Biserica de acasă, grupuri-celulă, și alți termeni ce se referă la o mișcare populară din prezent. Unii au făcut un principiu din a se separa de confesiuni și au subliniat că numai biserica de acasă este un reprezentantul viabil al creștinismului apostolic. Alţii s-au folosit de mișcarea grupului mic pentru a insufla mai multă vitalitate în adunarea lipsită de viață. Alții iau o atitudine de mijloc, și se angajează în biserica de acasă din motive practice.
Atât îndrumarea Bibliei cât și considerațiile practice sunt importante. Adevărul este că, nu există nici măcar o singură denominațiune, care să adere la toate cele Zece Porunci. Cele mai multe dintre ele aderă la majoritatea poruncilor, dar nici una la toate. De fapt, nu există nici o denominațiune care să păstreze măcar minim trei porunci: un singur Eloah, Sabatul, și interzicerea uciderii. Deci, din motive practice, credinciosul adevărat, pur și simplu, nu poate participa la orice adunare religioasă..
În timp ce există și alte aspecte care trebuie luate în considerare pe lângă cele zece porunci, acestea formează o regulă de bază. Ei exclud, de la început, toate bisericile. Dar participarea doar la o biserică de acasă nu este soluţia la orice. Biserica de acasă poate, şi chiar participă la aceleași doctrine false aşa cum fac şi denominaţiunile. Găsirea sau crearea unei biserici acasă, necesită respectarea atentă a călăuzirii biblice.
Prima biserică de acasă, cea care rămâne idealul, este cea a lui Adam și Eva. S-au întâlnit cu Yahuwah pentru închinare în fiecare seară, precum și în Sabate. (Geneza 3: 8) "Și au auzit vocea lui Yahuwah Elohim care umbla prin grădină în răcoarea zilei."
Umblarea cu Yahuwah este forma de bază a închinării. A continuat cu Enoh (Gen 5:24) "Și Enoh a umblat cu Dumnezeu: apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Elohim" Această întâlnire de familie, zi de zi cu Yahuwah pentru închinare, această umblare pe jos cu el, este pregătirea pentru a fi luaţi de pe acest pământ într-o zi ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh. Cei din zilele lui Enoh, care au neglijat forma de închinare instituită cu Adam și Eva au fost, în cele din urmă distruşi la Potop. Numai cei care s-au menţinut au fost salvaţi. (Geneza 6: 9) "Noe era un om drept și desăvârșit în generația lui (ceea ce înseamnă, de familie sau de biserica de acasă), și Noe umbla cu Elohim."
Originalul practicii în biserica de acasă s-a extins foarte mult de pe vremea lui Avraam. (Geneza 14:14) "Când a auzit Avram că fratele său a fost luat captiv, a înarmat pe servitorii lui instruiți, trei sute și optsprezece, născuţi în casa lui, și i-a urmărit până la Dan." Chiar si cu un astfel de număr mare, biserica de acasă a lui Avram a fost împărțită după cum este descris în Geneza 13: 8ff. Deși motivul pentru separare a fost conflictul, separarea a rezolvat conflictul, decât să să-l continue. Acesta este exact opusul a ceea ce se întâmplă, în general, în cadrul mișcării bisericii de acasă astăzi, și care ar trebui să fie un indicator de avertizare. Mișcarea “biserica de acasă” astăzi, cu excepția cazului în care grupul se bazează pe principii cu adevărat biblice, este doar o altă expresie a credinței babiloniene.
Unul dintre motivele pentru care bisericile de acasă se rătăcesc astăzi este doar faptul că devin câmpuri pentru abuz de autoritate. Ele sunt fondate de oameni nemulţumiţi care nu au putut obține puterea dorită în adunările în care mergeau. Biblia conține un principiu care merge mult mai departe ca să evite aceasta. Responsabilitatea pentru organizarea reuniunilor de acasă ar trebui să fie a celui mai mare fiu. Principiul dreptului de întâi născut era central, în cadrul bisericii de acasă, în cartea Genezei. Atunci când copiii primesc responsabilitatea cuvenită în citirea Scripturilor în auzul şi văzul celor care s-au adunat, nu mai este nici o problemă de comportament agitat din partea copiilor, nici pericolul ca adulţii să-şi manifeste puterea, aşa cum se întamplă în biserica de acasă, uneori, chiar mai fățiș decât în adunările constituite.
