramică sfărâmate, acoperite de gunoiul şi murdăria acumulate de-a lungul mileniilor, nu erau binevoitoare să dezvăluie prea repede secretul lor. Cu toate acestea, arheologul era răbdător. Trecând prin sită pământul, a cules cu atenție fiecare piesă ce o găsea, catalogând cu migală chiar și cele mai mici cioburi. Atunci când săpăturile au eliberat și ultima piesă care încă exista, a început adevărata muncă.
Cu
mare grijă și îndemânare arheologul a curățat meticulos și a
restaurat fiecare bucată. În cele din urmă el a fost gata să
înceapă Vase.jpg)
asamblarea puzzle-ului ce se afla în fața sa. Montând o
bucată aici și alta dincolo, încercând să găsească potriviri
perfecte, a început, încet, să ia formă un frumos obiect.
Perfecțiunea de simetrie precisă a apărut ca părți pline,
rotunjite echilibrate deasupra unei baze care părea prea subțire,
să-l susțină.
În cele din urmă, eforturile sale minuțioase, au fost răsplătite. Prin hărnicie și munca grea a luat un set de piese sparte și le-a transformat într-o vază elegantă, una dintre cele mai bune de acest gen găsit vreodată.
Toți aceia care căuta adevărul trebuie să fie la fel de atenți precum arheologii. Gunoiul și murdăria tradiției, mizeria păgânismului, a îngropat multe adevăruri frumoase. Pentru ca să se spele cu grijă lăsând deoparte eroarea astfel încât adevărul să fie descoperit, restaurat la gloria sa deplină, este nevoie de un mare efort de atenție. Singurul principiu, pe care toți căutătorii adevărului trebuie să-l păstreze în mintea lor este că adevărul nu se va contrazice. În cazul în care un pasaj din Scriptură pare să contrazică un alt pasaj, este o invitație clară: Sapă aici! Există mai mult adevăr ce trebuie să fie descoperit care va împăca neconcordanța.
Un astfel de domeniu al Scripturii care a nedumerit mult timp cercetătorii Bibliei sunt afirmațiile din Matei, Marcu și Luca care par să fie în dezacord cu afirmații clare din evanghelia lui Ioan. Oamenii de știință se referă la evangheliile lui Matei, Marcu și Luca ca fiind evanghelii "sinoptice" din cauza marilor asemănări în detaliile fiecăreia precum și ordinea evenimentelor datate. Cea de a patra Evanghelie, Ioan, diferă în unele indicații.
Nicăieri nu este această aparentă diferență mai evidentă decât în consemnările cu privire la Paștele răstignirii. Cele trei evanghelii sinoptice, toate par să fie de acord la o dată pentru Paște, care este diferită de cea dată în Evanghelia lui Ioan.
Puzzle-Pieces.jpg)
În
realitate, nu există nici o neconcordanță. Adevărul niciodată nu
se contrazice! Este adevărat că, în această viață nu toate
întrebările vor primi răspuns. Yahuwah nu elimină toate motivele
de îndoială pentru că El apreciază libertatea personală. El nu
va forța pe oameni să creadă dacă nu vor să creadă. Astfel, vor
exista întotdeauna cârlige pe care cei care nu doresc să creadă
să își agațe îndoielile lor. În aceste aspecte, este
privilegiul credinciosului să-și exercite credința în Cel care
niciodată nu minte . Acestea fiind spuse, o examinare atentă a
probelor dezvăluie armonia tuturor celor patru evanghelii. Fiecare
evanghelie oferă piese ale puzzle-ului care, atunci când sunt
corect înțelese, dovedesc că nu există nicio contradicție.
Textele care au condus la confuzie mulți oameni sunt:
Matei 26:17 - "Și, în prima zi a azimelor, discipolii au venit la [Yahushua], spunându-i: Unde voiești să îți pregătim să mănânci paștele...?"
Marcu 14: 1 - "După două zile era sărbătoarea paștelui și a azimelor, și preoții de seamă și scribii căutau cum să îl prindă prin viclenie să îl ucidă."
Luca 22: 7 - "Atunci a venit ziua azimelor, în care paștele trebuia să fie înjunghiat."
Confuzia apare atunci când textele de mai sus sunt comparate cu relatarea lui Ioan cu privire la ultima cină, așa cum este scris în Ioan 13: "Iar, înainte de sărbătoarea paștelui, când [Yahushua] a știut că i-a sosit timpul ca să plece din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt ". (Ioan13: 1)
Aici, ca și în toate celelalte puzzle-uri biblice, Scriptura ne oferă răspunsul. Legea lui Moise, pe care Dătătorul Legii, Yahushua a păstrat-o în mod desăvârșit, prevede în mod clar timpul/ datele atât pentru Paște cât și pentru Sărbătoarea Azimelor.
