Transumanismul este scopul final al lui Satana: oameni după propria sa imagine. |
Isaia 14 conține o abordare fascinantă – și, sincer, îngrozitoare – asupra minții și motivațiilor lui Satana.
Cum ai căzut din ceruri,
Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor!
Cum ai fost doborât la pământ,
Tu, asupritorul neamurilor!
Tu ai zis în inima ta:
“Mă voi înălţa la cer;
Îmi voi ridica tronul
Mai presus de stelele lui Yahuwah!
Voi şedea pe muntele adunării,
Pe înălţimile din nord!
Mă voi înălţa deasupra norilor,
Şi mă voi face asemenea Celui Preaînalt!”
Aroganța unei astfel de mândrii este uluitoare. Dar te-ai gândit vreodată la modul în care Satana intenționează să „fie precum cel Preaînalt”? Aceasta nu este doar o vorbă deșartă. Pentru a înțelege cum intenționează Satana să fie precum Yahuwah, este necesar să analizăm ceea ce îl deosebește pe Yahuwah de orice altă entitate din univers.
Motivul de închinare
Există o mulțime de motive emoționale pe care credincioșii le pot da cu privire la motivul pentru care Yahuwah este vrednic de închinare: Ne iubește; Și-a sacrificat fiul pentru a ne salva; ne iartă etc, însă într-un sens juridic și etern, există doar unul: Yahuwah ne-a creat. Simplu,asta-i tot.
In viziunea sa, Ioan a văzut douăzeci și patru de bătrâni care se închinau lui Yahuwah în fața tronului sau. Și i-a auzit spunând:
Tu ești vrednic, o, [Yahuwah],
Pentru a primi glorie, onoare și putere;
Căci Tu ai creat toate lucrurile,
Și prin voia ta ele există și au fost create.
Yahuwah este vrednic de închinare pentru că El a creat toate lucrurile. Pentru a fi ca Yahuwah, atunci, Satana la rândul lui trebuie și el să creeze. Aceasta este agenda ascunsă a lui în lupta asta pentru transumanism.
Făcuți după înfățișarea Creatorului
Scriptura ne dezvăluie “Yahuwah l-a creat pe om după chipul Său, după chipul lui Elohim l-a creat; bărbat şi femeie i-a creat.”(Geneza 1:27) Este prerogativul lui Yahuwah, Creatorul, să dăruiască celor pe care i-a ales, nemurirea. Lucifer a vrut ca Adam și Eva să păcătuiască și apoi mâncând din pomul vieții să devină păcătoși nemuritori. Yahuwah a prevenit acest lucru prin faptul că i-a alungat pe cei doi din Grădina Edenului și a postat herubimi ca să ”păzească pomul vieții”(Geneza 3:24)
Acum, diavolul încearcă să fie ca cel Preaînalt uzurpând dreptul divin de a fi venerat, încercând să creeze omul după chipul său. Metoda lui? Transumanismul.
Următorul stagiu de “evolutie”
Transumanismul Trans-umanismul Substantiv
( Dicționarul American Heritage al Limbii Engleze.) |
Îmbinarea tehnologiei cu biologia poate și a adus beneficii umanității. Stimulatoarele cardiace și protezele sunt doar două exemple ale modului în care tehnologia ajută biologia. Problema este că transumanismul este inseparabil legat de postumanism, care este ideea că umanitatea însăși va aduce o versiune mai avansată, mai evoluată a ei însăși. Nu vom mai avea o natură umană, ci post-umană. O specie complet nouă și diferită.
Augmentare umană
Și în mod logic, are sens. Daca crezi că umanitatea a evoluat dintr-o formă mai slabă de viață ca mai apoi să folosească tehnologia pentru a “avansa” și mai mult spre o umanitate mult mai înaltă, atunci toate acestea au sens. Cu toate acestea, problema este mult mai complicată decât credințele personale cu privire la originea speciei noastre. Există mari pericole intrinseci agendei transumaniste.
Bazându-se pe o viziune neo-darwiniană asupra lumii, se susține că oamenii ar trebui să ia evoluția în propriile mâini și să întreprindă încercări pe scară largă de a încorpora tehnologiile în propriile lor vieți. Aceste proiecte vizează o creștere radicală a funcțiilor corporale (de exemplu, sănătatea, longevitatea), a capacităților cognitive și emoționale (de exemplu, intelectul, memoria), a trăsăturilor fizice (puterea, frumusețea) și a comportamentului (de exemplu moralitatea)1.
Deși toate acestea sună bine, întreabă-te: “Cine v-a defini moralitatea?” Pentru cei credincioși, Biblia definește moralitatea. Pericolul crește exponențial cu capacitatea tehnologiei de a influența și nu doar atât ci de a controla gândurile, credințele și acțiunile unui individ.
Perspectiva Șarpelui
În 2021, Ministerul Apărării al Regatului Unit a elaborat un raport de proiect în parteneriat cu Oficiul Bundeswehr pentru planificarea Apărării din Germania. Raportul a fost intitulat „augmentarea umană – începutul unei noi paradigme, un proiect de implicații strategice”. Acesta a declarat: "Augmentarea umană va deveni din ce în ce mai relevantă, în parte pentru că poate spori în mod direct capacitatea și comportamentul uman și în parte pentru că este agentul de legătură între oameni și tehnologie sau roboți."
Pericolul este mai mult decât speculația științifico-fantastice. La sfârșitul anului 2022, o companie numită Synchron deținea peste 100 de brevete în încercarea lor de a contopi tehnologia cu biologia. Ei au creat ceea ce ei numesc o „interfață de computer endovasculară a creierului”. Introdus într-un vas de sânge la baza gâtului, acest senzor Stentropă migrează către creier unde influențează cortexul motor. Începând cu luna iulie 2022, compania a introdus deja dispozitivul în patru pacienți din Australia și unul din statele unite. Această tehnologie, și altele asemenea ei, deschid ușa forțelor exterioare care pot controla mintea și comportamentul altora. Scopul este de a împlini promisiunea lui Satan către Eva: „Veți fi ca niște dumnezei”. (Geneza 3:5)
Yuval Harari este profesor și autor de best-seller. Descrierea cărții sale, Homo Deus: Scurtă Istorie despre Mâine, este astfel:
Yuval Noah Harari … Îsi întoarce privirea asupra viitorului omenirii și asupra căutării noastre de a transforma oamenii în zei.
… Ca zei autoproclamați ai planetei Pământ, ce destine ne vom stabili și ce misiuni vom întreprinde? Cartea Homo Deus explorează proiectele, visele și coșmarurile care vor modela secolul XXI – de la depășirea mortalității până la crearea vieții artificiale. In scriere putem găsii întrebările fundamentale: Unde mergem de aici? Și cum vom proteja această lume fragilă de propriile noastre puteri distructive? Aceasta este următoarea etapă a evoluției. Acesta este Homo Deus.
Exact asta este scopul final al Satanei. Transumanismul este tentativa lui de a se face pe el “precum cel Preaînalt.” Folosind tehnologia pentru a crea omenirea în imaginea sa, el încearcă să obțină închinarea oamenilor.
Toți ce care se vor împotrivi for fi forțați sub amenințarea morții. In contrast, doar Yahuwah garantează libertatea noastră de alegere și doar El merită închinarea noastră. Aceasta este porunca Sa pentru generația finală:”Temeți-vă de [Yah]și dați-I slavă, pentru că a sosit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerurile și pământul, marea și izvoarele apelor”(Apocalipsa 14:7)
1 Post- and Transhumanism: An Introduction. Editors, Stefan Sorgner and Robert Ranisch.