De fapt, serviciul de închinare poate fi făcut atât de simplu încât, chiar şi copiii mai mici să fie capabili să-l conducă. Dacă se începe cu rugăciune, acolo unde cei adunați pot, să rupă tăcerea cu cererea lor, iar apoi să continue copilul cu citirea temei din Scriptură, după care se studiază sau se discută, fără să existe vreun moment în care copilul care coduce să simtă că rolul său de conducere a fost ignorat. Adulţii pot contribui la studiul biblic, pot da mărturii și îndemnuri, toate acestea fără să preia conducerea reuniunii.
Principiul dreptului de întâi născut este, de fapt, dreptul acordat atunci când a fost instituit sistemul național de închinare printre israeliți. Dreptul de întâi născut a fost ținut ca şi principiu, dar, de fapt, întâiul născut a fost răscumpărat prin acordarea de bani preoților, care apoi au preluat îndatoririle lor naturale. Acest sistem a predominat în timpul judecatorilor si regilor. Dar, ca şi poligamia, acest lucru nu a fost în planul inițial al lui Yahuwah. Existau motive pentru schimbarea instituțiilor pe vremea judecătorilor si regilor. La venirea lui Mesia, acest lucru a revenit la planul original. Yahushua a stabilit formatul original al închinării la scară mică în Matei 16-18, oferind detalii precise pentru modul în care ar trebui organizată închinarea.
Instituția de bază este în (Matei 18:19) Vă mai spun iarăş, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. (Mat 18:20) Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.
Yahushua a redus numărul evreilor sau cel puțin numărul minim necesar pentru rugăciunile de adunare, la doi sau trei. Doi sau trei se pot angaja într-o chestiune, care să stabilească o biserică care respectă ordinea exactă a Evangheliei. Principiile sunt acestea:
-
Biserica se bazează pe declarația lui Petru, că Yahushua este fiul lui Yahuwah. (Matei 16: 16-18)
-
Biserica este autoritatea care reprezintă împărăția lui Yahuwah pe pământ. (Matei 16:19)
-
Biserica păstrează un profil modest, chiar și ascuns, atâta timp cât este în război cu împărăția lui Satan în această lume. (Matei 16:20)
-
Biserica se bazează pe planul de mântuire în care moartea și învierea lui Hristos se află în centru. (Matei 16: 21-23; 17: 22-23)
-
Biserica este antrenamentul lepădării de sine, care este necesară pentru mântuire. (Matei 16: 24-26)
-
Biserica se bazează pe așteptarea iminentei reveniri a lui Hristos. (Matei 16: 27-28)
-
Biserica este vizionară și profetică, aducându-ne în contact direct cu revelația profetică din cer. (Matei 17: 1-9)
-
Biserica este motorul de binecuvântare divină către lume, în procesul de predare și de vindecare, împuternicit prin rugăciune și post. (Matei 17: 14-21)
-
Biserica face cu înțelepciune ceea ce trebuie, pentru a evita un conflict cu Roma. (Matei 17: 24-27)
-
Valoarea centrală a bisericii este să rămână umilă, și să poarte sarcinile cu smerenie. (Matei 18: 1-14)
-
Biserica este un motor de reconciliere în caz de conflict, și are obligația să-i îndepărteze pe cei care îşi ofensează frații. (Matei 18: 15-17)
-
Biserica este stabilită prin acțiunea a doi sau trei care se adună în Numele lui Hristos, în acest scop. (Matei 18: 18-20)
-
Hristos este invizibil, dar prezent în mod personal în adunarea bisericii. (Matei 18:20)
-
Biserica este motorul iertării divine, care este transmisă în aceeași măsură în care și membrii săi se iartă unul pe altul. (Matei 18:21-35)
Aceste paisprezece principii ale Evangheliei sunt esențiale pentru Împaratia lui Yahuwah a cărei Evanghelie este o proclamație. Dacă vreunul lipseşte, instituția încetează să mai fie o biserică validă. Biserica nu este o instituție transmisă prin succesiune apostolică. Este instituită direct de Yahushua Însuși, care este prezent la înființarea sa și la fiecare întâlnire.
Biserica apostolică, se adună, de obicei, în case sau în locuri izolate fără uşi .... Acesta era sistemul predominant înainte de creștinismul imperial, care a promovat construirea de structuri de mari dimensiuni, cu scopul să-i controleze mai ușor, pe oameni și să-i îndoctrineze cu apostazie. Biserica de acasă era stabilită destul de aproape de o alta, aşa cum a fost cu biserica din casa diaconesei Phebe în Chencrea, la mică distanţă de Corint, unde o altă biserică se aduna.