În ziua a paisprezecea a primei luni, din luna întâi pe înserat, sunt paștele. . . [lui Yahuwah]. Și în a cincisprezecea zi a aceleiași luni este sărbătoarea azimilor. . . [lui Yahuwah]: șapte zile trebuie să mâncați azime. În ziua întâi, să aveți o adunare solemnă, sfântă: să nu faceți nicio lucrare de servire în ea. (Leviticul 23: 5-7)
Acest pasaj atribuie în mod clar două date diferite pentru cele două sărbători religioase:
Ioan 13 spune simplu: "Acum, înainte de sărbătoarea Paștilor...." Sinopticile par să contrazică chiar și datele din Levitic!
Blue-Puzzle-Piece.jpg)
La
asamblarea diferitelor piese ale adevărului acestui puzzel biblic,
trebuie să fie păstrate datele pentru Paște și Sărbătoarea
Azimelor, așa cum sunt date în Leviticul 23. Acestea oferă
"granița" puzzle-lui. Ele nu pot fi înlăturate. Astfel,
trebuie să fie furnizată o altă explicație pentru care sinopticii
par să plaseze Paștele și în prima zi a Azimelor în aceeași zi.
Primul punct care trebuie luat în considerare este că atât Matei 26:17 și Marcu 14: 1 au avut cuvinte adăugate în traducerea în limba română, care nu apar în original. Cuvintele de mai jos italice (italice și în traducerea Biblia Fidela) sunt cuvintele pe care traducătorii le-au adăugat textelor. Ele nu apar în original:
Fără cuvintele adăugate, Matei spune simplu: " Acum, în prima sărbătorii azimilor ucenicii au venit...." " Cu cuvintele adăugate lăsate la o parte, Marcu afirmă: "După două zile era paștele și azimile. . . . "
În textul din Matei, cuvântul "prima" provine din cuvântul πρώτος (Protos), care înseamnă "în primul rând (în timp, loc, ordine sau importanță)." 2 Acesta poate însemna "începutul" și "cel mai bun", dar poate, de asemenea, să fie tradus la fel de corect ca fiind "înainte". Atunci când πρώτος (protos) este tradus cu "înainte de" Matei 26:17 afirmă: "Acum, înaintea sărbătorii azimelor ucenicii au venit...." Acest lucru este în acord cu Ioan 13: 1: "Acum, înainte de sărbătoarea paștilor..."
Pasajul din Marcu trebuie să fie analizat în contextul a ceea ce urmează imediat după ce Yahushua este uns în Betania, în timpul sărbătorii din casa lui Simon. Cu toate acestea este necesar, mai întâi, să se înțeleagă exact modul în care israeliții foloseau anumite fraze, în mod specific "Paștele" și sintagma "pâine nedospită." Aceasta oferă urmatoarea piesa a puzzle-ului scriptural.
Un
studiu al cadrului
săptămânii patimilor. . . va dezvălui faptul că în Noul
Testament expresie τά ἄζυμα ( "pâine nedospită"),.
. . apare Red-Puzzle-Piece.jpg)
în mai multe locuri unde se face referire la sezonul
pascal. Această expresie este un termen tipic sinoptic; și totuși,
atât Marcu cât și Luca pare că s-ar fi înțeles la momentul în
care au scris evangheliile că numele sărbătorilor πάνοχα τò
și τά ἄζυμα să fie utilizate interschimbabil într-un sens
general.3 Cu toate acestea, cel de-al doilea dintre
acești [termeni] pare să fi fost preferat de Luca pentru descrierea
sezonul paștelui, 4 și, probabil și de către Matei.5
Iosif Flavius recunoaște, de asemenea, utilizarea alternativă a
acestor doi termeni în în propria sa referire la această
sărbătoare.6 El numește ziua a "paisprezecea"ca
fiind "ziua azimelor." 7, 8
Limbajul este fluid și termeni sunt frecvent utilizați în mai multe sensuri. La fel ca și cuvântul "Crăciun" ce se aplică atât datei de 25 decembrie,cât și întregului sezon al lunii decembrie. În timpul lui Mesia, termenii "azimele" și "paștele", ajunseseră să fie termeni aplicați sărbătorii, care viza întreaga săptămână, începând de la Paște (14 Abib) și trecând prin întreaga sărbătoare de șapte zile a azimilor care începea pe 15 Abib.
Doi scriitori bine-cunoscuți ai primului secol d. Hr. utilizau termenii de "Paștele" și "Sărbătoarea azimilor"în mod interschimbabil, uneori folosind "Azimelor" făcând referire la Paște; alte ori folosind "Paște" pentru întreaga sărbătoare. Acești scriitori sunt Filon din Alexandria (20 î.Hr. - 50 d.Hr.) și Iosif Flavius (37 AD - circa AD 100).
Pentru ca să fie înțelese declarațiile cu privire la Paște ale scriitorii primului secol, este esențial ca termenii pentru sărbători să fie catalogate și interpretați în contextul istoric. În general vorbind, aceste cuvinte și expresii rituale sunt într-o limbă străină, și pot fi destul de diferit înțelese de către traducători. De exemplu, cuvântul grecesc πάσχα sau φάσκα, așa cum apare uneori, este găsit aproximativ de douăsprezece ori în scrierile lui Iosif Flaviu. Noi îl traducem ca fiind paștele, ceea ce înseamnă de obicei cina pascală. Dar, de obicei, scrierile lui Iosif Flavius, cuvântul este interschimbabil cu sărbătoarea azimelor ce dura opt zile, și doar în trei cazuri se referă în mod direct la ziua a 14-a Nisan [Abib], în timp ce cu siguranță, doar de trei ori este folosit pentru mielul pascal. Și se pare că nicăieri termenul πάσχα nu desemnează cina pascală, deși se fac referi comune la jertfa și cina pascală. În Iosif Flavius, există aproximativ douăzeci și cinci de referiri la această ceremonie de sacrificiu.9
Un loc în care Iosif Flavius folosește termenii "Paște" și "Sărbătoarea Azimelor" interschimbabil poate fi găsit în Al II-lea război, I.1-3 unde el afirmă:
Tocmai urma să înceapă sărbătoarea azimelor, pe care iudeii o numesc Pascha (Paşti) şi o cinstesc cu aducerea multor jertfe, o uriaşă mulţime din împrejurimi strângându-se în oraş pentru ceremoniile îndătinate. Cei care purtau doliul după cărturarii ucişi alcătuiau în Templu grupuri compacte şi căutau să dea forţe proaspete răzvrătirii.10
În acest pasaj, Iosif ne-a relatează despre o revolta a copiilor lui Israel, care au avut loc, după moartea lui Irod cel Mare, pe data de 14 Nisan; de Paște. El face o introducere afirmând că "sărbătoarea azimilor a venit deja" și merge mai departe explicând faptul că sărbătoarea în sine era numită, de către copiii lui Israel, "Pascha / Paștele". Aceasta este exact modul în care evangheliile sinoptice folosesc acest termen.
Green-Puzzle-Piece.jpg)
Este
clar că pentru Iosif termenii utilizați pentru a desemna cele două
perioade ale sărbătorii au devenit impreciși astfel încât puteau
fi folosiți interschimbabil. Josephus se putea referi la această
perioadă de opt zile într-un loc ca fiind Sărbătoarea Azimelor și
în alte locuri folosind termenul Paște ca sinonim pentru
Sărbătoarea Azimelor sau pur și simplu se referea la întreaga
perioadă ca fiind Paștele. . . că, în utilizarea comună, nu se
făcea o distincție între Paște și Sărbătoarea Azimelor și că
14 Nisan au fost asimilat perioadei sărbătorii.11
Motivul pentru care termenii au fost atât de des folosiți în mod interschimbabil este pur si simplu din cauza faptului că de Paști se mânca, de asemenea, azime și nu doar în timpul celor șapte zile ce urmau. Fără nici o îndoială, "Expresia τά ἄζυμα [azimă] își are originea în Vechiul Testament, ale căror legi primitive prevedea ca în ziua a paisprezecea a primei luni evreiești pâinea nedospită să fie consumată împreună cu mielul prăjit."12 Aluatul, (drojdia) trebuia îndepărtată din case pe 14, și în seara sărbătorii Paștelui mielul era mâncat cu pâine nedospită.