Biserica Evanghelică nu include nevoia de bătrâni ai bisericii și diaconi. Acestea sunt comitete care au fost înfiinţate în biserica apostolică, pentru satisfacerea nevoilor specifice ale vremurilor. În acea perioadă religiile misterelor erau foarte populare în Imperiul Roman. Acestea erau grupuri semi-secrete la domiciliu, care aveau o formă de inițiere similară botezului, dar care implica uneori ritualuri oribile de spălare în sânge, o masă sacră, venerarea unui om-zeu care, se pretindea că, a murit și a înviat, cântarea de imnuri și cititul scripturilor în acest scop. Asemănarea cu biserica Evanghelică era foarte mare, atât de mare, încât evreii și neamurile aveau, uneori, dificultăţi în a face diferența. În acest context, comitetele de diaconi și bătrâni erau necesare ca să menţină porunca Evangheliei. Având în vedere că astăzi ne confruntăm cu aceleași provocări, sute de forme de păgânism care pretind a fi creştine, diaconii și bătrânii deservesc un rol valid și adesea necesar și astăzi.
Pavel scrie în detaliu despre aceste comitete în 1 Timotei 3. Deși astăzi, mulţi cred că succesiunea apostolică face o hirotonire valabilă, acest lucru nu este adevărat. Numai Hristos poate să hirotonească, și Hristos este prezent doar între cei adunați în numele lui ca să facă acest lucru. Hirotonirea prin rugăciune și punerea mâinilor de către cei adunați într-o biserică Evanghelică validă este singura hirotonire valabilă.
În general, biserica are obligația de a îndeplini, anumite rânduieli în afară de hirotonirea de prezbiteri și diaconi, prin intermediul acestor lucrători, dacă ei există în adunare. Acestea includ :
-
Misiunea Cuvântului. (Apocalipsa 1: 3)
-
Botezul prin scufundare al celor care dau mărturie de credința lor în moartea și învierea lui Hristos. (Romani 6: 4)
NOTA: Într-un grup mic, căutătorii adevărului se pot boteza reciproc, fără procesul de coordonare.
-
Spălarea picioarelor la începutul serviciului de comuniune. (Ioan 13:14)
-
Cina Domnului, azimile și sucul de struguri nefermentat. (1 Corinteni 11: 23-33)
-
Binecuvântarea copiilor. (Matei 19:14)
-
Rugăciunea pentru bolnavi. (Iacov 5:14)
Biserica înseamnă grupul celor chemaţi afară, și nu se face niciodată referire la o clădire. Ei sunt chemați din sinagogile Satanei, în care sunt instituite credințe din lume. Biserica include persoanele cu daruri spirituale speciale, de care beneficiază cei din jurul lor. Acestea sunt discutate în detaliu în 1 Corinteni 12-14. Lista acestor daruri este prezentată în 1 Corinteni 12:28.
"Și Yahuwah a rânduit în biserică, întâi apostoli; al doilea, prooroci, al treilea, învățători, apoi pe cei ce au darul minunilor, apoi darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi." (1 Cor 12:28)
Toate cele paisprezece principii ale Evangheliei, cele opt daruri spirituale, și comitetul de bătrâni şi diaconi ai bisericii, au apărut printre primii adventişti păzitori ai poruncilor. Cele mai vechi scrieri ale Ellen White oferă descrieri vii ale unor astfel de adunări. Biserica de acasă a familiei White a fost condusă în închinare de fiul cel mare Henry, "cântăreţul lor drăguț." Ellen White descrie pregătirea necesară pentru a asigura copiilor posibilitatea să conducă în închinare de acasă.
"Instruirea în cultura vocală trebuie administrată în cercul familiei. Părinții ar trebui să-și învețe copiii să vorbească atât de clar încât cei care ascultă să poată înțelege fiecare cuvânt care se spune. Ei trebuie să-i învețe să citească Biblia în exprimare clară, distinctă, într-un mod care-L va onora pe... [Yahuwah]. Și să nu lăsați pe cei care îngenunchează în jurul altarului familial să-şi pună fețele în mâinile lor și pe scaunul lor, atunci când se adresează lui ... [Yahuwah]. Să-şi ridice capetele și, cu respect sfânt și îndrăzneală, să vină la tronul harului " Căminul adventist, p. 435.
Principiul întâlnirii în biserica de acasă era deja cunoscut si practicat încă din 1844 printre adventiştii păzitori ai poruncii zilei a șaptea.