Dificultatea care a apărut cu privire la aceste texte provine în mare parte din presupunerea termenul πάσχα [Pascha / Pesah], ce apare în scrierile lui Filo și ale lui Iosif Flavius, se referă întotdeauna la ceremonia pascală din data de 14 Nisan [Abib]. Dimpotrivă, așa cum a fost deja explicat, acest cuvânt se referă de obicei la întreaga sărbătoare a azimilor. Și nu ar trebui atribuit un alt sens acestui termen decât dacă textul indică.13
Înțelegând în mod clar că "Paștele" și "pâinea nedospită" erau folosite alternativ pentru numirea întregului sezon al sărbătorii, precum și doar anumitor zile din cadrul sărbătorii, este timpul să recitim versetul din Mark 14: 1 și textele imediat următoare:
După două zile era sărbătoarea paștelui și a azimelor; și preoții de seamă și scribii căutau cum să îl prindă prin viclenie să îl ucidă. Dar spuneau: Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare a poporului. Și fiind în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când ședea el la masă, a venit o femeie având un vas de alabastru cu ulei parfumat de mir de nard curat, foarte prețios; și a spart vasul, și a turnat mirul pe capul lui. (Marcu 14: 1-3)
Motivul pentru care aceste versete au cauzat unele confuzii se datorează faptului că pare să contrazică relatarea din Ioan:
Atunci
. . . [Yahushua], cu șase zile înainte de paște, a venit în
Betania, unde era Lazăr care fusese mort, pe care îl înviase
dintre morți. De aceea acolo i-au făcut o cină și Marta servea,
iar Lazăr era unul dintre cei ce ședeau la masă cu el. Atunci
Maria a luat o jumătate de litru de parfum de nard curat, foarte
scump, și a uns picioarele lui. . . [Yahushua], și i-a șters
picioarele cu părul ei; și 
casa a fost umplută de aroma
parfumului. (Ioan 12: 1-3)
Nu ar trebui să se piardă timp pe contradicții cu privire la faptul că Marcu spune că Maria a turnat mirul pe capul lui Yahushua iar Ioan spune că pe picioarele Lui. Orice polițist știe că, până și martorii oculari pot oferi descrieri diferite ale aceluiași eveniment întrucât o persoană poate observa un lucru, în timp ce o altă persoană, se concentrează pe altceva, cu toate că ambele mărturii pot fi adevărate. Răspunsul simplu este că Maria a turnat mir atât pe picioarele cât și capul Mântuitorului.
Adevărata aparentă controversă apare cu privire la declarația clară a lui Marcu că Paștele urma să aibă loc peste două zile, în timp ce relatarea din Ioan prevede că Yahushua a venit în Betania cu șase zile înainte de Paște. În rezolvarea acestei aparente contradicții, este important să interpretăm Scripturile așa cum scrie și nu furnizându-le un sens suplimentar, care nu apare acolo.
Este ușor să sari la concluzii atunci când textul în sine nu prezintă. . . o "concluzie inevitabilă." Textele cu privire la vizita din Betania sunt un astfel de caz. Spune Ioan oare că ungerea a avut loc cu șase zile înainte de Paște? Nu! Ceea ce spune textul, este "cu șase zile înainte de paște [Yahushua], a venit în Betania" (Ioan 12: 1, sublinierea mea). Apoi, după această declarație, relatarea ungerii este introdusă prin cuvântul grecesc oun care se traduce prin: " apoi, prin urmare, în consecință, așa stând lucrurile" (Thayer). Oun se referă pur și simplu la următorul lucru întâmplat pe care Ioan alege să-l discute. Aceasta nu trebuie să însemne că masa a avut loc în aceeași zi în care [Yahushua] a venit în Betania.14Prin contrast, Marcu descrie o succesiune de evenimente. Într-un moment în care, "după două zile urma Paștele" (Marcu 14: 1a), liderii evrei au conspirat să- l ucidă pe [Yahushua] (Marcu 14: 1b). Acest lucru a avut loc atunci când [Yahushua] era " în Betania, în casa lui Simon leprosul" (Marcu 14: 3). Aici ni se spune că ungerea din Betania a avut loc cu două zile înainte de Paște, și că [Yahushua] a venit în Betania cu șase zile înainte de Paște (sau cu patru zile înainte de acest eveniment).
Astfel, relatarea din Ioan nu contrazice relatarea din Marcu. Dar, pentru a aprecia pe deplin acordul dintre Ioan și Marcu cu privire la această problemă, este necesar să ne ațintim atenția către primul Paște înregistrat în Scriptură. După cum s-a demonstrat, termenii "Paștele" și "azimelor" erau folosiți alternativ pentru întregul sezon festiv. Cu toate acestea, este adesea trecute cu vederea, faptul că "sezonul" nu începea pe data de 14 a lunii, ci mai degrabă în ziua a zecea, când se efectua o lucrare de pregătire foarte importantă.
Și Yahuwah le-a spus lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului, spunând: " Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; aceasta va fi prima lună a anului pentru voi. Vorbiți întregii adunări a lui Israel, spunând: "În ziua a zecea a acestei luni își vor lua un miel, conform cu casa părinților lor, un miel pentru o casă. . . . Mielul vostru să fie fără cusur, o parte bărbătească de un an; să îl luați dintre oi sau dintre capre. Și să îl păstrați până în a paisprezecea zi a lunii acesteia; și întreaga mulțime a lui Israel să îl înjunghie seara. "(vezi Exodul 12: 1-3, 5, 6).
A
zecea zi a primei luni era ziua în care fiecare gospodărie trebuia
să aleagă un miel sau un ied perfect pentru darul lor de
sacrificiu. Ca simbol al Mântuitorului, fiecare animal trebuia să
fie perfect și fără niciun cusur. Aceste animale tinere urmau să
fie aduși în casă, spălate, dezmierdate și hrănite. Făcând
aceste lucruri, familia urma să se atașeze emoțional de mica
creatura. Astfel, atunci când animalul era ucis, acest miel trebuia
să aibă un efect mult mai profund asupra familiei simbolizând
Mielul lui Yah, care trebuia să fie ucis pentru păcatele lumii.
Înțelegând faptul că termenul "Paște", a avut o utilizare mult mai largă decât referirea pur și simplă la la data specifică 14 Abib, unii cercetători au sugerat că ziua în care Yahushua a fost uns a fost, de fapt, a zecea zi a lunii - chiar ziua în care întotdeauna erau alese animalele de sacrificiu. Amintindu-ne faptul că evreii numărau zilele mai degrabă inclusiv, decât în mod exclusiv așa cum se face astăzi, calendarul sărbătorii din casa lui Simon se potrivește perfect celei de-a zecea zi a lunii.
Chiar cuvintele Mântuitorului par să indice faptul că El a înțeles semnificația ungerii Mariei în această lumină. Când ucenicii au început să critice generozitatea Mariei, Yahushua a spus: "Lăsați-o în pace. de ce o tulburați? A lucrat o lucrare bună față de mine "(Marcu 14: 6). Apoi, prevestind moartea Lui în doar patru zile, El a adăugat:
Fiindcă pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, și oricând voiți, puteți să le faceți bine, dar pe mine nu mă aveți totdeauna. Ea a făcut ce a putut. A venit dinainte să îmi ungă trupul pentru înmormântare ". (Marcu 14: 7, 8)
Banchetul a fost, de fapt, o cină de "mulțumire" oferită Mântuitorului de către un fariseu bogat numit Simon. Yahushua l-a vindecat pe Simon de lepră (vezi Marcu 14: 3) și ca mulțumire că fusese vindecat, Simon a invitat pe Mântuitorul cu ucenicii Săi și cu Lazăr la o masă generoasă. Chiar fiul lui Simon era unul dintre cei doisprezece ucenici. Acesta era ucenicul acela care, fiind în confortul propriei sale case, critică în primul rând generosul cadou al Mariei și, implicit, acceptarea acesteia de către Mântuitorul.
Și fiind el în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe când ședea el la masă, a venit o femeie având un vas de alabastru cu ulei parfumat de mir de nard curat, foarte prețios, și a spart vasul și a turnat mirul pe capul lui. (Marcu 14: 3)
Atunci unul dintre discipolii Săi, Iuda Iscariot, al lui Simon, 15care avea să îl trădeze, a spus: "De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de dinari și să fie dați săracilor?" Dar spunea aceasta, nu pentru că îi păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoț, și avea punga; și purta ceea ce se punea în ea. Atunci . . . [Yahushua] a spus: "Las-o în pace; pentru ziua înmormântării mele l-a ținut. Fiindcă pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe mine nu mă aveți totdeauna. "(Ioan 12: 4-8).
Ceilalți ucenici, care-l admirau pe Iuda pentru averea, cultura și poziţia sa, i-au urmat rapid exemplul. A fost o reacție furioasă a lui Iuda împotriva blândei mustrări a Mântuitorului ce a avut loc la cina dată de tatăl său, care l-a determinat pe Iuda să-L trădeze pe Yahushua în mâinile preoților. După ce este descrisă mustrarea e care Yahushua o adresează ucenicilor, următoarele cuvinte din Marcu sunt: "Și Iuda Iscariot, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoții de seamă să li-l trădeze. Și când au auzit, s-au bucurat, și a promis să îi dea bani. Și, căuta momentul potrivit cum să îl trădeze. "(Marcu 14:10,11)
Pot fi găsite dovezi circumstanţiale suplimentare că cina din casa lui Simon a avut loc în ziua a zecea a lunii în evenimentele care au urmat după aceea:
Dacă banchetul din casa lui Simon ar fi avut loc pe data de 12, cu doar două zile înainte de paște, nu ar fi fost suficient timp pentru ca toate aceste evenimente care sunt relatate în Scriptură ca având loc între această cina și Ultima Cină, să aibă loc. Acest fapt confirmă acordul dintre raportul lui Ioan și cel al lui Marcu.
O piesă suplimentară a puzzle-ului se fixează la locul potrivit prin faptul că toate cele patru Evanghelii precizează în mod clar că răstignirea, care a avut loc de Paște, a fost în "ziua pregătirii."