"Nu la mult timp după trecerea momentului 1844, când mi-a fost dată prima mea viziune eram în vizită la d-na Haines la Portland, o soră dragă în Hristos, a cărui inimă era alipită de a mea. Cinci dintre noi, doar femei, erau îngenuncheate în tăcere la altarul familial. În timp ce ne rugam, puterea lui [Yahuwah] a venit peste mine, cum nu am mai simțit niciodată înainte. " Experiența și Instruirea creștină a Ellen G. White, p. 57.
Imposibilitatea de a înfinţa o biserică acasă este justificată de lipsa de mijloace, atât economice cât și personale. Am văzut deja că este suficient să există o singură persoană destul de mare, disponibilă să citească din Biblie. Chiar dacă nu este nici o persoană alfabetizată, se pot găsi alte mijloace, biserica se poate aduna în jurul Cuvântului, care este cunoscut din memorie. Și dacă nu este prezent nimeni care poate repeta un text biblic pe dinafară, atunci tăcerea laolaltă este de aur, și glasul poate fi înălţat oricând în rugăciuni și cereri către Yahuwah.
"Sărăcia nu trebuie să ne împiedice în a ne arăta ospitalitatea Noi suntem dispuşi să împărţim ceea ce avem. Sunt unii care se luptă pentru un trai și care au mari dificultăți în a face venituri care îndeplinesc necesitățile lor,. .. dar îl iubesc pe [Yahushua] în... persoana sfinților Săi și sunt gata să-şi arate ospitalitatea către credincioși și necredincioși, în încercarea de a face vizitele lor profitabile. În cadrul familie și la altarul familiei, oaspeții sunt bineveniți. Sezonul de rugăciune face impresie asupra celor care caută divertisment, și chiar o vizită poate însemna salvarea unui suflet de la moarte. Pentru acest lucru [Yahuwah] face o socoteală, spunând: "Eu voi răsplăti." Căminul adventist, p. 451
Rolul bărbatului și femeii în închinarea acasă se reportează, de asemenea, din practica de zi cu zi a adunării în Sabat.
"Înainte de a pleca din casă la muncă, toată familia ar trebui să fie adunată, și tatăl, sau mama în absența tatălui, ar trebui să pledeze cu fervoare la [Yahuwah] ca să-i ocrotească peste zi. Veniţi în umilință, cu.... o inimă plină de duioșie, și cu sentimentul prezenţei ispitelor și pericolelor în faţa voastră şi a copiilor voștri;.... prin credință legaţi-le pe altar, implorând pentru ei grija lui [Yahuwah]. Îngerii Lui slujitori îi vor păzi pe copiii care sunt astfel dedicaţi lui [Yahuwah] " Îndrumarea copilului, p. 519.
Aceasta a fost, în principal, influența Baptiștilor de ziua a Şaptea care a condus primii credincioși spre înfiinţarea instituțiilor. Instituțiile înființate în a doua parte a anilor 1800 au fost modelate după Baptiști, cu benere, asociații, și conferințe. Acestea, deși poate că nu greșite în ele însele, constituiau, în cele din urmă, un abuz prin dependența excesivă de organizaţie, astfel încât principiile adecvate ale bisericii timpurii de acasă, s-au pierdut. Ellen White a cerut o reformă în acest domeniu, și o întoarcere la principiile originale ale bisericii de acasă, așa cum se găsește în cartea Genezei.
"Tu, care mărturiseşti că iubeşti pe [Yahuwah], ia-l pe [Yahushua] cu tine oriunde te duci,......... Și, la fel ca patriarhii din vechime, ridică un altar lui [Yahuwah] oriunde ai cortul tău. Este nevoie de o reformă în acest sens, - o reformă care trebuie să fie profundă și amplă. " Mărturii, vol. 5, pag. 320, 321.
Nu avem nevoie de o nouă organizație, și nici nu trebuie să participăm în instituțiile implicate în apostazie. Biserica de acasă, care a fost înființată în Eden, prezentată în Evanghelie, și menținută de primii adventişti de Ziua a Şaptea, există astăzi și nu s-a schimbat. Este aceeași biserică în care Ellen White, James White, Waggoners, Joseph Bates, si mulţi alţii au participat. Este suficient să vă adunaţi ca o familie la altarul familial de zi cu zi, și să fiţi împreună cu credincioșii, ca în ziua Sabatului, într-o casă desemnată, ori de câte ori ocazia vă permite.