Matei 27:59, 60 și 62 - "Și Iosif, după ce a luat trupul,l-a înfășurat într-o pânză curată de in, și l-au pus într-un mormânt nou, al lui însuși, pe care-l săpase în stâncă; și a rostogolit o piatră mare la ușa mormântului, și a plecat.. .. Și a doua zi, care a urmat zilei pregătirii, preoții de seamă și fariseii s-au adunat la Pilat.... "
Marcu 15:42 - "Și acum, făcându-se seară pentru că era pregătirea, care este ziua dinaintea sabatului, Iosif din Arimateea... a intrat cutezător la Pilat și a cerut trupul lui... [Yahushua]. "
Luca 23:53, 54 - "Și l-a luat jos[Iosif din Arimateea], și l-a înfășurat în pânza de in, și l-au pus într-un mormânt tăiat în piatră, în care nu fusese pus nimeni niciodată. Și acea zi era pregătirea, și sabatul se apropia ".
Aceasta este o dovadă foarte concludentă că cele patru evanghelii sunt de acord cu privire la datele Paștelui și ale Sărbătorii Azimelor. Pe calendarul biblic luni-solar, Paștele are loc întotdeauna pe data de 14 în a șasea zi a săptămânii.
În consecință, ziua următoare, prima zi a Sărbătorii Azimelor cade întotdeauna în ziua de Sabat a zilei a șaptea, așa cum Leviticul 23: 6 confirmă că aceasta era pe data de 15 a lunii. Scriptura numește ziua a paisprezecea / Paștele ca fiind "ziua de pregătirii." Mulți dintre Sabatarieni folosesc termenul aplicându-l fiecărei a șasea zi, întrucât a șase zi este o zi de lucru, pregătire pentru Sabatul din ziua următoare și deși Scriptura în sine, aplică acest termen doar pentru a paisprezecea zi a primei luni / Paștele - o zi înainte de prima zi a Sărbătorii Azimelor, cu siguranță este posibil ca israeliții să fi folosit termenul în același fel în care îl folosesc sabatarienii, azi.
Pentru că în prima zi a Azimelor coincide întotdeauna cu un Sabat săptămânal, ziua era numită un "Sabat Mare."
Și plecându-și capul și-a dat duhul. De aceea iudeii, ca nu cumva să rămână trupurile pe cruce în Sabat, fiindcă era pregătirea (pentru că ziua aceea a Sabatul era o zi mare), evreii l-au implorat pe Pilat să le zdrobească picioarele și să fie luați. Ioan 19:30, 31
Ziua
Pregătirii era o zi de lucru. Era ziua în care aluatul trebuia să
fie scos din casa (un simbol al păcatului îndepărtat din templulPurple-Puzzle-Piece.jpg)
sufletului). Atunci când mieii de Paște erau sacrificați, aceștia
arătau cu nerăbdare la Mesia ce urma să fie ucis pentru păcatele
lumii. Acest lucru, precum și data zilei pregătirii, este confirmat
de un incident relatat în evangheliile sinoptice, care nu a fost
redat în Ioan. Acest incident oferă încă o altă piesă a
puzzle-ului, în scopul de a clarifica relatarea biblică cu privire
la momentul Paştelui crucificării.
Se obișnuia ca infractorii ce erau condamnați să își poarte singuri crucea pe drumul spre locul de execuție. Cu toate acestea, Matei, Marcu și Luca afirmă că o altă persoană a dus crucea Mântuitorului. Acest lucru nu a fost un ultim act de mila arătat unui om nevinovat. După toate probabilitățile, Mântuitorul nu a avut forța fizică de a-și transporta propria cruce din cauza nopții nedormite, precum și a pierderii de sânge în urma biciuirii primite. Soldații romani au rezolvat problema forțând pe altcineva să ducă crucea Lui:
Unii
autori cred că explicația conform căreia Simon "venea de la
câmp” face o referire la faptul că Simon s-ar fi întors de la
lucru câmpului. Întrucât aceste fapte se petreceau dimineața
devreme, un motiv mult mai plauzibil ar fi că Simon călătorea la
Ierusalim pentru sărbătoarea azimilor. Expresia "venea de la
câmp" implică o călătorie mai mare decât o scurtă
"călătorie în ziua Sabatului", permisă în 
zilele
sfinte. Fie că Simon lucrase la câmp sau călătorise, singurul mod
în care acest lucru putea fi posibil era dacă Paștele era o zi de
lucru. Faptul că cele trei evanghelii sinoptice includ această
poveste este confirmarea faptului că utilizarea lor anterioară a
expresiei "sărbătoarea azimilor" era o referire în mod
obișnuit înțeleasă a fi chiar ziua Paștelui.
Relatarea din Luca este un pic diferită. Ea afirmă: "Atunci a venit ziua azimelor în care Paștele trebuia înjunghiat." (Luca 22: 7) După cum s-a demonstrat, termenii "Paștele" și "azimelor", erau folosiți în linii mari, cuprinzând și ziua când mielul de sacrificiu era selectat; din ziua a zecea până în ultima zi a sărbătorii azimilor (pe 21 ), care era imediat urmată, pe 22, de un Sabat al zilei a șaptea. Ceea ce urmează, în Luca 22 este o descriere detaliată a Ultimei Cine care este încă comemorată astăzi în serviciul comuniunii. Piesa de legătură a puzzlului dintre cele trei Evanghelii sinoptice și evanghelia lui Ioan este faptul că Ultima Cină a avut loc cu doar câteva ore înainte de trădarea Mântuitorului, și nu era de fapt cina Pascală.
În ebraică, aramaică și greacă, la fel ca și în limba rămână, existau diferite cuvinte care indicau dacă pâine era făcută cu drojdie (pâine dospită) sau fără drojdie (pâine nedospită).
EBRAICĂ
Azimă = matzah (sau matzot pentru mai multe.)
Pâine dospită = lekhem (sau lekhemim pentru mai multe.)
ARAMAICĂ
pâine nedospită = patireh
pâine dospită = lakhma
GREACĂ
pâine nedospită = azumos (sau azumon sau azuma pentru mai multe.)
Pâine dospită = artos (sau arton pentru mai multe.)
Fără nicio excepție, de fiecare dată când Scriptura se referă la "Sărbătoarea Azimelor" cuvântul pentru pâine fără drojdie este utilizat: matzah, patireh sau azumos. Cu toate acestea, ori de câte ori în Scriptură este menționată pâinea de la ultima cină este folosit cuvântul pentru pâine dospită: lakhma, artos. Astfel, "Cina cea de taină", a avut loc în ziua dinaintea mesei efective de Paște.
După cum s-a demonstrat, atât Ioan cât și Matei afirmă că Cina cea de Taină a avut loc înainte de Paște și de Sărbătoarea Azimelor. În 1 Corinteni 11:23 și 26-28, Pavel folosește în mod constant cuvântul pentru pâine cu drojdie atunci când se discută Cina cea de Taină și semnificația ei spirituală. În timp ce John nu dă socoteală de Cina cea de Taină, concentrându-se în schimb asupra spălării picioarelor care a precedat acea cină, Matei, Marcu și Luca sunt cu toții de acord că pâinea folosită la Cina cea de Taină era pâine dospită și, prin urmare, nu era masa de Paște. Acest lucru este confirmat de o relatare din Ioan, care se referă în mod repetat, până în ziua răstignirii ca fiind ziua reală a Paștelui, procedată de prima zi a Sărbătorii Azimelor. (A se vedea Ioan 18:28; 18: 39; 19: 14; 19:31 și 19:42.) Pentru o explicație detaliată, vezi Cina cea de Taină: Paște? sau nu?
Ultima
piesă a adevărului care apare în toate cele patru Evanghelii,
conform căruia referirile la aceleași evenimente au avut loc peMissing-Puzzle-Piece.jpg)
aceleași date, poate fi găsită în faptul că întreaga națiune a
fost unită în celebrarea Cincizecimii. Dacă cele trei Evanghelii
sinoptice ar fi făcut cu adevărat referiri la o dată a Paștelui
diferită de cea din Evanghelia lui Ioan, atunci acest lucru ar fi
afectat cu siguranță calcularea
zilei Cincizecimii.
Chiar înainte ca, după învierea Sa, Mântuitorul să se întoarcă la cer, El a dat instrucțiuni clare ucenicilor Săi să rămână în Ierusalim: "Și aflându-se împreună cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte făgăduința Tatălui , pe care, a spus el, ați auzit-o de la mine. Pentru că Ioan întradevăr a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt nu după multe zile ". (Fapte 1: 4, 5)
Ucenicii au ascultat de Învățătorul lor înviat. Următoarele câteva zile au fost un timp de cercetare și pocăință a inimii.
Și când se împlinea ziua cincizecimii, erau toți într-un gând la un loc. Și dintr-o dată a venit un sunet din cer ca al unui vânt vijelios, puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.Și le-au apărut limbi despicate ca de foc și s-au așezat peste fiecare dintre ei. Și toți s-au umplut cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească clar. (Fapte 2: 1-4)
Cincizecimea este una dintre sărbătorile anuale pentru care toți israeliții evlavioși s-au întors la Ierusalim pentru celebrarea ei. Faptul că Ierusalimul era plin cu acești pelerini din ținuturi îndepărtate este redat în versetul următor.
Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, mezi, elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui . . . [Elohim]. (Fapte 2:5-11)
Această listă incredibilă de oameni de origine israelită, care trăiesc în atât de multe națiuni și diferite ca locați confirmă că ei, erau în Ierusalim, cu scopul expres de a celebra sărbătoarea anuală a Cincizecimii.
Putting-Puzzle-Pieces-Together.png)
Dacă
Ioan și ceilalți scriitori ai Evangheliei ar fi fost în
discordanță în cronologia lor cu privire la data paștelui, cum se
întâmpla că nu doar ucenicii, ci și toți evreii din fiecare
parte a Orientului Apropiat, erau în acord deplin asupra datei
Cincizecimii care erau în aceeași zi. Dacă nu există diferențe
de opinie asupra datei paștelui, nu trebuia să existe diferențe
nici asupra datei Cincizecimii.16
Departe de a oferi rapoarte contradictorii ale datei Paștelui răstignirii, cele patru evanghelii sunt toate în deplin acord! Diferențele în raporturile lor oferă de fapt, confirmarea faptului că toate acestea sunt deacord fără nici un fel de contradicție.
Adevărul nu se contrazice. Dacă există aparente discrepanțe, ele sunt doar pentru a evidenția un aspect în care este nevoie de studii suplimentare. Acolo unde înțelepciunea lui Yahuwah a stabilit că nu trebuie să fie eliminate toate motivele de îndoială, permițând tuturor să își exercite libertatea de a alege să creadă sau să se îndoiască, pentru că "fără credință este imposibil a plăcea Lui, fiindcă cel care vine la [Elohim] trebuie să creadă că El este și că el răsplătește pe cei ce-L caută cu zel. "(Evrei 11: 6)
În timp cei ce vor să critice vor a face rapid presupuneri și vor folosi ipotezele lor pentru a discredita Scriptura, credincioșii ar trebui să se antreneze în a analiza cu atenție cuvintele Scripturii. In cele mai multe (dacă nu toate cazurile), confuziile cu care ne confruntăm sunt din cauza greșitei noastre înțelegere a textului, și nu din cauza cuvintelor Scripturii.17
În această perioadă în care cunoașterea a crescut și multe adevăruri cerești sunt restaurate, toți ar trebui să se simtă încurajați să studieze pentru ei fiecare principiu al credințelor lor. Dacă o doctrină se dovedește a fi eronată, Duhul Sfânt a fost dat ca să conducă pe toți cei care caută adevărul la cunoașterea acelui adevăr. "Și când vine, El [Duhul Adevărului] va convinge lumea de păcat, și de dreptate și de judecată." (Ioan 16: 8)
Articole asemănătoare:
Video:
1 Toate versetele biblice au fost luate din traducerea – Biblia Fidela.
2 #4413, The New Strong's Expanded Dictionary of Bible Words.
3 Marcu 14:1; Luca 22:1.
4 Fapte 12:3; 20:6.
5 Matei 26:17.
6 Ant[iquities], XVII.IX.3; B.II.I.3, etc.
7 B.V.III.1. Thackeray: "When the day of unleavened bread came round on the fourteenth," etc.
8 Grace E. Amadon, "The Johannine-Synoptic Argument," (original manuscript of the published article), Andrews University, James White Library,Collection 154, Box 2, Folder 1, p. 1, subliniere adăugată
9 Grace E. Amadon, "Important Passover Texts in Josephus and Philo,"(manuscrisul original al articolului publicat), Andrews University, James White Library, Collection 154, Box 2, Folder 1, p. 1, subliniat în original; font italic adăugat.
10 Iosif Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, traducere de Gheneli Wolf şi Ion Acsan, Editura Hasefer,Bucureşti, 1997, p. 139
11 Barry D. Smith, “The Chronology of the Last Supper,” Westminster Theological Journal 53:1 (1991), pp. 35 & 36.
12 Amadon, "The Johannine-Synoptic Argument," op cit., p. 3.
13 Amadon, "Important Passover Texts in Josephus and Philo," op cit., p. 9.
14 Oun "nu furnizează întotdeauna o legătură de cauzalitate strict, dar poate fi utilizat mai vag ca conjunctivă temporală în continuarea sau pentru reluarea unei narațiuni" (Gramatica greacă a Noului Testament și literatură creștină timpurie. F. Blass, A . DEBRUNNER si Robert Funk Chicago. Universitatea din Chicago Press, 1961, 234-5).
15 Pentru mai multe aspecte care confirmă că Iuda Iscarioteanul era fiul lui Simon, vezi Ioan 13: 2-3 și 13: 26.
16 Amadon, "The Johannine-Synoptic Argument," op cit., p. 9.
17 Kyle Pope, “Dating Passover and the Last Supper,” Ancient Road Publications.